Antrenorul clubului de karate CS Porolissum Zalău, Dorin Crecan, a participat la finele săptămânii trecute, alături de câţiva sportivi pe care-i pregăteşte, la un seminar internaţional de karate tradiţional organizat la Deva. La eveniment au luat parte sportivi de toate vârstele legitimaţi la cluburi din întreaga ţară, iar lecţiile au fost predate de unii dintre cei mai mari maeştri ai artelor marţiale de pe glob: Alexey Kunin (10 DAN – preşedintele Federaţiei Europene de Jiu Jitsu), Michael Bock (7 DAN – Germania), Dariusz Bajkowski (7 DAN – preşedintele Federaţiei Poloneze…
Mai mult...Autor: Morar Marius
Primarul Şimleului trage primul semnal de alarmă: „Băieţii ar trebui să înceapă să joace volei”
Phoenix Şimleu Silvaniei a avut un debut dezastruos de campionat, pierzând atât meciul din manşa tur a primei faze a Cupei României, cât şi jocurile din primele două etape ale Diviziei A1. După înfrângerea din urmă cu două săptămâni, de la Piatra Neamţ, 1 – 3, a urmat eşecul de pe teren propriu cu Dinamo, tot 1 – 3, iar sâmbătă, şimleuanii au fost de nerecunoscut. Formaţia condusă de Mircea Abraham şi Marius Oniga a fost invinsă fără drept de apel, din nou la Piatra Neamţ, de această dată în…
Mai mult...FC Zalău a coborât pe locul şapte
Formaţia pregătită de Vasile Jula şi Cristian Oros nu a evoluat în etapa de la finalul săptămânii trecute, având în vedere că adversara acesteia, FC Maramureş Universitar Baia Mare, s-a restras din competiţie. Aflată pe locul şase înaintea rundei a IX-a, FC Zalău a coborât un loc în clasamentul Seriei a V-a, după rezultatele înregistrate în etapa de vineri. Locul şase, pe care zălăuanii se aflau în urmă cu câteva zile, este ultimul care asigură calificarea în play-off-ul competiţiei, ceea ce ar însemna că formaţia de la poalele Meseşului ar…
Mai mult...Goluri la foc automat la Halmăşd
Liga a IV-a a continuat duminică, cu etapa a VIII-a, capul de afiş fiind derby-ul dintre CS Barcău Nuşfalău şi Dumbrava Gîlgău. Partida de pe malul Barcăului s-a încheiat la egalitate, 3 – 3, după ce gazdele au avut de două ori avantaj pe tabelă. Oaspeţii au revenit pe final şi au preluat conducerea în minutul 62, Sestraş marcând al doilea gol, dar gazdele au restabilit egalitatea cu trei minute înainte de final, prin Gabor Gabor. O nouă remiză s-a înregistrat în partida dintre Rapid Jibou – Gloria Bobota, scor…
Mai mult...Volei Municipal Zalău începe o nouă aventură europeană
Marţi, ora 19, Sala Sporturilor Zalău CS Volei Municipal Zalău – Guberniya Nizhniy Novgorod După trei sezoane consecutive în care a evoluat în grupele Ligii Campionilor, fiind prima echipă românească de volei care evoluează într-o astfel de competiţie, CS Volei Municipal Zalău începe, marţi seara, o nouă aventură europeană. Formaţia pregătită de Aurel Vlaicu şi Bogdan Pop va evolua în 16-imile de finală ale Cupei CEV, urmând să primească vizita ruşilor de la Guberniya Nizhniy Novgorod. „Guberniya Nizhniy Novgorod este un adversar valoros, care vine dintr-un campionat puternic. Va fi…
Mai mult...Exclusiv: Un nou caz de dopaj în sportul sălăjean
Pugilistul Adrian Popuţea a fost suspendat pe o perioadă de şase luni după ce a fost depistat că a folosit Metilhexanamină După atleta Simona Maxim, care a fost depistată pozitiv în luna august a acestui an, în timp ce se afla în cantonament cu lotul naţional, în vederea pregătirii pentru Campionatul Mondial de la Moscova, a venit rândul pugilistului Adrian Popuţea să „calce” pe bec. Sportivul legitimat la Clubul Sportiv Municipal Zalău a participat în luna august la Campionatul Naţional de la Reşiţa, iar pe perioada competiţiei, Popuţea a fost…
Mai mult...Phoenix nu mai merge nici la volei
Mircea Abraham îşi acuză jucătorii de non-combat VCM LPS Piatra Neamţ – Phoenix Şimleu 3 – 0 (25 – 22, 25 – 21, 25 – 18) Phoenix Şimleu Silvaniei rămâne fără victorie după trei meciuri susţinute în actualul sezon al Diviziei A1. După eşecul cu 1 – 3 în faţa formaţiei din Piatra Neamţ, în manşa tur din prima fază a Cupei României şi eşecul de miercuri, din campionat, pe teren propriu, 1 – 3 cu Dinamo, gruparea de sub Măgura a eşuat, din nou, sub Pietricica. Şimleuanii au pierdut…
Mai mult...Volei Municipal Zalău s-a distrat în Capitală
