Volei Municipal Zalău va evolua în Cupa Challenge

Cu excepţia sezonului 2014 – 2015, în care Volei Municipal Zalău nu s-a înscris în cupele europene din motive financiare, clubul de volei din municipiu a fost „abonat” în ultimele sezoane în competiţiile europene. De altfel, Remat Zalău, câştigătoarea a trei dintre cele şapte titluri naţionale pe care le deţine clubul din municipiu, a fost prima echipă de volei din România care a evoluat în Liga Campionilor, cea mai importantă competiţie intercluburi. La fel ca în sezonul trecut, Volei Municipal Zalău se va înscrie şi în acest an în Cupa…

Mai mult...

Un sălăjean a devenit campion al Angliei la volei

Devenit campion al României cu Remat Zalău în 2010, voleibalistul Marius Ciortea, originar din comuna Rus, s-a transferat în urmă cu doi ani la formaţia engleză Volleyball Club IBB Polonia London, după ce în România a mai activat la Volei Municipal Piatra Neamţ, Universitatea Craiova, Universitatea Cluj, Unirea Dej şi Steaua Bucureşti. Ciortea a evoluat cu IBB Polonia London în prima ligă din Anglia, intitulată „Super 8”, iar în primul său sezon a câştigat Cupa Angliei, fiind primul trofeu de acest gen din istoria clubului. Sezonul recent încheiat a fost…

Mai mult...

Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei, locul cinci la „Cupa Crisius”

Primăria şi Clubul Copiilor Chişineu-Criş au organizat la finalul săptămânii trecute ediţia a 38-a a „Cupei Crisius”, un eveniment de amploare ce s-a desfăşurat la 15 probe, în special sportive. În concursul de karate shotokan a evoluat şi o delegaţie a Clubului Copiilor din Şimleu Silvaniei, condusă de Gheorghe Pop. Cei 14 karateka şimleuani au obţinut 21 de medalii, iar în clasamentul general, Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei s-a clasat pe locul cinci, devansând alte palate şi cluburi cu loturi mai numeroase. Lotul delegaţiei şimleuane a fost compus din: Alexandra…

Mai mult...

Atletul Claudiu Meleg, pe podium la „Crosul Gabriela Szabo” de la Bistriţa

Aproape 1000 de participanţi au luat startul la ediţia cu numărul 12 a „Crosului Gabriela Szabo”, eveniment la care a fost prezentă şi o delegaţie a Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău, alcătuită din zece sportivi pregătiţi de Teodor Bidian, Mirel Seişanu şi Lucian Bârlogeanu. Cel mai bun rezultat a fost obţinut de Claudiu Meleg, sportiv pregăti de Teodor Bidian, care s-a situat pe poziţia a treia la categoria plus 18 ani, fiind depăşit de doi seniori. Adrian Iancău, atlet antrenat de Mirel Seişanu, s-a clasat pe locul patru…

Mai mult...

Sportul Şimleu Silvaniei, ameninţată cu excluderea din campionatul Ligii a IV-a

Formaţia de la poalele Măgurii nu s-a prezentat sâmbătă la partida cu Rapid Jibou, urmând a fi amendată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Sălaj. La următoarea neprezentare, Sportul Şimleu Silvaniei va fi exclusă din campionatul Ligii a IV-a. Etapa a 24-a din Liga a IV-a de fotbal s-a desfăşurat duminică, 7 mai, lupta pentru titlul de campioană judeţeană continuând să fie la fel de disputată şi după această rundă. Scorul etapei s-a înregistrat la Nuşfalău, unde CS Barcău din localitate a dispus cu scorul de 10 – 1 de AS…

Mai mult...

Două tenismene de la CSM Zalău s-au calificat la cea mai importantă competiţie continentală rezervată mini-cadeţilor

Rezultate foarte bune la „Cupa Primăverii” pentru tenismenele Demjen Eszter şi Alesia Sfârlea, competiţie ce a însemnat criteriu de selecţie pentru Euro Mini Champ, cea mai importantă competiţie de tenis de masă din Europa rezervată categoriei de vârstă 11 – 12 ani. Cele două sportive antrenate de Victor Puie au avut o evoluţie foarte bună la competiţia desfăşurată la finalul săptămânii trecute, la Buzău, clasându-se pe primele două locuri la categoria 9 – 11 ani. La această categorie au fost cei mai mulţi reprezentanţi, participând 45 de sportive din România.…

Mai mult...

Zălăuanul Adrian Gontariu, la primul titlu naţional cu o echipă din municipiu

Multiplu campion al României cu Deltacons Tulcea şi Tomis Constanţa, campion al Germaniei şi Poloniei, voleibalistul zălăuan, Adrian Gontariu, a câştigat în acest an primul titlul naţional din carieră cu o echipă din municipiu Adrian Gontariu, unul dintre cele mai bune produse pe care le-a avut secţia de volei a Clubului Sportiv Şcolar Zalău, s-a întors acasă în vara anului trecut, semnând un contract valabil pe o perioadă de un an cu Volei Municipal Zalău. „Am decis să mă întorc acasă, fiindcă îmi doresc mult că fiu alături de familie.…

Mai mult...

