„Cazul Gontariu” devine o adevărată telenovelă, după ce Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Volei a decis să amâne, din nou, decizia finală în cazul voleibalistului zălăuan. Primul termen a avut loc în data de 18 august, iar al doilea, joia trecută, fără a se lua o decizie finală. Preşedintele Comisiei de Disciplină, Daniel Dîrman, a afirmat că următorul termen va putea fi stabilit abia după data de 14 septembrie, fiindcă va fi schimbată componenţa Comisiei. La următoarea înfăţişare vor fi prezenţi în calitate de martori Marcel Doru…
Mai mult...Autor: Morar Marius
Debut victorios pentru HC Zalău în Liga Naţională
Handbal Club Zalău a obţinut primele trei puncte din noul sezon al Ligii Naţionale chiar la primul său meci din actuala ediţie. Jucătoarele pregătite de Gheorghe Tadici au dispus la limită, scor 26 – 25 de CSM Ploieşti, chiar pe terenul formaţiei prahovene. Deşi se confruntă cu serioase probleme financiare, ploieştencele antrenate de croatul Neven Hrupec au debutat cu victorie în cupele europene, câştigând sâmbătă cu scorul de 26 – 24 duelul cu HC Neistin, campioana Insulelor Feroe, partidă din cadrul primului tur al Cupei EHF. Handbalistele de la CSM…
Mai mult...Şeful arbitrilor din Sălaj, criticat aspru după partida dintre ASA Târgu Mureş şi Dinamo
Partida dintre ASA Târgu Mureş şi Dinamo Bucureşti, încheiată cu victoria gazdelor (2 – 1), a fost oficiată la centru de craioveanul George Găman, iar unul dintre cei doi arbitri asistenţi a fost sălăjeanul Gabriel Bîrjac, singurul reprezentant al judeţului în lotul pentru Liga I. Jocul a avut multe faze controversate, care au stârnit nemulţumiri în rândul dinamoviştilor. Două faze au fost cele mai discutate, cea din minutul 50, în care dinamoviştilor le-a fost refuzat un penalty la Gnohere şi faza din minutul 89, când golul înscris de Nedelcearu a…
Mai mult...Şahiştii şimleuani s-au întrecut în Ungaria
Oraşul maghiar Szarvas a fost la finalul săptămânii trecute gazda unui Festival Internaţional de Şah, eveniment la care a participat şi o delegaţie şimleuană condusă de antrenorul Vasile Ivan şi de Kozma Gabor. Cel mai bun rezultat a fost obţinut de Mihai Molnar, elev în cadrul Şcolii Gimnaziale „Silvania” Şimleu Silvaniei, care a câştigat toate partidele susţinute, obţinând şase puncte la final. Pe primul loc s-au mai clasat Antonio Bonţe şi Luana Ardelean, ambii de la Şcoala Gimnazială „Silvania” Şimleu Silvaniei. Boti Vivien s-a clasat pe locul doi, aceasta fiind…
Mai mult...FC Zalău, pe loc retrogradabil după primele două etape
Clasată pe ultimul loc la finalul ediţiei trecute de campionat, formaţia pregătită de Constantin Olariu şi Cristian Oros nu arată prea bine nici în debutul noului sezon, situându-se pe penultimul loc în Seria a V-a Liga a II-a pare să fie pentru FC Zalău un vis tot mai greu de realizat, mai ales că eşalonul secund este alcătuit în acest moment dintr-o singură serie în care evoluează 20 de echipe. Din păcate, „alb-albaştrii” nu arată prea bine nici în eşalonul trei, acolo unde au promovat în 2008, iar în urmă…
Mai mult...HC Zalău începe la Ploieşti noul sezon din Liga Naţională
Chiar dacă se confruntă cu probleme financiare, CSM Ploieşti a câştigat sâmbătă cu scorul de 26 – 24 meciul din cadrul primei runde preliminare a Cupei EHF, în faţa celor de la HC Neistin, campioana din Insulele Feroe Handbal Club Zalău va susţine marţi primul meci din cadrul sezonului 2016 – 2017 al Ligii Naţionale de handbal feminin, urmând să evolueze pe terenul formaţiei CSM Ploieşti. Clubul prahovean se confruntă reale probleme financiare, însă, cu toate acestea, echipa s-a prezentat sâmbătă la jocul din cadrul primei runde preliminare a Cupei…
Mai mult...Laborator nou cu imprimante 3D la Liceul Tehnologic „Voievod Gelu” Zalău
Odată cu începerea noului an şcolar, conducerea Liceului Tehnologic „Voievod Gelu” Zalău a prezentat şi noul laborator în care, elevii vor fi pregătiţi pentru o specializare nouă, proiectare şi producţie de bunuri materiale, folosind imprimante 3D. „Avem nişte imprimante 3D care, iniţial au fost sub formă de kituri, pe care le-am ansamblat în anul şcolar anterior împreună cu elevii. Ele se află acum în stadiul de testare şi reglare. La început, vom face elemente simple de proiectare şi ne dorim ca în clasa a XII-a, elevii să ajungă la un…
