Un bărbat din comuna Halmăşd a fost arestat preventiv, săptămâna trecută, după ce l-a ameninţat şi a încercat să-l agreseze fizic pe şeful de post din comună. Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei, în 13 ianuarie s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Tiberiu Haraga, pentru săvârşirea a două infracţiuni de ultraj şi a unei infracţiuni de tulburarea liniştii şi ordinii publice. „Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că luni, 12 ianuarie,…
Mai mult...Categorie: Eveniment
Vânătorul care l-a împuşcat pe paznicul fondului de vânătoare din Stîrciu, identificat şi trimis în judecată
După mai bine de un an, vânătorul care l-a împuşcat mortal pe paznicul fondului de vânătoare din Stîrciu a fost identificat şi trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei au dispus săptămâna trecută trimiterea în judecată a inculpatului Cosmin-Ionuţ Marincaş, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Potrivit unui comunicat al Parchetului, probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat faptul că în data de 30 noiembrie 2013, cu ocazia unei partide de vânătoare legal organizate pe fondul…
Mai mult...Prinşi în flagrant la braconaj pe râul Someş
Doi clujeni au fost prinşi marţi, 20 ianuarie, în flagrant, de către jandarmii sălăjeni, în timp ce pescuiau prin metoda greblare cu unelte înţepătoare şi agăţătoare, pe râul Someş în zona localităţii Băbeni. Pe numele celor doi, H.I. de 58 de ani şi P.I. de 69 de ani, au fost întocmite actele procedurale premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „pescuit cu unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare”. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, dosarul cu actele de…
Mai mult...Şimleuancă, arestată pentru trafic de minori
Magistraţii Tribunalului Sălaj au admis marţi, 20 ianuarie, propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a unei tinere de 27 de ani, din Şimleu Silvaniei. Femeia, Adriana Ruţas, este acuzată de trafic de minori, până în prezent, potrivit unor surse judiciare, fiind identificată o singură victimă, respectiv o adolescentă de 15 ani. Dosarul este instrumentat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Sălaj, iar conform minutei şedinţei ce a avut loc la sediul instanţei sălăjene, cererea apărătorului inculpatei…
Mai mult...Hora Unirii la Iaz
În contextul evenimentelor organizate la nivel judeţean de Ziua Unirii Principatelor – 24 ianuarie, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj şi Primăria comunei Plopiş, prin Centrul de Informare Turistică, organizează duminică, 25 ianuarie 2015, la centrul cultural din satul Iaz manifestarea intitulată „Hora Unirii la Iaz”. Manifestarea va începe de la ora 12 cu un scurt program muzical susţinut în cinstea sărbătorii de tineri ai satului Iaz, după care va evolua în concert Ansamblul „Meseşul” al CCAJ Sălaj, iar la final, toţi cei prezenţi se vor prinde…
Mai mult...Şimleuan arestat pentru infracţiuni rutiere
Un tânăr de 24 de ani, din Şimleu Silvaniei, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a condus diferite autovehicule fără a poseda permis de conducere. „În perioada decembrie 2014 – ianuarie 2015, Florin C. de 24 ani, din Şimleu Silvaniei, a condus diferite autovehicule, în repetate rânduri, fără a poseda permis de conducere. Tânărul a mai fost condamnat anterior pentru infracţiuni rutiere similare”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. Acesta a fost reţinut vineri, 16 ianuarie, pe o durată de 24 de ore…
Mai mult...A adormit la volan şi a ajuns cu maşina în şanţ
Un accident de circulaţie, soldat cu rănirea gravă a unui tânăr, a avut loc duminică, 18 ianuarie, între localităţile Horoatu Crasnei şi Crasna. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 5,40. „Luca Ş. de 19, din Zalău, în timp ce conducea pe drumul judeţean 108 G, între cele două localităţi menţionate, din cauza oboselii accentuate, a adormit la volan şi a intrat în şanţul din partea dreaptă a drumului în sensul său de mers, unde s-a…
Mai mult...Accidentat mortal pe trecerea de pietoni
