Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Sălaj a primit, în aceste zile, vizita elevilor din clasele a XII-a. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al instituţiei, liceenii au fost primiţi atât la sediul Inspectoratului, din municipiul Zalău, cât şi la Secţia Şimleu Silvaniei. „La Zalău, elevi ai claselor a XII-a de la Colegiul Tehnic <<Alesandru Papiu Ilarian>>, iar la Şimleu Silvaniei, elevi ai claselor a XII-a de la Colegiul Naţional <<Silvania>>, au realizat vizite de documentare şi informare, în cadrul proiectului <<Job shadow day>>”, au precizat reprezentanţii IJJ…
Mai mult...Categorie: Invatamant
Poliţiştii sălăjeni, alături de elevi în săptămâna „Şcoala Altfel”
Angajaţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj desfăşoară, în perioada 7-11 aprilie, o serie de activităţi în grădiniţele, şcolile generale şi liceele din judeţ, în cadrul săptămânii “Să ştii mai multe, să fii mai bun”. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al instituţiei vor participa poliţişti din cadrul structurilor de prevenire, circulaţie rutieră şi proximitate. Astfel, sub genericul “Poliţist junior”, elevii vor participa la diferite concursuri cu tematică rutieră, dar şi la lansarea proiectelor de prevenire “Aleg să fiu elev eminent, nu minor delincvent”. Potrivit sursei citate, vor…
Mai mult...Majoretele de la Palatul Copiilor Zalău, locul I la concursul internaţional „Ghiocelul de argint”
Elevii cercului de dans modern de la Palatul Copiilor Zalău s-au întors de la cea de-a XXI-a ediţie a concursului internaţional de muzică şi dans „Ghiocelul de argint” cu trei premii. Competiţia, ce a avut loc la Arad, sâmbătă, 5 aprilie, a adunat participanţi din şase ţări, cuprinzând 12 categorii de dans, în cadrul cărora au fost prezentate circa 89 de momente. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Palatului Copiilor Zalău, municipiul a participat cu două echipe de dans, coordonate de Ioana Turoczi. Astfel, la categoria majorete, clasele I-IV,…
Mai mult...Premii în bani şi diplome pentru olimpicii şimleuani
Nu mai puţin de 38 de elevi din Şimleu Silvaniei, care vor participa la olimpiadele naţionale, au fost răsplătiţi de administraţia locală. Diplomele şi premiile, câte 250 de lei pentru fiecare olimpic, au fost înmânate de primarul oraşului, Septimiu Ţurcaş joi, 3 aprilie, în cadrul unei festivităţi, ce a avut loc la sediul Primăriei. Cei mai mulţi olimpici sunt elevi ai Colegiului Naţional „Simion Bărnuţiu”, respectiv 16. De la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” şi Şcoala Gimnazială „Silvania” s-au calificat la etapa naţională a olimpiadelor şcolare câte cinci elevi, iar de…
Mai mult...Ultima strigare pentru înscrierile în clasa pregătitoare
Cea de-a doua etapă a înscrierilor în clasa pregătitoare şi clasa I se apropie de final. Părinţii mai au la dispoziţie o singură zi pentru a-şi înscrie copiii în învăţământul primar, respectiv vineri, 4 aprilie, urmând ca în 11 aprilie să fie afişate rezultatele finale. Conform unei centralizări întocmite de Ministerul Educaţiei, până luni, 31 martie, ora 20, adică la jumătatea celei de-a doua etape de înscrieri, au fost înscrişi doar 58 de copii, din care doar doi şi-au trecut pe cererea-tip trei unităţi de învăţământ, restul exprimându-şi o…
Mai mult...Titularizarea se va susţine în Sălaj în două centre
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj a stabilit centrele în care se va desfăşura Concursul pentru ocuparea posturilor didactice sau catedrelor declarate vacante sau rezervate în învăţământul preuniversitar. Este vorba, potrivit informaţiilor primite de la Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al ISJ Sălaj, de Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” Zalău, unde se va susţine proba scrisă la 22 de discipline, şi Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr”, care va găzdui testarea la 18 discipline de învăţământ. Proba scrisă va avea loc în 21 iulie. După cum au explicat reprezentanţii ISJ Sălaj, până atunci, cadrele…
Mai mult...A început reînscrierea în grădiniţele sălăjene
Confirmarea locurilor în grădiniţe a demarat la începutul acestei săptămâni. Părinţii trebuie să completeze cereri pentru reînscrierea copiilor în unităţile pe care le frecventează. Înscrierea în grupa mică se va face începând cu 23 aprilie, dată la care se fac înscrieri şi la celelalte grupe în funcţie de numărul locurilor disponibile. Potrivit Valentinei Souca, inspector învăţământ preprimar din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, adresa privind etapele detaliate ale înscrierii preşcolarilor a fost transmisă în grădiniţele din judeţ. Astfel, înscrierea se va face în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv:…
