Ameţit de licorile lui Bachus, un jibouan s-a răzbunat pe casa unei cunoștințe

Un jibouan, în vârstă de 31 de ani, s-a ales cu dosar de cercetare penală, după ce cu ajutorului unui obiect metalic a spart uşa de la intrarea unei locuinţe şi două geamuri. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ)Sălaj, duminică – 20 ianuarie, în jurul orei 14.30, în urma unui apel la serviciul unic „112”, jandarmii din cadrul Plutonului Jibou au fost solicitaţi să intervină faţă de o persoană care a spart, cu ajutorul unui obiect metalic, uşa de la intrare şi două geamuri termopan aparţinând unei locuinţe private.…

Mai mult...

La 25 de ani, a ajuns în închisoare pentru că a condus fără permis

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţiştii din cadrul Formațiunii de Investigații Criminale Şimleu Silvaniei, au pus în aplicare, miercuri – 23 ianuarie, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Şimleu Silvaniei, pe numele unui tânăr de 25 de ani, din Şimleu Silvaniei. Șimleuanul are de ispăşit o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă comisă în anul 2017. Tânărul, luat de oamenii legii, a ajuns în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj…

Mai mult...

Unirea Principatelor Române, celebrată la Zalău

Unirea Principatelor Române din 1859 a fost marcată joi, 24 ianuarie, la Zalău, printr-un ceremonial militar şi religios desfăşurat în centrul municipiului. După oficierea serviciului religios, istoricul Marin Pop, de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, a susţinut o alocuţiune privind momentul „Micii Uniri”, iar prefectul Florin Florian a făcut câte consideraţii despre momentul „24 ianuarie 1859”, după care a dat citire mesajului transmis, cu acest prilej, de premierul României. Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea plutoanelor de militari, jandarmi şi pompieri, pe acordurile Fanfarei „Promenada”, a Casei Municipale…

Mai mult...

Două instituții deconcentrate, urecheate de Prefectura Sălaj

Ședința lunară a Colegiului Prefectural a avut loc miercuri, 23 ianuarie, în Sala Video a Instituției Prefectului Sălaj, eveniment care a avut pe ordinea de zi: informare cu privire la prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor publice în vederea asigurării viabilității pentru circulația rutieră; raport anual privind implementarea Planului de acțiuni pentru realizarea în județul Sălaj a obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare, în anul 2018; adoptarea Programului anual al ședințelor Colegiului prefectural, pentru anul 2019. Potrivit precizărilor făcute de Ioan Chiș, şeful Secţiei de Drumuri Naţionale (SDN) Zalău, societatea administrează…

Mai mult...

La 14 ani, a spart a două maşini şi a sustras diferite bunuri

Un minor, în vârstă de 14 ani, s-a ales cu dosar de cercetare penală, pentru ”furt calificat” şi ”distrugere”. Şi asta, după ce a fost prins de jandarmi cu o trusă de scule ”luată” dintr-o autoutilitară. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Sălaj,  vineri  – 18 ianuarie, în jurul orei 23.00, un echipaj de jandarmi s-a autosesizat cu privire la faptul că o persoană, care se afla pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Zalău, avea asupra sa un bagaj suspect. În urma verificărilor s-a stabilit că persoana în cauză,…

Mai mult...

Este sau nu liberă ziua de vineri? Vezi ultimele informații în acest sens

Salariații din țara noastră, fie ei angajați în sistemul public sau în cel privat, vor beneficia de o zi liberă în data de 24 ianuarie 2019, adică joia asta. În această zi se sărbătorește Ziua Unirii Principatelor Române și a fost declarată zi liberă legală în anul 2016. De cele mai multe ori, în astfel de situații, Guvernul ia decizia acordării unei zile libere bugetarilor, astfel încât aceștia să se poată bucura de o perioadă liberă mai lungă. Ceea ce nu s-a întâmplat la ultima şedinţă de Guvern. Astfel, potrivit…

Mai mult...

Viteza și neatenția au luat o viață! Accident mortal în Peceiu

Un accident grav, soldat cu decesul unei persoane, a avut loc duminică, 20 ianuarie a.c., la ora 17.45. Un tânăr de 21 de ani, din comuna Halmăşd, conducea autoturismul pe Drumul Judeţean 191 E, iar în localitatea Peceiu, pe o porțiune de drum în pantă, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile drum a pierdut controlul volanului, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a acroşat un bărbat de 77 de ani, care se deplasa regulamentar, în calitate de pieton, pe partea stângă a drumului. Conducătorul autoturismului a…

Mai mult...

Băut și cu autoturismul neînmatriculat, pe drumurile Sălajului

Poliţiştii din cadrul formaţiunii Rutiere Cehu Silvaniei au oprit în trafic, sâmbătă, 19 ianuarie a.c., la ora 19.30, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din judeţul Satu Mare. La testarea cu alcooltestul s-a evidenţiat o alcoolemie de 0,77 mg/L alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că autoturismul  este radiat din circulaţie din data de 12 aprilie 2018. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului…

Mai mult...

Casă în flăcări de la un panou electric

Un incendiu a izbucnit duminică, 20 ianuarie, la o casă din localitatea Poiana Blenchii. La fața locului pentru stingerea flăcărilor a fost solicitat sprijinul pompierilor militari din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ISU ”Porolissum” Sălaj – Garda de intervenţie Ileanda. Cauza probabilă de incendiu a fost de natură electrică, mai exact efectul termic al unui tablou de distribuţie suprasolicitat. Până la lichidarea în totalitate a incendiului de către pompieri, au ars două uşi şi un geam şi un fotoliu. De asemenea, a fost degradată zugrăveala din trei camere şi…

Mai mult...

Laurenţiu Barna s-a întors la Spital

Laurenţiu Barna, fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău, pensionat la limită, actualmente angajat al Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, este membru în Consiliul de administraţie al unităţii spitaliceşti. Numirea acestuia, ca membru în consiliul de administraţie al SJU Zalău este cuprinsă într-o dispoziţie a CJ Sălaj, 487 din 20 decembrie 2018. Numirea a fost realizată în baza Legii 95-2006 privind reforma sănătăţii, actualizată, în care se precizează faptul că ”în cadrul spitalului public funcţionează un consiliu de administraţie format din 5-8 membri, care au rolul de a dezbate…

Mai mult...

Accident cu șase victime lângă Șimleu Silvaniei

Un accident de circulație soldat cu rănirea a șase persoane, a avut loc duminică la orele prânzului, la ieșirea din Șimleu Silvaniei, înspre Nușfalău. În accident au fost implicate două autoturisme. Șase persoane au fost rănite, iar dintre acestea, trei au fost transportate la spital. „Duminicã, 20 ianuarie a.c., în jurul orei 12.00, un bãrbat de 31 de ani, din Şimleu Silvaniei, conducea autoturismul pe Drumul National 1H, iar intre localitãțile Şimleu Silvaniei şi Nuşfalãu a efectuat virajul la stânga, pentru a intra intr-o stație peco şi din cauza neacordãrii…

Mai mult...

Accident cu două victime la Bobota

Un accident de circulație, soldat cu două victime, a avut loc sâmbătă, 19 ianuarie, în jurul orei 10.26, la ieșire din localitatea Bobota. La fața locului au ajuns pompierii de la punctul de lucru Sărmășag și două echipaje SMURD (Sărmășag și Zalău). Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ISU ”Porolissum” Sălaj, un autoturism, în care se aflau două persoane, s-a răsturnat în afara părții carosabile. Șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul volanului. Persoanele au ieșit din autoturism și au fost examinate…

Mai mult...