Un bărbat de 57 de ani, din Zalău, şi-a pierdut viaţa duminică, 18 ianuarie, în urma unui accident de circulaţie, ce a avut loc în municipiu, în zona Gării CFR. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 18,30, vinovat de producerea acestuia fiind un conducător auto din Zalău, potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. „În jurul orei 18,30, P. Vasile P. de 38 ani, din Zalău, a condus un autoturism pe bulevardul Mihai Viteazu din municipiu, în zona Gării C.F.R., nu a acordat…
Mai mult...Copilă de 12 ani, violată de propriul tată şi frate
Doi bărbaţi din comuna Cuzăplac, tată şi fiu, au fost arestaţi preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, fiind acuzaţi că au violat, în repetate rânduri, o minoră, în vârstă de doar 12 ani. Copila este nimeni alta decât fiica unuia dintre inculpaţi, respectiv sora naturală a celui de-al doilea. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Judecătorie Zalău, chinurile fetei au început în primăvara anului trecut, cei doi fiind daţi în vileag abia zilele trecute de către mama victimei. Aceasta a sesizat poliţia după ce a…
Mai mult...Incendiu la un adăpost de animale din Zalău
Vineri seara, în jurul orelor 18.35 un detașament de pompieri al ISU Sălaj a fost solicitat să intervină pe strada Mihai Eminescu din municipiul Zalău, unde a izbucnit un incendiu la anexa unei gospodării, folosită de proprietar ca adăpost pentru animale. Flăcările au pornit de la o instalație de iluminat improvizată. Din incendiu au putut fi salvate 8 păsări din cele 20 și 4 din cei 8 iepuri care se găseau in adăpost. „Au ars 1,5 metri cubi de lemn și 20 mp de acoperiș, focul extinzându-se și la afumătoria din vecinătate. S-a intervenit…
Mai mult...Biblioteca Judeţeană are un manager de nota 10
Biblioteca Judeţeană „Ioniţă Scipione Bădescu” BJS Sălaj are un manager de nota 10. Şi asta graţiei rezultatelor obţinute în urma desfăşurării, în data de 14 ianuarie, a celor două probe ale concursului de management organizat pentru ocuparea postului de manager la instituţia precizată. Astfel, singurul candidat pentru acest post, actualul manager – Florica Pop a obţinut nota finală 10, fiind declarată admisă de către Comisia de concurs. Florica Pop urmează a fi reconfirmată în funcţia de manager la Biblioteca Judeţeană prin hotărâre a Consiliului Judeţean Sălaj. Durata mandatului este de…
Mai mult...Prins la volan cu permisul anulat
Un tânăr de 25 de ani, din Cizer, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins la volan deşi avea permisul anulat. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, joi, 15 ianuarie, în jurul orei 0,45, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Cizer, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au pornit în urmărirea unui autoturism care a refuzat să oprească la semnalul lor. „După un traseu de aproximativ 300 m, autoturismul a părăsit partea carosabilă, a rupt un gard din sărmă şi s-a oprit într-o căpiţă de fân.…
Mai mult...Şi-a accidentat grav prietenul
Un tânăr de 23 de ani, din Jibou, a ajuns miercuri seara, în stare gravă la spital, în urma unui accident de circulaţie petrecut în municipiu. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 20,30, pe strada Traian, potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. „Cătălin C. de 21 ani, din Zalău, a condus un autoturism pe strada Traian din municipiu, însă nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, carosabil acoperit cu polei, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a…
Mai mult...„La Steaua” – seară de muzică şi poezie din lirica eminesciană
Primăria Municipiului Zalău, Casa Municipală de Cultură Zalău şi Liceul de Artă Ioan Sima invită zălăuanii la o seară de muzică şi poezie din lirica eminesciană – „La Steaua”. Evenimentul cultural, dedicat Zilei Culturii Naţionale, va avea loc loc joi, 15 ianuarie, începând cu ora 17, în sala Avram Iancu a Primăriei. Din programul serii nu vor lipsi momentele muzicale oferite: de Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist „Porolissum”, sopranele Rodica Pop Seling, Diana Florina Cozma şi Ioana Anamaria Lazăr, Grigore Grigoruţ – taragot, Ionuţ Dîrjan – vioară, Alice Ghile – pian,…
Mai mult...