Atleta Daniela Cîrlan, pe podium la un concurs de alergare montană

Calificată anul trecut pentru a doua oară la Jocurile Olimpice, atleta Daniela Cîrlan speră să aibă şi în 2017 evoluţii bune în concursurile la care va lua startul. Anul a început destul de bine pentru atleta legitimată la Clubul Sportiv Municipal Zalău şi pregătită de Lorena Boberschi, Daniela Cîrlan urcând pe podium la primele trei curse din acest an. Sâmbătă, Daniela Cîrlan a luat startul într-o cursă de alergare montană, desfăşurată la Moieciu, în cadrul evenimentului EcoMarathon. Traseul cursei în care a alergat Daniela Cîrlan a fost de 14 kilometri,…

Mai mult...

Marian Constantin vrea să continue la Volei Municipal: „Numai un nebun poate pleca de la o echipă după ce câştigă titlul de campion”

„Cred că orice tehnician din România şi-ar dori să antreneze echipa din Zalău”, avea să declare antrenorul Marian Constantin în vara anului trecut, la scurt timp după ce a preluat postul de antrenor principal la Volei Municipal. Tehnicianul bucureştean a venit cu gânduri mari la Zalău, dorind să câştige un trofeu, chiar dacă obiectivele stabilite de conducere erau, la fel ca în sezonul anterior, o clasare între primele patru locuri în campionat şi calificarea în finala Cupei României. A fost unul dintre cele mai disputate campionate din ultimii ani şi,…

Mai mult...

Şcoala Gimnazială Dragu, locul doi la ediţia a XII-a a „Cupei Dragoş Vodă” la oină

Şcoala Gimnazială Dragu în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Sălaj, Primăria Dragu şi Inspectoratul Şcolar Judeţean a organizat a XII-a ediţie a „Cupei Dragoş Vodă” la oină. La eveniment au fost prezente patru echipe: Şcoala Gimnazială Dragu, CS Politehnica Cluj, Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu” Hida şi Drum Nou Dragu. Cele mai bune rezultate au fost înregistrate de CS Politehnica Cluj, echipă ce a câştigat toate cele trei partide susţinute. Locul doi i-a revenit Şcolii Gimnaziale Dragu, iar pe poziţia a treia s-a clasat Liceul Teoretic „Liviu…

Mai mult...

HC Zalău a obţinut al cincilea bronz din istoria clubului

La finalul unui sezon reuşit, în care a fost depăşită doar de Dunărea Brăila şi CSM Bucureşti, deţinătoarea Ligii Campionilor, Handbal Club Zalău a reuşit să cucerească, după o pauză de cinci ani, bronzul naţional. Este o medalie la care foarte puţini iubitori ai handbalului din judeţ sperau la începutul sezonului, o performanţă realizată de o echipă alcătuită doar din jucătoare românce. Pentru clubul zălăuan este a cincea medalie de bronz din istorie, celelalte patru fiind obţinute în anii 1990, 1991, 1995 şi 2012. 1978 este anul înfiinţării echipei feminine…

Mai mult...

„Teo, nu pleca, Zalăul e casa ta”

Aflată la final de contract odată cu încheierea sezonului 2016 – 2017, interul Teodora Bloj a evoluat miercuri seara pentru ultima dată în tricoul formaţiei Handbal Club Zalău. Jucătoarea originară din Târgu Mureş a fost transferată la formaţia condusă de Gheorghe Tadici în urmă cu doi ani, fiind în multe partide principala marcatoare. În scurt timp, Teodora Bloj a fost apreciată de suporterii zălăuani, dar şi de membrii galeriei „Ultra Boys” Zalău, care miercuri seara, la finalul partidei cu SCM CRaiova din optimile Cupei României, i-au scandat numele minute în…

Mai mult...

Volei Club 2015, la două seturi de turneul final al Diviziei A2

Timp de trei zile, Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici” a fost gazda turneului semifinal din Divizia A2 Vest la volei masculin, competiţie la care au participat Volei Club Zalău 2015, Universitatea de Vest Timişoara, CSM Câmpia Turzii şi Centrul Naţional de Excelenţă din Baia Mare. Competiţia s-a desfăşurat după sistemul „fiecare cu fiecare”, în cele trei zile desfăşurându-se şase partide. Formaţia zălăuană, condusă de pe margine de Gabriel Terheş, a cedat cu scorul de 1 – 3 în prima zi în faţa Universităţii de Vest Timişoara, iar în cealaltă partidă, Centrul…

Mai mult...

HC Zalău, eliminată din Cupa României

Handbal Club Zalău şi SCM Craiova, echipele care au purtat în ultimele etape o luptă directă pentru câştigarea medaliilor de bronz, s-au întâlnit miercuri seara, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, într-o partidă din cadrul optimilor de finală ale Cupei României. Dacă lupta pentru medaliile de bronz din Liga Naţională a fost câştigată de echipa zălăuană, duelul din cupă a avut un final fericit pentru formaţia craioveană. Oltencele antrenate de Bogdan Burcea au învins cu scorul de 24 -19, după ce au avut avantaj de patru goluri şi la pauză, când…

Mai mult...