Elevii sălăjeni au primit lecţii de siguranţă de la pompieri

500 de şcolari şi preşcolari din 15 instituţii de învăţământ din judeţe Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj au fost implicaţi în campania de siguranţă a elevilor organizată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi E.ON. Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, în ultimele trei săptămâni, copiii, printre care şi cei de la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău, Grădiniţa „Sfânta Inimă a Lui Isus” Zalău şi Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” Ortelec au avut parte de lecții inedite, care au depășit limitele manualelor didactice obișnuite. Pentru câteva ore,…

Mai mult...

Creşa Voinicel are un nou director

Singura creşă din Zalău, creşa Voinicel, are un nou director. Primăria Municipiului Zalău a organizat un concurs pentru ocuparea acestui post iar singura care a obţinut punctajul de trecere a fost Paula-Ioana Crişan,  economist din Zalău. Tânăra care a câştigat concursul va avea această funcţie pe o perioadă nederminată. Concursul a fost organizat după ce funcţia a rămas vacantă, odată cu demisia  fostului director, Iulie Puie, cea care a ocupat aceast post mai mulţi ani. Patru persoane şi-au dorit să fie directori ai acestei instituţii şi s-au înscris în concurs. În urma…

Mai mult...

Peste 140 de elevi silitori din Zalău, răsplătiţi cu burse Tenaris

Pentru rezultatele lor excelente, 271 de elevi din Zalău, Călăraşi şi Câmpina au primit din partea companiei TenarisSilcotub burse de merit şi premii de excelenţă, în valoare de peste 383.000 de lei. Potrivit unui comunicat de presă al companiei, 143 de premii a câte 1.500 de lei au mers către elevii zălăuani, indiferent de şcoala la care sunt înscrişi ori de linia de studiu urmată, şi fără a presupune vreo obligaţie faţă de companie. „Când am început, acum 12 ani, Programul Burse de Merit, ne-am gândit din start că este…

Mai mult...

Liceul de Artă „Ioan Sima” din Zalău rămâne fără microbuz

Microbuzul cel nou, pe care Liceul de Artă „Ioan Sima” din Zalău l-a primit acum mai bine de un an şi care zace nefolosit în curtea instituţiei, va ajunge în Mirşid, în zilele următoare. Motivul pentru care elevii de la “Ioan Sima” rămân fără microbuz este faptul că instituţia nu are în organigramă un post de şofer, aprobat de Inspectoratul Şcolar Sălaj. Trebuie specificat faptul că, pentru a putea folosi acest microbuz, este nevoie şi de licenţă de transport, iar şoferul trebuie să deţină un permis de conducere de categorie…

Mai mult...

Luni nu se face şcoală

Elevii sălăjeni vor avea parte de o zi în plus la mini-vacanţa prilejuită de Ziua Naţională. Oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj au anunţat că luni, 5 decembrie, sunt programate cercurile pedagogice, la şcoală urmând să meargă doar clasele la care cadrele didactice vor susţine lecţii deschise. Ceilalţi elevi se vor putea bucura de ziua liberă.

Mai mult...

Dascălii răsuflă uşuraţi: banii pentru salarii au ajuns şi la Zalău

Cadrele didactice care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de învăţământ din Zalău nu se află pentru prima dată în situaţia de a fi îngrijoraţi cu privire la salariul pe care trebuie să-l primească. Primăria Zalău a comunicat, zilele trecute, faptul că banii profesorilor aferenţi salariilor pe luna trecută nu au sosit încă, municipalitatea fiind îngrijorată cu privire la faptul că sumele destinate salariilor cadrelor didactice nu s-au aprobat şi primit de la Bucureşti. Sub semnul întrebării erau şi asistenţii persoanelor cu dizabilităţi care trebuaiu să-şi primească, la rândul lor, drepturile…

Mai mult...

Gadgeturi în loc de caiete de teme, pentru elevii din şcolile Zalăului

Profesorul Dumitru Pop de la Liceul Tehnologic „Voievodul Gelu” din Zalău îşi propune să introducă în unităţile de învăţământ din municipiu un inedit suport didactic care să permită înlocuirea caietelor, a carnetului de elev şi a catalogului, cu dispozitive de înaltă tehnologie. Pentru a obţine finanţarea necesară unui astfel de demers, profesorul sălăjean a înscris proiectul denumit „E-learning DELTA” în competiţia de afaceri sociale „Ţara lui Andrei”. Succesul implementării proiectului depinde, însă, şi de numărul de voturi acumulate, aspect la care sunt aşteptaţi să contribuie şi cetăţenii urbei. Procedura de…

Mai mult...

