Miercuri, termen pentru unele obligaţii fiscale

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sălaj face cuoscut că, până miercuri, după caz, trebuie depuse la administraţiile fiscale: Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010, care se depune de către persoanele juridice care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire; Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoane fizice române, formular 020, care se depune de persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfăşoară activităţi economice în mod independent…

Mai mult...

Între două „curente” liberale, Mirel Taloş este obligat să accepte superioritatea lui Radu Căpâlnaşiu

Radu Căpîlnaşiu, preşedintele PNL Sălaj, a declarat luni că este conştient de faptul că deciziile sale nu-i pot mulţumi pe toţi liberalii sălăjeni, însă noul mandat obţinut la Conferinţa Judeţeană a PNL Sălaj îl obligă să facă mai mult în acest sens. De asemenea, liderul peneliştilor sălăjeni a ţinut să sublinieze că nu va exista nicio „vendetă” în PNL Sălaj, după încheierea alegerilor din cadrul organizaţiei. „Asigur pe toată lumea că nu vor exista vendete împotriva celor care au o altă opinie faţă de a mea”, a spus Radu Căpîlnaşiu,…

Mai mult...

Consilierii lui Traian Băsescu au făcut „Mişcare” în Sălaj

Marian Preda, preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, a declarat joi, la Zalău, că în cadrul unei întâlniri avute cu cei aproximativ 40 de membrii sălăjeni ai fundaţiei, au fost alese persoanele care vor face parte din echipa de coordonare şi, totodată, din grupul de lucru al filialei Sălaj. Potrivit liderului Mişcării Populare, în urma analizei CV-urilor şi a interviurilor care au avut loc, s-a decis ca din „nucleul” de conducere al fundaţiei, în Sălaj, să facă parte: Veronica Elena Stanca – om de afaceri, Mihai Iacob – medic, Antonica Filip –…

Mai mult...

Vineri – termen pentru Declaraţia 092

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sălaj informează că până vineri, 5 iulie, inclusiv, trebuie depusă la administraţiile fiscale, după caz, Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, formular 092. Au această obligaţie persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în luna iunie 2013 şi sunt obligate să-şi modifice perioada fiscală…

Mai mult...

Pragul valoric până la care instituţiile statului pot încheia contracte fără licitaţie a crescut substanţial

Pragul valoric în limita căruia instituţiile publice pot încheia contracte prin achiziţie directă, fără licitaţie, a fost dublat de la 15.000 euro la 30.000 euro pentru produse şi servicii şi ridicat de la 15.000 euro la 100.000 euro pentru lucrări, plafoane valabile începând cu luna iulie acest an. Majorarea substanţială a limitei valorice pentru achiziţiile directe a fost pregătită atât de fostul Guvern Boc, cât şi de actualul Executiv, dar decizia a fost de fiecare dată amânată, pe fondul criticilor publice. De această dată, însă, ridicarea pragului a fost aprobată…

Mai mult...

„Mişcarea Populară” face ochi în Sălaj

Fundaţia „Mişcarea Populară” va anunţa joi, în cadrul unei conferinţe de presă, echipa de coordonare şi grupurile de lucru ale filialei Sălaj. La eveniment vor participa membrii fondatori ai fundaţiei: Marian Preda – preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, decanul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti, Cristian Diaconescu – consilier prezidenţial, fost ministru de Externe, fost ministru al Justiţiei, Daniel Funeriu – consilier prezidenţial, fost ministru al Educaţiei, Sebastian Lăzăroiu – consilier prezidenţial, fost ministru al Muncii, Elenina Nicuţ – avocat Baroul din Bucureşti, precum şi Georgeta Condur –…

Mai mult...

Fiscul aplică un nou sistem de penalităţi de întârziere

Fiscul aplică de la 1 iulie un nou sistem de penalităţi de întârziere, care vor fi calculate procentual pentru fiecare zi de întârziere, potrivit modificărilor aduse Codului de procedură fiscală prin OUG 50/2013. Contribuabilii cu restanţe vor achita, începând din această lună, o penalitate de 0,02 la sută pentru fiecare zi de întârziere, ceea ce înseamnă un nivel anulal de 7,3 la sută. În prezent, nivelul penalităţilor de întârziere este calculat în funcţie de perioada de întârziere – dacă stingerea obligaţiei restante se realizează în primele 30 de zile de…

Mai mult...

Declaraţiile ce trebuie depuse în iulie la Fisc

Contribuabilii sălăjeni trebuie să fie vigilenţi în această lună pentru a nu fi puşi la plată suplimentară de Fisc. Până la sfârşitul lunii vor trebui depuse la ghişeele Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sălaj peste 15 declaraţii. Astfel, până în 5 iulie, vor trebui să depună formularul 092 persoanele fizice şi juridice care au efectuat achiziţii intracomunitare. Totodată, până în 10 iulie vor trebui depuse formularul 010 persoanele juridice plătitoare de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire şi formularul 020 de către persoanele fizice care au depăşit plafonul…

Mai mult...

