Mirel Taloş vrea să-i sufle lui Radu Căpîlnaşiu fotoliul de preşedinte

Dacă, iniţial, alegerile pentru desemnarea conducerii PNL Sălaj nu păreau că vor aduce ceva special în spectrul politic local, pe ultima sută de metri, lucrurile au început să se precipite. Şi s-au precipitat atât de mult, încât deputatul Mirel Taloş, unul dintre apropiaţii preşedintelui PNL Sălaj, Radu Căpîlnaşiu, ne-a declarat joi, în exclusivitate, că intenţionează să candideze la cel mai important fotoliu din filiala judeţeană a partidului. „Da, este perfect adevărat, intenţionez să candidez pentru preşedinţia PNL Sălaj. Totuoşi, singurul lucru pe care vreau să-l declar este că îmi exprim dorinţa ca, odată cu această candidatură, se va dinamiza şi partidul”, ne-a mărturisit Mirel Taloş. Parlamentarul a adăugat că nu doreşte să facă alte afirmaţii, în presă, pe marginea candidaturii sale, preferând ca motivaţia deciziei luate să o expună doar în interiorul partidului.
La rândul său, actualul preşedinte al PNL Sălaj, Radu Căpîlnaşiu, a subliniat că nu se teme de competiţie în interiorul partidului, ci dimpotrivă. „Conform Statutului, este dreptul fiecăruia să candideze. Este un lucru absolut normal şi democratic, totodată. Totuşi, una dintre problemele domnului Mirel Taloş, vizavi de această posibilă candidatură, este că PNL Sălaj nu poate fi condus din funcţia de preşedinte trecând doar o dată pe săptămână prin judeţ”.
Surse din cadrul PNL Sălaj susţin că, în ultimele luni, au mai cochetat cu ideea de a candida la preşedinţia PNL Sălaj atât Ioan Barou, primarul comunei Bocşa, cât şi Dorel Oros, directorul delegat al Direcţiei Silvice Cluj. Rămâne de văzut dacă aceştia vor trece de la intenţie la faptă.
Alegerile pentru desemnarea noii conduceri a PNL Sălaj vor avea loc duminică, 7 iulie, la Casa de Cultură a Sindicatelor Sălaj. Alături de cei aproximativ 300 de delegaţi din judeţ, la eveniment sunt aşteptaţi sî participe şi preşedinţii liberali de consilii judeţene, primari de municipii, dar şi fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig.

45 Thoughts to “Mirel Taloş vrea să-i sufle lui Radu Căpîlnaşiu fotoliul de preşedinte”

  1. Anonim

    Dorel Oros este singurul liberal adevarat dintre candidati. Capilnasiu ii un oportunist, un liberal de conjuctura; Talos ii codasul parlamentului, un parvenit din Corbeanca iar Barou cel mai penal primar din judet.

    1. Anonim

      oros de data asta joaca in alt film.

  2. Anonim

    Si atunci de ce a pierdut Oros la parlamentare?

  3. Anonim

    OROS E CEL MAI BUN

  4. Anonim

    papagalul de talos , o sa-l bata capilnasiu la diferanta mare

  5. Anonim

    talos nu are nici o sansa

  6. Anonim

    mai bine isi da demisia din pnl deputatul asta

  7. Anonim

    organizatiile din judetet sunt cu capalanasiu nu cu gunoaile …se cunosc ele

    1. Anonim

      liberalii il sustin pe talos,mai devreme sau mai tarziu ticalosul de capalnasiu osa plece.

  8. Anonim

    PNL BUCURESTI IL SUSTINE PE CAPALNASIU

    1. Anonim

      ha,ha ,ha crezi ce spui?

  9. Anonim

    da ce treaba are Oros aici?

  10. realitatea

    o sa ii sufle undeva lui capilnasiu ,dupa ce a iesit deputat pe spatele lui ,este un naiv domnul talos.clica din spatele lui , alde barou ,sabaceag ,lenti etc,niste nulitaticare il consiliaza te cuprinde sila cand vezi asa ceva. trezestete talos acei oameni nu cred ca te reprezinta sau poate ca da .

    1. Anonim

      Lenti nu era de partea lui Radu?

  11. anonim

    manevre de alui sebi asa daca nu lai dat afara dupa locale fiindca este un gunoi

  12. Anonim

    Mirel Presedinte ? Asta nu știe bine unde ii județul Salaj, ce treaba are el cu organizația PNL Salaj.Capilnasiu PRESEDINTE !!

  13. Anonim

    ATENTIE!!!!!!!! la jucatorii profesionisti la doua capete: seby,oros, pop eugen,lenty.

  14. administratia terenurilor lui Capilnasiu

    daca emisiunea Dosar de politician de la Realitatea tv ,unde a fost prezentat Radu Capilnasiu era mediatizata mai mult lumea vedea ca scumpul nostru primar are ,,bube” si disparea si din Primarie si din conducerea PNL Salaj.

  15. Anonim

    Tu ala cu Dosar de politician, esti unul dintre retarzii care posteaza , fara sa știe despre ce vorbeste.Esti prost de puti !!!

    1. Anonim

      Nu dispera Adriana

  16. alex

    Talos musca mina celui ce la hranit…E de la capitala boieru.