Mai mult...„Cuvintele rănesc”- un proiect antiviolenţă, la CNS
Un fenomen tot mai des întâlnit în rândul elevilor este violenţa verbală. Consecinţele acestuia, precum şi metodele prin care poate fi combătut, au fost dezbătute miercuri, 2 aprilie, în sala festivă a Colegiului Naţional „Silvania” Zalău, în cadrul unui proiect derulat clasa a IX-a I, în parteneriat cu elevii clasei a V-a C, de la Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu”. Intitulat sugestiv „Cuvintele rănesc”, proiectul a cuprins o serie de activităţi, printre care: o prezentare şi un scurt film, regizat de elevii clasei a IX-a, precum şi un interviu cu Adina…
Mai mult...Olimpicii de la CNS, premiaţi de Primăria Zalău
Peste 50 de olimpici de la Colegiul Naţional „Silvania” (CNS) Zalău vor reprezenta Sălajul la etapa naţională a olimpiadelor şcolare, care se vor desfăşura în perioada următoare în diferite oraşe ale ţării. Rezultatele acestora au fost răsplătite de administraţia locală prin premii constând în câte 100 de lei pentru fiecare olimpic. Banii au fost oferiţi miercuri, 2 aprilie, de către primarul Radu Căpîlnaşiu, în cadrul unei festivităţi, ce a avut loc în pauza mare, în curtea liceului zălăuan. Potrivit informaţiilor primite de la directorul Colegiului, Vasile Bulgărean, din cei…
Mai mult...„Şcoala Altfel”, la Centrul de Cultura şi Artă Sălaj
Elevii mai multor unităţi de învăţământ din judeţ îşi vor petrece „Săptămâna Altfel” la Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj. Printre unităţile şcolare care şi-au exprimat intenţia de a colabora cu instituţia de cultură se număra: Şcoala Gimnazială „Corneliu Coposu” , Şcoala Generală „Simion Bărnuţiu”, Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei, Şcoala Gimnazială din Horoatu Crasnei, Liceul de Artă „Ioan Sima” din Zalău. Copiii vor avea ocazia să viziteze expoziţia permanentă de artă populară sălăjeană şi interioare ţărăneşti. De asemenea, vor putea participa la expoziţii şi concerte,…
Mai mult...,,Am sădit un copăcel…”
,,A înţelege natura înseamnă a înţelege viitorul, dar a face ceva pentru salvarea naturii, atât de ameninţată azi, înseamnă a contribui la fericirea omenirii”, spunea Eugen A. Pora. În cadrul proiectului naţional ,,Curcubeul schimbării”, Grădiniţa cu P.P. Nr.1 Zalău a organizat în cursul zilei de azi o acţiune intitulată ,,Împreună putem contribui la protejarea pădurii- aurul verde” În acţiune au fost implicaţi 56 preşcolari, părinţii acestora, cadre didactice şi îngrijitoare din unitate. Acţiunea s-a desfăşurat la Pepiniera Panic, care aparţine Direcţiei Silvice Sălaj, coordonatorii acţiunii find: d-l inspector silvic Dan…
Mai mult...Au fost publicate modelele de subiecte pentru evaluările din mai
Modele de teste pentru Evaluările naţionale, ce vor avea loc la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, au fost publicate la finele săptămânii precedente pe site-ul Ministerului Educaţiei. Testele au fost elaborate de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în conformitate cu reglementările legale în vigoare. Evaluările se vor desfăşura, în luna mai, în două sesiuni. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a constă în administrarea a trei teste vizând evaluarea competenţelor de receptare a mesajelor citite, evaluarea competenţelor…
Mai mult...Pentru clasa pregătitoare, părinţii se încăpăţânează să aleagă o singură şcoală
În prima zi a celei de-a doua etape a înscrierilor în clasa pregătitoare, în judeţul Sălaj au fost înscrişi 27 de copii, potrivit unei centralizări a Ministerului Educaţiei Naţionale. Doar unul singur şi-a trecut pe cererea-tip trei unităţi de învăţământ, ceilalţi exprimându-şi o singură opţiune. Părinţii copiilor neînscrişi mai au la dispoziţie doar câteva zile pentru a formula solicitări în acest sens la şcolile unde au rămas locuri libere după finalizarea primei etape de înscrieri. Statisticile Ministerului Educaţiei arată că în Sălaj mai există 386 de locuri neocupate, în 66…
Mai mult...Şcoala „Gheorghe Lazăr” Zalău, în topul celor mai căutate unităţi de învăţământ din ţară
După finalizarea primei etape de înscrieri în clasa pregătitoare, 66 de unităţi de învăţământ din judeţ au rămas cu locuri neocupate, potrivit unei statistici a Ministerului Educaţiei Naţionale. Astfel, din totalul celor 2.484 de locuri puse la bătaie pentru anul şcolar 2014-2015, 99,3 la sută au fost ocupate în urma primelor repartizări, iar 15 cereri au rămas nesoluţionate. Este vorba despre cereri depuse la Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” Zalău, respectiv Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Zalău, unde numărul solicitărilor l-a depăşit pe cel al locurilor de la clasă. Pentru cele 386…
Mai mult...