Un tânăr de 30 de ani, din localitatea Ban, a fost rănit grav marţi, 13 ianuarie, în urma unui accident de circulaţie, care a avut loc pe strada Kossuth, din Zalău. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 20,40, cauza producerii acestuia fiind neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. „Iulian M. de 30 de ani, din Ban, a condus un autoturism pe strada Kossuth din municipiu, însă într-o curbă la dreapta nu a adaptat viteza de…
Mai mult...Categorie: Eveniment
Mii de petarde au fost confiscate de poliţiştii sălăjeni
Nu mai puţin de 19.000 de petarde au fost confiscate de către poliţiştii sălăjeni în perioada sărbătorilor de iarnă. De asemenea, oamenii legii au întocmit 18 dosare penale pentru operaţiuni pirotehnice ilegale. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (ISJ) Sălaj, în perioada menţionată, la nivel naţional s-a desfăşurat Acţiunea „Foc de artificii”, printre ale cărei obiective s-a numărat prevenirea producerii unor evenimente negative cu consecinţe asupra ordinii şi siguranţei publice (incendii, distrugeri de bunuri sau răniri de persoane etc), determinate de folosirea…
Mai mult...Accident cu trei victime în municipiu
Trei persoane au fost rănite uşor luni, 12 ianuarie, în urma unui accident de circulaţie, ce a avut loc în municipiu. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 19, la intersecţia bulevardului Mihai Viteazu cu strada Tudor Vladimirescu. „F. Şandor de 31 ani, din Nuşfalău, se afla la volanul unui autoturism, iar la intersecţia bulevardului Mihai Viteazu cu strada Tudor Vladimirescu din municipiu, nu a respectat semnificaţia culorii roşii a semaforului electric şi a intrat în…
Mai mult...Şofer din Zalău, arestat preventiv după ce a fugit de la locul accidentului
Un zălăuan de 45 de ani a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, după ce a accidentat grav o femeie pe trecerea de pietoni şi a fugit de la faţa locului. Evenimentul rutier s-a petrecut vineri, 9 ianuarie, în jurul orei 19, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiu, în zona blocului Dalia, potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj. Şoferul, Cristian P., în timp ce conducea un autoturism pe strada menţionată, la trecerea pentru pietoni din zona blocului…
Mai mult...Tractor distrus de flăcări în Cuceu
Un incendiu a izbucnit în seara zilei de vineri, 9 ianuarie, la o casă din localitatea Cuceu. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Lucian Jacodi, la faţa locului au intervenit pompierii Secţiei Jibou, în jurul orei 22,40, cu două autospeciale. Cauza probabilă a izbucnirii acestuia a fost efectul termic al unui aparat electric lăsat sub tensiune. Au ars câteva materiale textile, o canapea, precum şi aparatul respectiv. Potrivit sursei citate, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, mai exact, vânt puternic, flăcările s-au…
Mai mult...Bărbat găsit mort în Cehu Silvaniei
Un bărbat din Cehu Silvaniei a fost găsit fără suflare, în noaptea de joi spre vineri, în propria -i locuinţă. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Lucian Jacodi, în jurul orei 1, un echipaj al Secţiei de Pompieri din localitate a fost solicitat pentru deblocarea unei uşi într-un imobil situat pe strada Cetăţii. Ajunşi la faţa locului, militarii au fost nevoiţi să spargă uşa pentru a pătrunde în locuinţă, unde, au găsit o persoană decedată. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost…
Mai mult...Primul termen de judecată în cazul zălăuancei care a atentat la viaţa soţului său
Trimisă în judecată la sfârşitul lunii octombrie 2014, sub acuzaţia de tentativă de omor, zălăuancă de 40 de ani va avea prima înfăţişare la tribunal abia în luna februarie. Ionela Ţ. a fost reţinută la mijlocul lunii octombrie, după ce în septembrie şi-a lovit soţul cu o rangă, cauzându-i fracturi craniene, ce i-au pus viaţa în pericol. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sălaj, judecător Maria Ştef, în cadrul şedinţei de miercuri, 7 ianuarie, s-a dispus începerii judecăţii pentrun inculpată, stabilindu-se termen de judecată în 4…
Mai mult...Adolescent din Sălaj, cercetat pentru furt calificat
