Copiii de la şcoala “Corneliu Coposu” au donat legume şi fructe celor nevoiaşi

O acţiune având ca scop ajutorarea familiilor care se confruntă cu grave probleme financiare a avut loc în perioada 14-18 noiembrie, la  Şcoala  Gimnazială  „Corneliu   Coposu” din Zalău, sub îndrumarea profesorului Bancea Gheorghe şi a altor cadre didactice din şcoală. În această unitate de învăţământ s-au derulat diverse activităţi dedicate săptămânii fructelor şi legumelor donate, respectiv săptămânii Educaţiei Globale. În cadrul primei activităţi, s-au colectat fructe şi legume ce au fost donate unor familii cu o situaţie materială precară. Elevii s-au implicat cu mult devotament, dezvoltându-şi spiritul civic, umanitar, având astfel drept obiectiv bucuria de a dărui. Acţiunea a fost un real succes, familiile ajutate fiind recunoscătoare pentru sprijinul acordat. Cea de-a doua activitate, dedicată săptămânii Educaţiei Globale a avut tematica intitulată ”Împreună pentru pace!”. Astfel elevii şcolii au desfăşurat activităţi diverse – recitaluri, dezbateri, „marşul păcii”, au realizat diverse materiale prin care au promovat mesajul lor pacifist. Implicarea şi seriozitatea cu care au abordat această temă denotă cultura şi preocuparea pentru o lume mai bună.

Leave a Comment