„Capsula” pentru gunoi de la Dobrin, plină doar pe jumătate

Datele prezentate în ședința lunară a Colegiului Prefectural arată că rampa ecologică de gunoi de la Dobrin, rampă care cuprinde inclusiv o capsulă pentru depozitarea deșeurilor din județ, este plină doar pe jumătate. Vegh Alexandru, reprezentantul operatorului, a explicat în ședința Colegiului Prefectural că „la început, prognoza era ca acest depozit să se umple în aproximativ șapte ani. Au trecut aproape șapte ani și iată că suntem cu un grad de umplere de sub 50 la sută. Și din acest grad de umplere rezultă, spunem noi, că s-a operat bine…

Mai mult...

Peste jumătate dintre sălăjeni s-au autorecenzat

Peste 120.000 de sălăjeni s-au autorecenzat, iar asta înseamnă peste 60 la sută din populația județului Sălaj, au anunțat astăzi oficialii Direcției Județene de Statistică Sălaj. Astfel, Sălajul se situează pe locurile 9-10 la nivel național în privința procentului de autorecenzare. Există și probleme. Din păcate, două din zece persoane care s-au autorecenzat, nu au dus chestionarele până la nivelul de validare. Recensământul va continua pe întreg cuprinsul țării, procesul urmând să se desfășoare cu ajutorul recenzorilor care vor bate la ușa sălăjenilor pentru înregistrarea în baza de date. Fotografie…

Mai mult...

Autostrada Transilvania, îngreunată de problemele din Sălaj

Asociația Pro Infrastructură atrage din nou atenția asupra problemelor întâmpinate în construcția autostrăzii Transilvania pe raza județului Sălaj. „Constructorul este mobilizat excepțional, progresul fiind vizibil la fiecare 7-10 zile. Se lucrează efectiv pe toate planurile, zi-lumină, de la piloți forați la terasamente, de la săpături la elevații. Din păcate, poezia se oprește aici, entuziasmul fiind tăiat de lista de blocaje majore. Avem două schimbări de soluții tehnice la Nădășelu  și zona Topa Mică pe care CNAIR trebuie să le aprobe. În nodul Zimbor, situl arheologic Sutor încă nu este descărcat.…

Mai mult...

Măsuri de prevenire a inundațiilor la Bănișor

În această perioadă, angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Sălaj realizează reprofilarea și decolmatarea râului Mal, lucrările fiind derulate în colaborare cu Primăria Bănișor. Potrivit reprezentanților Sistemului de Gospodărire a Apelor Sălaj, lucrările sunt în curs de execuție și se desfășoară pe o lungime totală de 1.400 de metri. „Prin reprofilarea cursului de apă corectăm traseul albiei, astfel încât să fie stopată eroziunea malurilor. În acest sens, angajații noștri degajează albia de materialul aluvionar, format din bolovani, mâl, nisip și pietriș, de vegetație și de alte obstacole, pentru a asigura…

Mai mult...

De Ziua Internațională a Copilului, pașapoarte pentru minori

În data de 1 iunie 2022, stabilită ca zi nelucrătoare prin lege, Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Sălaj va desfășura activitatea de primire a cererilor de pașapoarte pentru minori, în acest scop urmând va funcționa două ghișee de preluare documente, în intervalul orar 8,30 – 14. Contravaloarea emiterii pașaportului simplu electronic este de 258 lei pentru persoanele care au împlinit vârsta de 12 ani, respectiv 234 lei pentru persoanele cu vârsta mai mică de 12 ani. Pentru pașaportul simplu temporar trebuie achitat un tarif de 96 lei, indiferent de vârstă.…

Mai mult...

Refugiu montan pe Măgura Priei

Autoritățile comunei sălăjene Cizer au elaborat un proiect investițional care vizează amenajarea unui refugiu montan pe Măgura Priei. Demersul vine în urma unor discuții pe care autoritățile locale le-au avut cu meteorologii amatori din grupul Severe Weather Alert – Sălaj. „Am avut discuții și am ajuns la concluzia că este nevoie de un astfel de refugiu montan pe Măgura Priei. Este o zonă intens circulată de turiști, este tot mai căutată, iar un asemenea refugiu poate fi foarte util în caz de vreme nefavorabilă. Investiția este una minimă, nu presupune…

Mai mult...

Samir-Adrian Cîmpean, secretar general al Instituției Prefectului Sălaj pentru încă șase luni

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a emis decizia de numire în funcția publică vacantă din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Instituției Prefectului Sălaj a sălăjeanului Samir-Adrian Cîmpian, numirea urmând să intre în vigoare la data de 27 mai 2022. Decizia vine în contextul în care funcția este ocupată deja de Samir-Adrian Cîmpian de la sfârșitul anului trecut, în prezent fiind vorba de un nou mandat pentru o perioadă de șase luni.  „Având în vedere adresa Ministerului Afacerilor Interne nr. 12.015 din 11 mai 2022, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu…

Mai mult...