Festivalul coral de muzică religioasă, ediția a III-a, s-a desfășurat sâmbătă la Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Bobota. Evenimentul a debutat cu o rugăciune de binecuvântare săvârșită de Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, urmată de un cuvânt de început adresat corurilor și publicului prezent. În continuare, părintele Doru Gârboan, paroh al bisericii din Ortelec, a prezentat membrii juriului și corurile concurente. Fiecare formație corală a prezentat câte două lucrări, evidențiind diversitatea și frumusețea repertoriului bisericesc. La final, Preasfințitul Părinte Benedict a înmânat premiile acestei ediții: trofeul festivalului a revenit…
Mai mult...Autor: Magazin Salajean
Fotografia zilei
Parcare regulamentară…
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj: 15 septembrie
1605: Principele Ştefan Boskay dăruieşte domeniul Zalău lui Senyei Pongrátz S-a întâmplat în 15 septembrie 1486 – Din ordinul lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), a început construcţia unui nou palat domnesc la Hârlau. 1538 – Instaurarea dominaţiei otomane asupra Moldovei. Ştefan Lăcustă a fost numit domn de către sultan. 1613 – S-a născut François de la Rochefoucauld, filosof şi moralist francez (m.16.03.1680). 1701 – A murit poetul francez Edme Boursault, prieten al lui Molière (“Lettres nouvelles”, culegere de anecdote, fabule şi epigrame cu care a avut un imens succes) (n.1638). CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Sf. Ierarh…
Mai mult...Bancul zilei
Un poliţist opreşte un motociclist care gonea pe strada principală. – Să vă explic… începe motociclistul, dar poliţistul i-o retează imediat: – Nu-i nevoie de explicaţii. O să te las să-ţi răcoreşti călcâiele la poliţie până se întoarce şeful. – Dar de fapt… – Nicio vorbă să n-aud! Mergem la secţie şi nu mă interesează ce ai să-mi spui! Câteva ore mai târziu, poliţistul se uita să vadă ce face prizonierul său în celula secţiei şi-i spune: – Ai noroc că şeful e socru mic azi, o sa fie în…
Mai mult...Zvonoteca
# Scandal pe listele cu plecații din instituțiile publice. Partidele țin cu dinții de lipitorii de afișe. Criterii de competență? Să fim serioși… # În sfârșit, vești bune cu apa din Zalău. Poate ne dau și chinezii de la centură o veste asemănătoare. * A se considera pamflet. Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare! Zvonăraşul de serviciu
Mai mult...Epigrama zilei
Unde dai… și unde crapă Câștigând în prima rundă, Boxerul a făcut-o lată: Privind iubita o secundă, A și lăsat-o-nsărcinată. Adrian Bumbu
Mai mult...Patriotism de facebook
Daniel Mureşan E vremea patrioților! Peste tot vedem politicieni, vedete sau oameni simpli ce ne spun că nu există nimic pe lume mai scump decât țara lor. Nu contează că aceștia își fură țara cu sârg, că dacă cineva ar ataca România ar fugi ca potârnichile, contează că umplu internetul cu tricolor, mici și pălincă. Zilele trecute, la Treznea au fost comemorați localnicii care au fost uciși cu cruzime acum 85 de ani. Un gest normal, de prețuire, dar umbrit, de mulți ani încoace, de ipocrizia politicienilor. Mai mulți decât…
Mai mult...Ioan Tirizică, campion național la para-tenis de masă
La Cluj-Napoca, în sala „Horia Demian”, a avut loc sâmbătă Campionatul Național de para-tenis de masă, sub patronajul președintelui Comitetului Național paralimpic român Eduard Carol Novák. Din partea clubului SCM Zalău au participat sportivii Ioan Tirizică și Clițan Remus. Sportivul Remus Clițan a evoluat în Clasa 9, o categorie extrem de puternică, unde au fost peste zece participanți. Cu toate că a fost la prima participare la un Campionat Național, sportivul nostru a avut un comportament meritoriu clasându-se în primii cinci sportivi la categoria sa. Sportivul Ioan Tirizică a evoluat…
Mai mult...Voleibaliștii zălăuani au participat la Memorialul „Sorin Pop”
Voleibaliștii de la SCM Zalău, antrenați de Adrian Feher și Marius Lazăr, au participat în weekend la Memorialul „Sorin Pop”, competiție de pregătire desfășurată la Baia Mare. Zălăuanii au obținut următoarele rezultate: SCM Zalău – Universitatea Cluj 3-0 (25-17, 25-16, 25-23) MAV Elore Foxconn (Ungaria) – SCM Zalău 3-0 (25-18, 25-23, 32-30) Explorări Baia Mare – SCM Zalău 2-1 (23-25, 25-18, 25-15). M. S.
Mai mult...O șoferiță a intrat într-o turmă de oi
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, o șoferiță din Sălaj a intrat sâmbătă seara în plin într-o turmă de oi care traversa șoseaua. 15 oi au murit și 10 au fost rănite, iar ciobanii au fost amendați pentru că nu au respectat regulile de însoțire a animalelor pe drumurile publice. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Mai mult...Maşinile chinezeşti câştigă teren în ţara noastră
Interesul românilor pentru brandurile auto chinezeşti a explodat în vara 2025, arată datele Autovit.ro. Numărul anunţurilor a crescut de la 201 în vara 2024 la 448 în aceeaşi perioadă din 2025 (+123%), iar valoarea totală a ofertelor a urcat de la 4,4 milioane la 10,5 milioane de euro (+138%). Vizualizările pentru aceste mărci au înregistrat o creştere şi mai spectaculoasă: peste 339.000 în vara 2025, cu 165% mai multe decât anul precedent. Topul brandurilor chinezeşti este condus de MG, care deţine 63% din anunţuri şi 58% din vizite, urmat de…
Mai mult...Fotografia zilei
Improvizaţie…
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj: 14 septembrie
1926: cu ocazia Serbărilor Astra, la Guruslău se dezveleşte un obelisc în memoria lui Mihai Viteazu S-a întâmplat în 14 septembrie 407 – A murit Ioan Gură de Aur, scriitor creştin şi patriarh de Constantinopol (n.347). 1523 – A murit Papa Adrian al VI-lea, al şaptelea papă german al Romei (1522-1523) şi ultimul papă neitalian înainte de Ioan Paul al II-lea (n.02.03.1459). 1607 – A murit Simion Movilă, domnitor al Moldovei (1606-1607), probabil otrăvit în luptele pentru scaunul Moldovei. 1769 – S-a născut Alexander von Humboldt, explorator şi geograf german, unul dintre ultimii mari savanţi de formaţie enciclopedică…
Mai mult...Bancul zilei
Şeful plutonului de poliţişti: – La dracu, cum a putut să ne scape infractorul? Nu au fost păzite toate ieşirile? – Ba da, dar probabil că a scăpat pe uşa de intrare!
Mai mult...