PDL a iniţiat Coaliţia pentru Constituţia Cetăţenilor

Deputatul Lucian Bode, preşedintele PDL Sălaj, a făcut cunoscut vineri că democrat-liberalii au iniţiat un pachet de măsuri de stimulare a creşterii economice prin reducerea fiscalităţii, ceea ce ar duce imlpicit la stimularea consumului. Potrivit parlamentarului, măsurile prevăzute de acest proiect de lege ar consta în: reducerea cotei unice de la 16 la sută la 12 la sută (pentru impozitarea veniturilor persoanelor fizice şi a profiturilor obţinute de companii, de agenţii economici); reducerea cu 5 la sută a contribuţiilor obligatorii pentru asigurările sociale plătite de angajator; scutirea de impozit pentru…

Mai mult...

Mirel Taloş vrea să-i sufle lui Radu Căpîlnaşiu fotoliul de preşedinte

Dacă, iniţial, alegerile pentru desemnarea conducerii PNL Sălaj nu păreau că vor aduce ceva special în spectrul politic local, pe ultima sută de metri, lucrurile au început să se precipite. Şi s-au precipitat atât de mult, încât deputatul Mirel Taloş, unul dintre apropiaţii preşedintelui PNL Sălaj, Radu Căpîlnaşiu, ne-a declarat joi, în exclusivitate, că intenţionează să candideze la cel mai important fotoliu din filiala judeţeană a partidului. „Da, este perfect adevărat, intenţionez să candidez pentru preşedinţia PNL Sălaj. Totuoşi, singurul lucru pe care vreau să-l declar este că îmi exprim…

Mai mult...

Bani insuficienţi pentru eventualele creşteri salariale din sănătate

Şedinţa lunară a Comisiei Judeţene de Dialog Social a avut joi. Principalul punct aflat pe ordinea de zi a întâlnirii a fost legat de prezentarea fondurilor alocate pentru sănătate, în judeţul Sălaj, în semestrul II al anului 2013, în contextul solicitărilor de majorare a salariilor în domeniul medical. În acest cadru, reprezentantul Casei de Asigurări de Sănătate Sălaj, Daniela Cordea, a prezentat un raport privind situaţia financiară a instituţiei amintite. Din acesta rezultă că bugetul CAS Sălaj, stabilit în conformitate cu Legea 5/2013, este de 147.507,56 mii de lei, din…

Mai mult...

Înfiinţarea camerelor agricole, din nou în actualitate

Propunerea de înfiinţare a camerelor agricole judeţene, conform ultimului act normativ apărut, revine în actualitate. Conform Ordonanţei adoptate de Guvern, alegerile pentru colegiile locale şi constituirea camerelor judeţene şi naţionale urmeazã sã se desfãşoare în maxim 90 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ. Ideea de înfiinţare a acestor organisme nonprofit a apãrut în 2010 şi a fost amânatã la nesfârşit, anul trecut fiind numiţi chiar şi membrii Comitetului Judeţean de Iniţiativã, ce urma sã se ocupe de alegeri, strângându-se inclusiv candidaturile pentru colegii. În sedinta de…

Mai mult...

Proiecte de milioane de euro pentru agricultorii sălăjeni

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) anunţă lansarea, în perioada 25 iunie – 31 iulie, a celei de a unsprezecea sesiuni de cereri de proiecte pentru Măsura 121 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Până la sfârşitul lunii iulie se pot depune proiecte pentru modernizarea exploataţiilor agricole, inclusiv pentru fermele de semi-subzistenţă. Fondurile disponibile pentru Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” sunt de 50.000.000 euro şi se acordă distinct, după cum urmează: 16.000.000 de euro pentru sectorul vegetal, 24.000.000 de euro pentru sectorul zootehnic şi 10.000.000…

Mai mult...

Declaraţiile privind impozitul agricol de depun până marţi

Contribuabilii sălăjeni care desfăşoară – de la 1 februarie şi până la sfârşitul acestui an fiscal – o activitate agricolă prevăzută de articolul 71 alin. 1 din Codul fiscal, şi obţin venituri din aceasta, trebuie să depună „Declaraţia privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit” (formularul 221) la administraţiile fiscale până în data de 25 iunie inclusiv. Termenul iniţial pentru depunerea acestei obligaţii era 25 mai, însă Codul fiscal a fost modificat, prin Ordonanţa Guvernului 8/2013, astfel că noul termen de depunere a declaraţiilor privind impozitul agricol…

Mai mult...