Lectura, activitatea culturală preferată a românilor?

Daniel Săuca

Am rămas trăsnit: „SONDAJ despre consumul de cultură: Majoritatea românilor preferă muzica populară și lectura / Fanii manelelor, la egalitate cu consumatorii de teatru și operă” (g4media.ro). Conform sursei citate, „Românii preferă muzica populară și lectura, arată datele unui sondaj INSCOP realizat în perioada octombrie-noiembrie 2023. Preferința românilor pentru muzica populară a scăzut ușor în ultimii zece ani (de la 49,7 la sută la 47,3 la sută), dar rămâne de departe cel mai îndrăgit gen muzical, în timp ce fanii manelelor s-au înmulțit cu o treime (21,6 la sută) în aceeași perioadă. Fanii teatrului sunt la fel de numeroși (21,4 la sută) ca cei ai manelelor, în timp ce lectura este de departe activitatea culturală preferată a românilor. Chiar și așa, doar jumătate dintre respondenți (51,4 la sută) spun că au deschis o carte în ultimele șase luni. Consumul altor forme de cultură este și mai mic”. Chiar să fie lectura activitatea culturală preferată a românilor? Îmi vine greu să cred. De fapt, ar merita să nuanțăm. Datele Barometrului de Consum Cultural 2022 (culturadata.ro) confirmă parțial cele de mai sus: au crescut doar practicile de lectură a ziarelor și revistelor care au trecut în format online. Cu lectura cărților, mai greu. Așadar, am putea afirma că românii citesc mai degrabă ziare și reviste de pe internet. E de văzut și dacă practica asta e o „activitate culturală”. Ori, dacă nu e, totuși, o diferență între lectura unui tabloid și lectura unei reviste culturale. Altfel, mai nimic nou sub soarele culturii. În ciuda statisticilor de tot felul, nu cred că ne îndreptăm într-o direcție bună. Și pentru că, potrivit barometrului amintit, „procentele pentru non-consumatori (de cultură) sunt extrem de ridicate – 74 la sută pentru mersul la bibliotecă pentru a citi/împrumuta cărți, 69 la sută pentru vizionarea unui film la cinematograf în aer liber, 68 la sută pentru participarea la spectacole de divertisment, 66 la sută pentru participarea la spectacole de muzică (de orice fel) și la spectacole de teatru în spații închise” (p. 8). Ce să zic… Lectură plăcută!

One Thought to “Lectura, activitatea culturală preferată a românilor?”

  1. […] Daniel Săuca Am rămas trăsnit: „SONDAJ despre consumul de cultură: Majoritatea românilor preferă muzica populară și lectura / Fanii manelelor, la egalitate cu consumatorii de teatru și operă” (g4media.ro). Conform sursei citate, „Românii preferă muzica populară și lectura, arată datele unui sondaj INSCOP realizat în perioada octombrie-noiembrie 2023. Preferința românilor pentru muzica populară a scăzut ușor în ultimii zece ani (de la 49,7 la sută la 47,3 la sută), dar rămâne de departe cel mai îndrăgit gen muzical, în timp ce fanii manelelor s-au înmulțit cu o treime (21,6 la… Citeste mai mult […]

Leave a Comment