Moralitate și depresie. Noi fragmente din haos

Daniel Săuca Nicolae Manolescu și-a citit Dosarul de Urmărire Informativă: „Nu pot să închei fără următoarea constatare: nu vecinii de bloc sau oamenii întâlniți întâmplător m-au procopsit cu cele mai penibile denunțuri, ci unii dintre colegii mei de breaslă, scriitori, și unii dintre foștii mei dascăli și colegi de universitate. I-am identificat pe cei mai mulți. Dar nu sunt eu acela care să le dea numele în vileag. Aștearnă-se peste ele uitarea meritată!” (romanialiterara.com). Oare, azi, când trăim în libertate, starea morală a nației e mai bună decât în comunism?…

Mai mult...

Zălăuanii și ura

A ieșit din mașină, m-a privit lung și a început să mă înjure de mamă, de tată, de Dumnezeu, de sfinți, cred că de toate, iar apoi s-a apropiat amenințător de mine. N-am înțeles ce făcusem, ce voia de la mine acest om ce părea trecut de 60 de ani. Nu îmi amintesc să fi făcut intenționat rău cuiva. Mă aflam pe o stradă de lângă spital, cu sens unic, iar capătul drumului fusese blocat de polițiștii locali, pentru efectuarea unor lucrări de canalizare. Polițiștii mi-au făcut semn să întorc…

Mai mult...

Încă un război. Alte fragmente din haos

Daniel Săuca Alt război. Ne-am obișnuit cu pacea. Nu mai ținem minte războiul în această parte a Europei (l-am uitat și pe cel din Ucraina). Ar fi în cumpănă libertatea Occidentului. Adică și a noastră. „Valul recent de atacuri antiisraeliene organizate de Hamas în Fâșia Gaza redeschide tema lansată de politologul american Samuel Huntigton: sunt civilizațiile sortite confruntării violente? Și sunt cele trei monoteisme ieșite din revelația originară a Patriarhului Avraam într-o inevitabilă fricțiune fratricidă?” (libertatea.ro), se întreabă Teodor Baconschi, care constată, totodată, pe bună dreptate: „În vreme ce europenii…

Mai mult...

Omul care a reinventat America

Cornel Codiţă De ce era nevoie să o reinventeze cineva? Răspunsul lui Trump, autorul şi personajul principal al aventurii „Reinventarea Americii”, este de o simplitatate seducătoare: pentru ca să îi redea măreţia. Make America Great Again (MAGA) este nu doar una dintre mişcările politice, între multe altele, care au capturat şi definit ideologia politică a unui mare partid, în cazul de faţă cel Republican (GOP), ci eticheta de neconfundat a unei uriaşe mişcări sociale, ale cărei roade au hrănit victoria în alegeri a lui Donald Trump, în 2016. Şi hrănesc…

Mai mult...

„Situațiunea”!

Anton-Jan Criste În urmă cu 33 de ani, Corneliu Coposu spunea că „Blestemul României ar fi ca după 20-25 de ani F.S.N. să se afle şi la stânga, şi la dreapta eşichierului politic”. Cam asta trăim acum. Ceea ce se pretindea „de stânga” este aliat formal cu ceea ce se pretinde „de dreapta”, totul girat și supravegheat de SecuServicii… Secretistan, Securistan. Iar singurii opozanți citovi s-au despărțit între USR și REPER. Am trăit cu convingerea că cel mai odios politruc postdecembrist este Iliescu, asta până la această combinație grotescă de…

Mai mult...

D`ale presei postmioritice

Daniel Săuca Ringier/ GSP/Libertatea. E scandal cât casa (presei libere?). Pe scurt (varianta protestatarilor): un redactor-șef a fost obligat să demisioneze după ce a refuzat să arate patronatului, înainte de publicare, articole ce vizau industria jocurilor de noroc din România (e o industrie, cu siguranță). Povestea e veche în presa românească (și nu numai). Au dreptate, în felul lor, și patronii, și ziariștii. Patronii nu pot risca, printre altele, să piardă bani nu puțini din publicitate, în timp ce jurnaliștii invocă, firesc, și imixtiunea „comercialului” în „editorial”. Povestea, veche, e…

Mai mult...

Viața fără telefon

Urăsc telefonul, dar depind de el. Mă tot mir când văd oameni fără dinți în gură, dar care se împrumută pentru a-și cumpăra telefoane sofisticate, de mii de lei, ultimele modele. Telefonul meu este vechi, cred că are trei sau patru ani. L-am dat de pământ văzând că nu îl mai pot folosi, pentru că nesfârșitele actualizări l-au încărcat, iar pentru că este mult prea vechi, aparatul n-a mai suportat și a rămas în „comă”. Mi s-a explicat că sunt telefoane care, indiferent cum le îngrijești și cum le folosești,…

Mai mult...