Un minor de 15 ani, din Sălaj, este cercetat pentru furt calificat de poliţiştii clujeni, după ce a încercat să sustragă mai multe obiecte de îmbrăcăminte dintr.un complex comercial din Floreşti. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti au depistat, cu ajutorul agenţilor de pază, două persoane care ar fi încercat să sustragă bunuri dintr-un complex comercial de pe raza localităţii Floreşti, mai exact, din Polus Center. Din cercetări a reieşit că un minor, de 15 ani, din Sălaj, ar fi încercat…
Mai mult...Medicul Sorin Paşca a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare
Sorin Mircea Paşca, medic expert în cadrul Oficiului pentru Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă din subordinea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Sălaj, acuzat de luare de mită în formă continuată, a fost condamnat la doi de închisoare cu executare în regim de detenţie şi i-a fost interzis dreptului de a exercita funcţia de medic expert al asigurărilor sociale în cadrul Oficiului amintit timp de un an după executarea pedepsei principale. Sentinţa a fost pronunţată marţi, 6 ianuarie, de către magistraţii Tribunalului Sălaj şi nu este una definitivă. Aceasta…
Mai mult...Accident cu trei victime în Popeni
O persoană a fost rănită grav, iar alte două au suferit leziuni uşoare, în urma unui accident de circulaţie, ce a avut loc luni, 5 ianuarie, în localitatea Popeni. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 12,50, vinovat de producerea acestuia fiind un conducător auto din Jibou, potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. „Gheorghe Ţ. de 55 ani, din Jibou, conducea un autoturism pe drumul naţional 1H, prin localitatea Popeni, însă pe o porţiune de drum în aliniament, nu a păstrat o…
Mai mult...Afumătorie distrusă de flăcări în Bănişor
Un incendiu a izbucnit, în cursul nopţii de luni spre marţi, la o gospodărie în localitatea Bănişor. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, Lucian Jacodi, la faţa locului, au intervenit, în jurul orei 0,30, echipaje ale Secţiei de pompieri şi Şimleu Silvaniei şi ale Serviciului de Voluntari pentru Stuaţii de Urgenţă Crasna. „Incendiul a izbucnit la o anexă din cadrul gospodăriei, mai exact la o afumătorie, cauză probabilă fiind efectul termic de la un mijloc de încălzire nesupravegheat”, a explicat…
Mai mult...Ameţit de licorile lui Bachus, un zălăuan şi-a făcut foc în apartament
Un zălăuan, ameţit de licorile lui Bachus, a reuşit să-şi sperie zdravăn vecinii după ce în propria-i locuinţă, într-un apartament situat într-un bloc de pe strada Aleea Astrei din municipiu, a făcut foc pentru a se încălzi. Zgribulit, acesta a adunat în apartament fel de fel de deşeuri pe care le-a aprins. Alertaţi de fumul gros care ieşea din interiorul apartamentului, vecinii au sunat la 112 şi au solicitat intervenţia pompierilor. După cum a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ISU Porolissum al judeţului Sălaj, Lucian…
Mai mult...Drumarii la datorie. 30 de autoutilaje au fost trimise în teren pentru deszăpezire
Reprezentanții Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) acționează preventiv împrăștiind materiale antiderapante pe sectoarele de drumuri naționale și autostrăzi pe care există riscul formării lunecușului și poleiului. Potrvit unor informaţii postate pe www.cnadnr.ro, secţiunea situaţia drumurilor naţionale, duminică 4 ianuarie 2015, în intervalul orar 04-12, reprezentanaţii CNADNR au intervenit în Sălaj cu 30 autoutilaje şi s-au raspândit 248 de tone material antiderapant pe drumurile DN 1F, DN 1G, DN 1C, DN 1H, DN 1T, DN 19B. Compania recomandă tuturor participanților la trafic să pornească la drum…
Mai mult...Şoferi, atenţie dacă porniţi la drum!
Ca urmare a atenţionării meteo de ninsori, polei şi intensificări ale vântului, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă în intervalul sâmbătă 3 ianuarie – ora 22, până luni 5 ianuarie – ora 02, Poliţia Română recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum fără să verifice starea traseului pe care urmează să îl parcurgă. Şoferii sunt sfătuiţi să-şi echipeze autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă şi să respecte semnificaţia indicatoarelor şi îndrumările agenţilor de circulaţie. Din cauza carosabilului ud, a precipitaţiilor sub formă de ploaie şi a temperaturilor…
Mai mult...