Atletul Claudiu Meleg, pe podium la „Crosul Gabriela Szabo” de la Bistriţa

Aproape 1000 de participanţi au luat startul la ediţia cu numărul 12 a „Crosului Gabriela Szabo”, eveniment la care a fost prezentă şi o delegaţie a Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău, alcătuită din zece sportivi pregătiţi de Teodor Bidian, Mirel Seişanu şi Lucian Bârlogeanu.
Cel mai bun rezultat a fost obţinut de Claudiu Meleg, sportiv pregăti de Teodor Bidian, care s-a situat pe poziţia a treia la categoria plus 18 ani, fiind depăşit de doi seniori. Adrian Iancău, atlet antrenat de Mirel Seişanu, s-a clasat pe locul patru la aceeaşi categorie. Tot un loc patru a fost obţinut de Gabriela Pop, în cursa de 4.000 de metri, la categoria 16 – 17 ani.
În cursa de 2.000 de metri rezervată copiilor, Adrian Suciu a obţinut locul 7, iar Antoneta Antonili s-a situat pe poziţia a IX-a în aceeaşi cursă, dar la categoria 13 – 14 ani. Tot în cursa de 2.000 de metri rezervată copiilor, Solyom Norbert s-a situat pe locul şase.
„Ne-am prezentat onorabil la această competiţie, iar obiectivele stabilite înaintea concursului au fost realizate”, ne-a declarat antrenorul Teodor Bidian.
Campioana olimpică, Gabriela Szabo, a alergat pe traseul de 2.000 de metri.
Toţi participanţii au primit la final medalii de participare, apă şi fructe, iar pentru sportivii clasaţi pe podium s-au acordat premii între 100 şi 600 de lei.
Următoarea competiţie pentru atleţii de la LPS „Avram Iancu” Zalău este Campionatul Naţional Şcolar, programat la finalul acestei luni, unde Teodor Bidian speră la o medalie din partea sportivului Claudiu Meleg.
foto: sportulbistritean.ro

Leave a Comment