HC Zalău va participa şi în sezonul viitor în cupele europene

Clasată pe poziţia a cincea la finalul ediţiei 2017 – 2018 a Ligii Naţionale de handbal feminin, HC Zalău şi-a asigurat prezenţa în cupele europene şi în sezonul viitor. „Locul cinci pe care ne-am clasat la finalul sezonului, ne duce din nou într-o cupă europeană. Vom avea o întâlnire cu principalul finanţator, cu sponsorii şi acţionarii şi vom stabili strategia pentru sezonul viitor”, avea să declare managerul Gheorghe Tadici la o zi după terminarea campionatului. Situaţia a fost clarificată zilele trecute, după ce tehnicianul zălăuan a avut o întâlnire cu…

Mai mult...

Lotul naţional de tineret al României se va pregăti şi la Zalău pentru Campionatul Mondial de Handbal

Handbal Club Zalău are trei jucătoare convocate la lotul naţional de tineret al României, care s-a reunit aseară în vederea efectuării ultimelor pregătiri pentru Campionatului Mondial programat în perioada 1 – 14 iulie, în Ungaria. Cele trei handbaliste sunt portarul Raluca Kelemen şi jucătoarele de câmp Diana Nichitean şi Andreea Stângă. Jucătoarele conduse de Gheorghe Tadici au efectuat vizitele medicale la Centrul de Medicină Sportivă „Lia Manoliu” din Bucureşti, iar de miercuri seara au început pregătirea la Cheile Grădiştei. „Tricolorele” mici vor efectua zilnic câte două antrenamente, urmând să susţină…

Mai mult...

Şcoala Gimnazială din Dragu, între cele mai bune 16 echipe de oină feminină din ţară

Comuna Căşeiu din judeţul Cluj va fi la finele acestei săptămâni gazda „Cupei Ţinutului Someşan”, una dintre cele mai mari competiţii de oină feminină organizată după 1989. Vor fi prezente 16 echipe din ţară, printre ele numărându-se şi Şcoala Gimnazială din Dragu. Celelalte echipe provin din: Bucureşti, Gorj, Dolj, Constanţa, Arad, Ialomiţa, Argeş, Maramureş, Cluj şi Sibiu, fiind judeţe care vor avea două, chiar şi trei reprezentante la acest eveniment. Competiţia este rezervată junioarelor II.

Mai mult...

Ciclişti consacraţi din România au luat startul la „Sălaj Velo Tur Porolissum 2018”

„Sălaj Velor Tur Porolissum” a devenit la scurt timp de la ediţia inaugurală unul dintre cele mai cunoscute concursuri de ciclism din ţară. Ediţia din acest an, cea cu numărul trei, a avut loc sâmbătă şi duminică, pe drumurile Sălajului. Sâmbătă, în prima zi de concurs, s-a desfăşurat cursa contra cronometru, care a avut loc pe Centura Zalăului, aproximativ 200 de cilcişti luând startul în cadrul acestei probe. Atât profesionişti, cât şi amatori au pedalat sâmbătă, cel mai mic competitor având 13 ani. Ioana Gălaj (19 – 29 ani), Roxana…

Mai mult...

Gheorghe Tadici, alături de profesorii şi elevii de la CNS Zalău la „Meciul Generaţiilor”

Profesorii Colegiului Naţional „Silvania” Zalău au organizat şi în acest an un meci de adio împreună cu elevii din cadrul acestei unităţi şcolare, evenimentul având loc miercuri, pe terenul de sport din incinta şcolii. La „Meciul Generaţiilor” a fost invitat şi Gheorghe Tadici, unul dintre cei mai reputaţi antrenori din istoria handbalului românesc. Fost profesor în cadrul acestei unităţi de învăţământ după absolvirea Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Gheorghe Tadici a precizat că, prin rezultatele obţinute de elevii acestei şcoli, CNS Zalău a devenit…

Mai mult...

Aproape 950 de elevi au alergat şi în acest an la „Crosul Rotary”

În ciuda ploii torenţiale care s-a abătut peste Zalău cu câteva ore înainte de „Crosul Rotary”, aproape 950 de copii şi tineri s-au aliniat la startul ediţiei din acest an a evenimentului. „Am sperat la o participare mai numeroasă, dar ploaia dinaintea competiţiei cred că i-a speriat pe elevi. A fost o competiţie benefică pentru tinerii din Zalău. M-aş bucura dacă s-ar organiza trimestrial astfel de competiţii, pentru a mai scoate tinerii din starea acesta de „letargie” pe care o au majoritatea dintre ei. Ar fi benefic dacă s-ar investi…

Mai mult...

