Copil de şapte ani, înecat într-o fântână

Trupul fără suflare al unui copil de șapte ani a fost scos de pompierii militari dintr-o fântână din localitatea Vârșolţ. Tragedia a avut loc în cursul zilei de luni – 13 mai, ora 19, în localitatea precizată. Prin numărul unic de urgență 112 s-a cerut sprijin pompierilor pentru scoaterea unui copil căzut într-o fântână. La fața locului au intervenit pompierii secției Șimleu Silvaniei, SMURD Șimleu și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă (TIM). Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ISU ”Porolissum” Sălaj, adâncimea fântânii a fost de aproximativ patru metri și diametrul de aproximativ trei metri, iar ajunşi la faţa locului pompierii au început, prin intermediul a două motopompe, să scoată apa din fântână. Imediat după ce nivelul apei a scăzut , pompierii au identificat trupul copilului. Acesta a fost scos din apă şi s-au început manevrele de resuscitare. ”Victima a fost transportată în ambulanţa TIM, fără a avea funcţii vitale. Se continuă resuscitarea, se deplasează către Unitatea de Primire Urgențe Zalău”, transmit reprezentanţii ISU Sălaj.

 

 

One Thought to “Copil de şapte ani, înecat într-o fântână”

  1. Anonim

    CUM NAIBA SA NU TE BAGI IN FANTANA IMEDIAT DUPA COPIL??? Pompezi apa si astepti? Unde s-a mai pomenit asa ceva?

Leave a Comment