CSM Agronomia Bucureşti – CS Volei Municipal Zalău 0 – 3 (12 – 25, 8 – 25, 18 – 25) CS Volei Municipal Zalău nu a avut nicio emoţie sâmbătă seara, pe terenul formaţiei CSM Agrnomia Bucureşti, de care a dispus cu scorul de 3 – 0. După un prim set în care zălăuanii s-au încălzit, câştigând la 12, actul secund a fost efectiv „floare la ureche” pentru voleibaliştii lui Vlaicu. Dacă în etapa trecută, am avut parte de un set câştigat de Dinamo la 9, pe terenul Şimleului, Zalăul…
Mai mult...Junioarele de la CSS Zalău, debut cu stângul pe teren propriu
CSS Zalău – CSS 2 Baia Mare 17 – 28 (7 – 14) Echipa de handbal-junioare I de la CSS Zalău are în componenţă o singură jucătoare născută în 1995 (anul limită de generaţie), Raluca Nicolae, celelalte fiind mai mici cu un an, chiar şi doi decât adversarele sale. Acest lucru s-a văzut atât în prima etapă, pe care junioarele pregătite de Gabriela Ortelecan au pierdut-o la Bistriţa, cât şi în meciul de miercuri, când zălăuancele au pierdut, pe teren propriu, cu scorul 17 – 28 în faţa celor de…
Mai mult...Volei Municipal Zalău joacă în Capitală
După victoria din derby-ul primei etape, 3 – 1 pe teren propriu, în faţa formaţiei SCM Universitatea Craiova, Volei Municipal Zalău se deplasează încrezătoare în Capitală, unde va întâlni sâmbătă echipa CSM Agronomia Bucureşti. Formaţia pregătită de Vincenţiu Dumitrescu vine după un eşec în trei seturi înregistrat pe terenul formaţiei Ştiinţa Explorări Baia Mare. Antrenorul Aurel Vlaicu nu se confruntă cu probleme de lot înaintea acestui meci, iar zălăuanii speră să puncteze sâmbătă al doilea succes al sezonului. Partida dintre CSM Agronomia Bucureşti şi CS Volei Municipal Zalău este programată…
Mai mult...Primarul Şimleului este realist: „Încă nu putem emite pretenţii în faţa echipei Dinamo”
Phoenix Şimleu Silvaniei a pierdut primul meci din campionat cu scorul de 1 – 3, miercuri seara, în faţa echipei Dinamo, după ce sâmbăta trecută a pierdut cu acelaşi scor meciul de la Piatra Neamţ, din cadrul Cupei României. Chiar dacă şimleuanii sperau la un rezultat favorabil în faţa „alb-roşilor”, primarul Septimiu Ţurcaş a recunoscut la finalul jocului că Phoenix Şimleu Silvaniei nu poate emite încă pretenţii în faţa echipei Dinamo. „Aşa se întâmplă în volei, uneori pierzi, altă dată câştigi. Din punctul meu de vedere, Dinamo este o echipă…
Mai mult...A doua „piesă” ratată pentru Phoenix Şimleu
Phoenix Şimleu Silvaniei – Dinamo Bucureşti 1 – 3 (19 – 25, 9 – 25, 25 – 21, 20 – 25) Venită după o înfrângere cu 1 – 3, la Piatra Neamţ, Phoenix Şimleu Silvaniei a pierdut tot în patru seturi şi duelul de miercuri seara, de pe teren propriu, împotriva celor de la Dinamo Bucureşti. Formaţi din Capitală este peste cea nemţeană din punct de vedere al jocului şi a valorii lotului, însă, nici echipa şimleuană nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, practicând un joc cu foarte multe greşeli…
Mai mult...Sălăjenii şi-au încordat muşchii la Trofeul Hercules
Unul dintre cele mai puternice concursuri internaţionale de culturism, Trofeul Hercules, a avut loc la finele săptămânii trecute, la Hotelul Padiş din Băile Felix. La eveniment au fost prezenţi şi doi sălăjeni: şimleuanul Tokoly Francisc, legitimat la CS Gold Gym Şimleu Silvaniei şi zălăuanca Raluca Vlaicu, legitimată la CS Alfa Zalău. Chiar dacă nu s-au clasat nici unul pe podium, cei doi culturişti sălăjeni au avut o comportare bună. Tokoly Francisc a concurat la categoria 70 de kilograme – culturism, clasându-se pe locul 6 la final. La această categorie au…
Mai mult...Daniela Cîrlan va reprezenta CSM Zalău la Ekidenul din Japonia
Întrunit luni, 14 octombrie, Consiliul Federal din cadrul Federaţiei Române de Atletism (FRA) a stabilit lotul echipei naţionale a României care va participa la Ekidenul de la Chiba (Japonia), programat în 23 noiembrie 2013. Delegaţia României va fi formată din opt sportivi, doi antrenori şi un şef de delegaţie, iar în lotul care va face deplasarea în Japonia se va afla şi Daniela Cîrlan, sportivă legitimată la Clubul Sportiv Municipal Zalău. Ekidenul din Japonia este un maraton-ştafetă, în care, pe distanţa primilor 5 kilometri aleargă băieţi, următorii 5 kilometri fiind…
Mai mult...