Mai mult...FC Zalău începe sezonul la fel de modest cum l-a încheiat pe cel anterior
După ce a cedat în prima etapă cu 0 – 1 pe terenul sibienilor de la FC Hermannstadt, FC Zalău a pierdut vineri cu acelaşi scor duelul de pe teren propriu cu Gaz Metan II Mediaş. FC Zalău nu a obţinut niciun punct din primele două etape ale noului sezon, pierzând cu scorul de 0 – 1 duelul disputat vineri, pe teren propriu, împotriva celor de la Gaz Metan II Mediaş. În faţa a circa 400 de spectatori s-au prezentat două formaţii tinere, cu dorinţă de joc, însă echipa mai…
Mai mult...FC Zalău se va duela cu Avântul Reghin în faza a III-a a Cupei României
„Sperăm să ajungem până în faza în care vom putea aduce la Zalău cel puţin o echipă de Liga a II-a”, a afirmat preşedintele Ioan Morar FC Zalău şi-a aflat adversara din faza a III-a a Cupei României, aceasta fiind Avântul Reghin, formaţie colegă de serie cu FC Zalău, cu care „alb-albaştrii” s-au duelat şi în sezoanele anterioare. Pe lângă formaţia zălăuană, în turul trei al Cupei României s-au mai calificat din faza a II-a 32 de echipe, pe lângă acestea urmând să mai evolueze trei echipe ce au activat…
Mai mult...Un sălăjean a câştigat prima medalie pentru România la Jocurile Paralimpice de la Rio
Alexandru Florin Bologa este originar din localitatea Derşida, fiind primul sportiv judoka în totalitate nevăzător, care a reprezentat România la o ediţie a Jocurilor Olimpice. Delegaţia României prezentă în aceste zile la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro a obţinut prima medalie la competiţia din Brazilia. Aceasta a fost câştigată chiar de un sălăjean, Alexandru Florin Bologa, născut în localitatea Derşida (comuna Bobota), care este complet nevăzător. Bologa a evoluat la Rio în concursul de judo pentru persoane fără vedere, fiind singurul participant complet nevăzător. Sportivul sălăjean a concurat…
Mai mult...Pugiliştii de la CSM Zalău boxează în Ungaria
Oraşul maghiar Pecs găzduieşte la finalul acestei săptămâni un turneu de box la care vor fi prezenţi şi pugilişti din ţările apropiate, printre care şi România. Clubul Sportiv Municipal va avea patru reprezentanţi, alături de ei făcând deplasarea antrenorul Ioan Popa şi directorul clubului, Silviu Mureşan. Denis Stoica şi Bogdan Mierloi vor boxa la cadeţi, ambii fiind pregătiţi de antrenorul Ioan Dragoş, iar Darius Forai, pregătit de Ioan Popa, va evolua la juniori. Cel de-al patrulea reprezentant al CSM Zalău, Cristian Fiţ, va boxa la tineret. Alţi doi reprezentanţi ai…
Mai mult...Lucrările pentru iluminarea pistei de la Stadionul Municipal au fost finalizate
În urma solicitărilor primite din partea mai multor cetăţeni, noua conducere a Primăriei Zalău a decis prelungirea programului cu publicul la Stadionul Municipal până la ora 24. Majoritatea zălăuanilor doreau să facă mişcare în partea a doua a zilei, chiar şi după lăsarea serii, iar în acest sens, edilul Ionel Ciunt a decis împreună cu viceprimarii ca pista să fie iluminată în această vară, iar programul pentru cetăţeni să fie prelungit până la ora 24. Lucările au fost demarate în luna iulie, fiind finalizate la începutul acestei săptămâni. Au fost…
Mai mult...Gaz Metan II Mediaş, primul adversar de pe teren propriu pentru FC Zalău
FC Zalău va susţine vineri după-amiaza primul meci pe teren propriu din noul sezon al Ligii a III-a de fotbal, urmând să primească vizita celor de la Gaz Metan II Mediaş Până în urmă cu zece ani, duelurile dintre FC Armătura şi Gaz Metan Mediaş erau aşteptate cu sufletul la gură de iubitorii „sportului rege” din întreg judeţul, nu doar din municipiu, cele două duelându-se în Seria a II-a a Diviziei B (actuala Liga a II-a). În prezent, reprezentanta Zalăului activează în Liga a III-a, în timp ce medieşeni evoluează…
Mai mult...Călin Puşcaş, director executiv la Atletic Zalău
La aproximativ o jumătate de an după ce s-a despărţit de FC Zalău, Călin Puşcaş, fostul component al defunctei Armătura Zalău, a ajuns la o înţelegere cu cei din conducerea clubului de copii şi juniori, Atletic Zalău, unde ocupă funcţia de director executiv. Puşcaş a fost cooptat în conducerea celor de la FC Zalău în vara anului 2013, punându-se în discuţie chiar înlocuirea lui Paul Georgescu cu fostul jucător al Armăturii. În cele din urmă, ambii au primit posturi în conducerea clubului reprezentat de Ioan Morar, însă, în iarna acestui…
Mai mult...