  17. Anonim

    pocaitu de talos :))))

  18. Anonim

    Radu pentru todeauna

  19. Anonim

    daca domne feri ajunge pnl pe mana lui talos dispare pnl din salaj

  20. Anonim

    eu il tot caut pe dl deputat la birou si niciodata nu e si sa vrea presedinte pnl

  21. anonim

    vb fara sa stiti nimic ce a facut marele RADU minciuni si nimic pe cine a ajutat numai nulitati costea finul ruzici etc iar cei care meritau ioc. Ce a facut pt partid a cedat totul psd dar tot si talos chiar are echipa si e puternica si cu oameni morali nicidecum cu lenti pop eugen si nu mai vb .e buna echipa lui radu cu nistorescu lenti valeriu ardelean?ce au facut acesti oameni ?zero barat minciuni doar atit si bani multi pt ei asta e adevarat

  22. Sorin

    Avand in vedere faptul ca d-l Talos ajunge destul de rar prin Salaj, consider ca d-l Radu Capilnasiu are prima sansa in aceasta batalie. Oricum este cel mai indreptatit la aceasta functie! Succes d-le primar!

  23. Anonim

    greu de ales intre un slabanog ca talos si un ticalos ca capalnasiu.

  24. Anonim

    Deocamdanta PNL s-a prezentat onorabil sub comanda lui Radu Capilnasiu.Asa ca rautatile si cuvintele jignitoare la adresa presedintelui actual si viitor, nu isi au rostul. Acuma ca domnul deputat ( cu d mic ) mirel ( cu m mic ) o sa iasa exact pe usa din dos, ii alta poveste.

  25. Anonim

    ca sa se elimine uzura politica si morala, este nevoie de schimbare, macar o data la 4 ani

  26. XXX

    D-lor pucisti liberali ,ce memorie scurta aveti.Ar trebui sa va aduceti aminte cind nu aveati un candidat pe masura la primarie si in acest context deputatul Micula a facut un joc inteligent si v-a adus un om de valoare care va ridicat din cacao si voi acum aruncati cu galeti de laturi pe el. Micula a plecat si a basat partidul pe o mina buna pe care toti de linga el mai putin sau mai mult l-ati sabotat .toti asteptati de la altii sa ridice partidul si niciodata nu va uitati in oglinda ce faceti voi in acest sens.Credeti ca exista altul mai capabil ca el? MAI BINE VATI UNI SI L-ATI AJUTA NU SABOTA .Sa va fie rusine .

  27. XXX

    Mirele ,ce fel de caracter ai. Umblii prin judet dupa voturi s-al rastorni pe CAPINASIU? Aici i-ti rupi gitul si i-ti dai arama pe fata ce fel de crestin esti.Adica el te duce in spate sa cistigi colegiul si tu drept multumire musti mina care te-a ajutat si te-o scos din anonimat .Lucrurile astea sunt sigur ca nu le-ai invatat de la ortodocsii nostri si de la pocaitii de peste ocean care nu reusesc sa implementeze putina saminta de LIBERALISM IN CUBA.Sa nu crezi ca toata lumea-i ca si consilierii tai parlamentarii.

  28. Din Hida

    Mirel Talos a uitat ca ajuns deputat datorita lui Radu Capilnasiu,insa daca va candida va vedea exact unde se situeaza

  29. xxx

    Da, o sa vada ca-i in buda pina-n git si…

  30. anonim

    Amandoi sunt niste incompetenti plini de ifose. Se cred barbati fatali si de fapt nu sunt decat niste mascarici

  31. Radule, ce smecher esti, ai pus un prieten sa te contracandideze, ca sa nu zica lumea ca esti dictator…mai abil decat te cred slugile tale!

  32. Anonim

    Daca nu era Capilnasiu, PNL ramanea un partid insipid..

  33. xxx

    Un partid mai mic ca BOC .

  34. Bobota

    D-nu Talos In campaniile locale unde ai fost si pe cine ai sustinut, care sunt organizatiile unde ai fost implicat personal si pe care ai reusit tu sa le sustii si sa le prosperi.Daca nu erai invitat la fiecare sedinta de partid cred ca nici primarii din teritoriu nu stiau cine esti si ce functie ai in partid.Acei coleji care te sustin , sa-u prefacut ca lau sustinut si pe OROS ai grija ca asa o sa patesti si tu la fel.D-nu Capalnasiu stai linistit ca reusim noi si de data asta.

  35. Anonim

    cred ca cel mai ok titlu era Mirel Taloş vrea să-i sufle undeva lui Radu Căpîlnaşiu

  36. Anonim

    amu intre astia 2, mai bine tot cacapalnasiu ca macar el si-o umplut deja desagii…

  37. Bobota

    Despre Mirel ce sa faci , e colegul nostru dar coducerea unui partid se obtine doar muncind in teritoriu, lucru pe care trebuie sa-l invete de la Radu Capalnasiu deoarece el a fost cel care a muncit cel mai mult,a sustinut toti candidatii nostrii si din teritoriu, a tinut partidul strans si cat am fost in opozitie si cei care acum sunt nemultumiti, atunci au cam traso pe dreapta. D-nu Radu succes si dupa ziua de duminica ca nu aveti concurent.

  38. Anonim

    O SA-I SUFLE IN ….NU ESTE O COMPETITIE REALA .CEI DOI SANT PRIETENI .TALOS CANDIDEAZA CU VOIA LUI CAPALNASIU SA NU FIE SINGURUL CANDIDAT.PE TALOS NU-L INTERESEAZA SEFIA PNL -SALAJ.DACA I S-AR DA PE BUNE AR REFUZA.MULT ZGOMOT PENTRU NIMIC.

  39. din bocsa

    alegeti-l pe barou penalul.

Leave a Comment