Se vor arde cărți în piața publică?

Daniel Săuca Nu mai e mult timp până când, în România, în numele democrației, se vor arde cărți în piața publică. Tinerii, oricum, nu au nevoie de educație universitară și, prin urmare, nici de cărți. Vi se pare terifiant un asemenea mesaj în mileniul III? Mie, da. Și nu-mi explic cum de, în 2023, o cincime dintre români, sau mai mulți, cred în mesaje fasciste. Probabil, o explicație e chiar lipsa educației. Extremismul prosperă mai ales pe fondul acestei lipse fundamentale. Condimentată cu violență, nu numai de limbaj. Unii adaugă…

Mai mult...

Prețul motorinei și benzinei, subiect de breaking news

Cred că nu trece o zi în care să nu aud măcar o știre legată de prețul motorinei și al benzinei. Sincer a ajuns să fie chiar deranjant să-mi spui, zi de zi, că prețurile au crescut, că prețurile au sărit în aer, că e mare tam tam și tevatură pe acest subiect. Mai nou vedem că știrea se anunță și cu breaking news. Super, mai lipsește să se implementeze și un sistem RO-benzină/motorină, și să primim vești direct pe telefon cu o alarmă care să ne scoată din minți,…

Mai mult...

UE nu e moartă, UE se transformă

Cornel Codiţă Pe fondul crizelor suprapuse, Europa se adânceşte într-o cenuşie şi mizeră fundătură a istoriei. Panglicarii politicii caută soluţii. Nimic nu mai merge cum mergea. „Logic”, deci: Uniunea Europeană trebuie să se transforme. Genul acesta de pseudo-silogism le mai linişteşte zbaterea spasmodică a neuronului singuratic de care se servesc în interes de serviciu. Şi, le mai dă de lucru. Lor şi hiper-birocraţiei parazitare de la Bruxelles care simte, cumva, că pământul fuge de sub picioare. Păi, unde s-a mai văzut până acum ca nişte state…acolo…abia membre, nişte ăia, alde…

Mai mult...

Vaccinarea. Alte fragmente din haos

Daniel Săuca Bate iar la poartă COVID-ul?  Conspiraționiștii, anti-vacciniștii au oricum de lucru de duduie netul, fb-ul și ramul. Și pe baza unor îngrijorări oficiale comunicate în spațiul public:  „Îngrijorări din cauza Covid. UE vrea să cumpere un nou lot de vaccinuri Moderna” (digi24.ro). Noi nu vom mai cumpăra, după cum a afirmat ministrul Rafila, în opinia căruia valul Covid se va domoli. Și, totuși, de ce nu mai au încredere românii în vaccinare, în general? Și pentru că nu mai au încredere în autorități. Să notăm și noi: „…

Mai mult...

Nu-i totul pierdut

Am devenit pesimist văzând degradarea accelerată a scenei politice românești. Au ajuns acolo și unii oameni care nu sunt în stare să citească un rând cursiv, clar, oameni certați cu legea, unii sunt fără scrupule, n-au remușcări și asta mă întristează. Mai trist este că pe omul de rând nu prea îl mai interesează de ceea ce întâmplă în politică, el vrea doar niște resturi care să îi asigure supraviețuirea de pe o lună la alta. Cu toate acestea, speranță există. Am participat în ultima săptămână la două festivități de…

Mai mult...

Politice. De sezon

Daniel Săuca Am citit nu știu câte variante de „reformă” a statului prin celebra, deja, asumare a răspunderii Guvernului. Mă îndoiesc că va fi rost de ceva reformă reală. Și pentru că, nici în 2023, politicienii și partidele nu pot ieși din logica electorală de funcționare. Anul electoral 2024 deja a început. Veți spune că așa funcționează politica peste tot. Probabil. Dar, eu (și nu sunt singurul, desigur) m-am cam săturat. Dar vocea mea și a altora nu mai contează. Oare ce mai contează cu adevărat pentru alegătorul român? Altfel,…

Mai mult...

Cine este personajul?

Cătălin Avramescu Era în timpul unei vizite la un castel. Mobilă veche, blazoane de familie şi ferestre înalte. Pe pereţi, tablouri. O doamnă în vârstă arată către unul dintre acestea şi întreabă ghidul: „Cine este personajul?”. După o tăcere jenată, ghidul îi răspunde, politicos: „Este Isus Cristos, doamnă…”. Mântuitorul a fost reprezentat în milioane de feluri, aşa că, în principiu, este posibil ca cineva să fie nedumerit în prezenţa unora dintre acestea. Însă reprezentarea din tabloul cu pricina era, în modul cel mai evident, una a lui Isus Cristos. Tânăr,…

Mai mult...