Febra cumpărăturilor de sărbători a sosit

Vin sărbătorile, vin! A început nebunia cumpărăturilor de sărbători și la noi. E aglomerație și forfotă mare în mai toate supermarketurile din oraș. M-am plimbat ieri prin câteva, doar ca să simt pulsul și să fiu la curent cu noutățile. Am văzut mulți cetățeni care vânau la propriu etichetele cu discounturi și reduceri mari, i-am urmărit și îi vedeam cum puneau în coș produse fără să citească etichete, termenele de valabilitate, parcă erau la un maraton de umplut coșurile. Să fie ieftin, să fie mult! Pe câțiva i-am zărit și cu liste de cumpărături în mână, păreau atenți să găsească doar produsele după care veniseră. Pe unii care au trecut pe lângă mine i-am auzit negociind cu partenera ca să facă o abatere mică de la listă atunci când au ajuns în fața unor produse cu etichete roșii care indicau un super preț. După o scurtă discuție s-au ales și ei cu produse în plus în coș. Au apărut și brazii naturali, proaspăt tăiați și înșirați la margini de piețe. Sunt scumpi rău se plâng unii, alții spun că îi cumpără de acum că înainte de Crăciun prețul devine aberant. Așa te prinde febra reducerilor și a super promoțiilor. Starea asta de fericire și de mândrie că ai reușit să pui și tu mâna pe ceva la super ofertă durează până când ajungi la casa de marcat, acolo de multe ori te resemnezi când vezi totalul bonului și rareori mai îndrăznești să refuzi câteva produse pentru a te putea încadra în buget. Am văzut reduceri consistente la ulei, orez, o parte din mezeluri, detergenți și la produsele de curățenie. Dacă aveai timp să stai să calculezi cât însemna de fapt reducerea din pachetul promoțional, îți dădeai repede seama că nu era semnificativă dacă cumpărai produsele respective individual, dar cine mai calculează? Timpul este cel care ne face să cumpărăm la repezeală, iar etichetele viu colorate și mari ne fac să punem produse în coș la primul impuls. Mulți ar spune că este vinovat marketingul, promoțiile, conceptul de mega shopping și așa mai departe, iar alții dau vina pe veniturile mult prea mici care îi obligă cumva pe oameni să cumpere doar ce este mai ieftin. De multe ori, aceasta este chiar o capcană, am calculat de multe ori, chiar și mama a căzut de multe ori în plasa cumpărăturilor din instinct. Am învățat-o să calculeze prețul raportându-se la cantitatea cumpărată, știe ce are de făcut, dar ea îmi spune că etichetele sunt prea mici și nu le vede bine, e bine că vede prețul tăiat care indică o reducere mare. Așadar sărbătorile vin, cumpărături se fac inevitabil, reducerile cresc văzând cu ochii, ofertele sunt tot mai tentante și mai îmbietoare la fiecare pas. Va fi sărbătoare pentru fiecare, să vină cu pace, cu sănătate, cu zâmbete și mese pline cu bucate, cumpărate dacă se poate la prețuri cât mai nepiperate.

 

One Thought to “Febra cumpărăturilor de sărbători a sosit”

  1. […] Vin sărbătorile, vin! A început nebunia cumpărăturilor de sărbători și la noi. E aglomerație și forfotă mare în mai toate supermarketurile din oraș. M-am plimbat ieri prin câteva, doar ca să simt pulsul și să fiu la curent cu noutățile. Am văzut mulți cetățeni care vânau la propriu etichetele cu discounturi și reduceri mari, i-am urmărit și îi vedeam cum puneau în coș produse fără să citească etichete, termenele de valabilitate, parcă erau la un maraton de umplut coșurile. Să fie ieftin, să fie mult! Pe câțiva i-am zărit și… Citeste mai mult […]

Leave a Comment