Elevii vor recupera vinerea liberă

Ziua de vineri, 2 decembrie 2016, este liberă pentru toţi salariaţii din sectorul public, după cele două zile nelucrătoare de sărbătoare legală: 30 noiembrie (Sfântul Andrei) şi 1 decembrie (Ziua Naţională a României). Ca urmare, cursurile planificate pentru 2 decembrie vor fi recuperate pe parcursul anului şcolar 2016-2017, pe baza unui grafic stabilit de fiecare instituţie de învăţământ în parte, au transmis reprezentanții Ministerului Educației. Potrivit sursei citate, în şcolile din învăţământul preuniversitar privat, hotărârea de a acorda această zi liberă este la latitudinea conducerilor acestor unităţi de învăţământ. Ministerul…

Mai mult...

Pinochio a petrecut alături de copiii de la grădinița ce-i poartă numele

Peste 200 de copii de la Grădinița cu Program Prelungit „Pinochio” din Zalău au sărbătorit joi, 24 noiembrie, prima ediţie a „Zilei Pinochio”. Direct din lumea poveştilor, Pinochio a venit la cei mici încărcat cu dulciuri şi i-a încântat cu un spectacol de teatru de păpuşi în care vedetă a fost o găinuşă moţată. „În 24 noiembrie s-a născut Carlo Collodi, creatorul vestiei păpuşi însufleţite. Pentru că Pinochio este mascota grădiniţei noastre, am decis ca începând din acest an să marcăm acest moment prin acţiuni specifice, sub genericul <<Ziua Pinochio>>”,…

Mai mult...

Profesorii navetişti primesc banii de deplasare pentru luna octombrie

Cadrele didactice care navetează zilnic din municipiul Zalău în alte localităţi, respectiv din alte localităţi către  Zalău pentru a-şi desfăşura activitatea didactică, urmează să primească bani pentru naveta efectuată în luna octombrie a anului în curs. Potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de a şedinţei de Consiliu Local (CL) care va avea loc marţi, 29 noiembrie, proiect ce care urmează să fie supus aprobării, suma decontată de municipalitate pentru naveta celor 60 de educatori, învăţători şi profesori, aferentă lunii octombrie, este de 7.849 de lei. Profesorii navetişti urmează să…

Mai mult...

Autorităţile au început urmărirea penală în cazul fetiţei dispărute de la grădiniţă

Educatoarea fetiţei care a dispărut săptămâna trecută de la Grădiniţa cu Program Prelungit “Căsuţa cu poveşti” din Zalău a scăpat uşor. Membrii comisiei de disciplină, mai exact trei dintre colegele de serviciu ale cadrului didactic, întruniţi în şedinţă marţi, 22 noiembrie, au decis să o sancţioneze pe educatoate cu o observaţie scrisă, ne-a transmis Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj. Aceasta este cel mai blândă dintre sancţiunile disciplinare pe care le prevede Legea Educaţiei pentru personalul didactic în învăţământul preuniversitar. Sancţiunea comisiei de disciplină se adaugă…

Mai mult...

Trei contestaţii la concursul de directori de şcoli

Trei cadre didactice care nu au prins un fotoliu de director de şcoală ori de grădiniţă au contestat la Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj punctajul obţinut la proba interviului. Este vorba despre Emilia Blaga, aspirant la funcţia de director al Grădiniţei cu Program Prelungit “Dumbrava Minunată” Zalău, notată cu 130 de puncte, cu 1,125 mai puţin decât contracandidata ei, Roxana Brumar. Şi profesoara Simona Crişan s-a considerat nedreptăţită la concursul susţinut pentru şefia Colegiului Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, unde a primit 125 de puncte, în timp ce adversarul său, Ioan…

Mai mult...

Elevii care doresc să voteze primesc bilet de tren gratuit

Ministerul Transporturilor intenţionează să ofere transport gratuit pe calea ferată elevilor şi studenţilor care vor să voteze la alegerile parlamentare din 11 decembrie, impactul bugetar al acestei măsuri fiind estimat la 22,5 milioane lei (5 milioane euro), potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă. Scopul actului normativ îl reprezintă crearea cadrului legal pentru acordarea unei călătorii gratuite pe calea ferată dus – întors, din localitatea unde elevii sau studenţii se află la studii şi până în localitatea de domiciliu. Măsura vizează biletele pentru trenuri regio şi interregio, clasa a II-a,…

Mai mult...

Copiii de la şcoala “Corneliu Coposu” au donat legume şi fructe celor nevoiaşi

O acţiune având ca scop ajutorarea familiilor care se confruntă cu grave probleme financiare a avut loc în perioada 14-18 noiembrie, la  Şcoala  Gimnazială  „Corneliu   Coposu” din Zalău, sub îndrumarea profesorului Bancea Gheorghe şi a altor cadre didactice din şcoală. În această unitate de învăţământ s-au derulat diverse activităţi dedicate săptămânii fructelor şi legumelor donate, respectiv săptămânii Educaţiei Globale. În cadrul primei activităţi, s-au colectat fructe şi legume ce au fost donate unor familii cu o situaţie materială precară. Elevii s-au implicat cu mult devotament, dezvoltându-şi spiritul civic, umanitar, având…

Mai mult...