Şcoala Gimnazială din Dragu, locul patru la Olimpiada Gimnaziilor de oină

După rezultate foarte bune obţinute la fazele judeţene şi zonale, echipa de oină a Şcolii Gimnaziale din Dragu a reuşit să se califice la etapa finală a Olimpiadei Gimnaziilor la disciplina oină, eveniment desfăşurat la Complexul Sportiv de la Izvorani. Alături de elevii pregătiţi de profesorul Cosmin Ardelean, au mai fost prezente echipe ale şcolilor din Călăraşi, Sibiu, Dolj, Iaşi, Galaţi, Arad şi Bucureşti. Reprezentanta Sălajului a avut o presaţie onorabilă şi de această dată, clasându-se pe locul patru la finalul întrecerii. Şcoala Gimnazială Dragu a înregistrat patru victorii şi…

Mai mult...

“Meciul Generaţiilor” la CNS Zalău

Aşa cum ne-au obişnuit la fiecare final de an şcolar, elevii claselor a XII-a din cadrul Colegiului Naţional „Silvania” Zalău organizează şi în acest an un meci de fotbal împotriva profesorilor. Evenimentul, intitulat „Meciul Generaţiilor”, este programat miercuri după-amiaza, începând cu ora 13, pe terenul de fotbal din curtea CNS Zalău. Echipa elevilor va fi alcătuită din componenţi ai claselor XII C şi XII E, iar cea a profesorilor va avea în componenţă o mare parte din cadrele didactice ale acestei instituţii. Invitaţii speciali ai evenimentului sunt: Gheorghe Tadici (cel…

Mai mult...

Clubul Rotary organizează o nouă ediţie a Crosului care-i poartă numele

„Crosul Rotary” rămâne una dintre cele mai importante competiţii din judeţ rezervate copiilor şi tinerilor, iar la nivel de municipiu, probabil este singura acţiune de o asemenea anvergură în care sunt angrenaţi doar elevi. Ediţia din acest an a evenimentului este programată luni după-amiază, pe Bulevardul Mihai Viteazul, iar startul întrecerii se va da din faţa Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”. Elevii sunt aşteptaţi începând cu ora 17 în curtea Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”, competiţia urmând să se desfăşoare la trei categorii atât la fete, cât şi la băieţi:…

Mai mult...

Gheorghe Tadici: „Ne bucurăm că am terminat sezonul pe o poziţie onorabilă”

Handbal Club Zalău şi-a asigurat prezenţa în cupele europene şi în sezonul viitor. În ultima etapă a Ligii Naţionale de handbal feminin, formaţia pregătită de Gheorghe Tadici a dispus cu 34 – 22 (19 – 13), în deplasare, de HCM Slobozia. Zalăul a condus în permanenţă la Slobozia, scorul fiind deschis de Roxana Rob, în minutul 3. După un sfert de oră, echipa lui Tadici avea deja un avantaj de 5 goluri, iar la pauză s-a intrat cu o diferenţă de 6 goluri. Repriza secundă s-a încheiat cu scorul de…

Mai mult...

Zălăuanul Cornel Florean a câştigat pentru a treia oară consecutiv „Cetatea de Scaun”

După două turnee, dintre cate unul în Ungaria, iar celălalt în Austria, la ultimul ocupând locul trei la categoria 50 de ani, zălăuanul Cornel Florean a participat zilele trecute la „Cetatea de Scaun”, turneu inclus în Circuitul Naţional FRT. Pentru tenismenul zălăuan este a treia participare consecutivă, reprezentantul CSM Zalău obţinând şi în acest an un rezultat notabil. Cu toate că a acuzat dureri uşoare la gamba piciorului drept înainte de concurs, Florean a reuşit să-şi învingă toţi adversarii pe care i-a avut la categoria lui de vârstă şi să…

Mai mult...

90 de partide atractive la turneul de tenis „Business Center Zalău”

Aproape 90 de iubitori şi practicanţi ai „sportului alb” au participat la finele săptămânii trecute la competiţia „Business Center Zalău”, unul dintre cele mai importante turnee de tenis desfăşurate în ultimii ani în municipiu. Sălajul a avut 32 de reprezentanţi, ceilalţi până la 88 fiind din judeţele Bihor, Satu Mare, Cluj şi Maramureş. Competiţia s-a desfăşurat la şase nivele, în funcţie de gradul de dificultate, 5, 6, 7 şi 8, iar la nivele 6 şi 8 competiţia s-a desfăşurat atât la simplu, cât şi la dublu. La nivelul 5, finala…

Mai mult...

Distracţie şi voie bună la „Titan Arena”

Echipa CERT Transilvania în colaborare cu reprezentanţii Bazei Sportive „Titan Arena” a organizat sâmbătă, 12 mai o acţiune pentru copiii Centrului de Plasament din Jibou, aceştia având parte de o zi plină de surprize şi de jocuri ce le-au fost dedicate. Cu ajutorul unor sponsori şi a membrilor CERT Transilvania, echipa de fotbal alcătuită din copii ai Centrului de Plasament au fost echipaţi cu un echipament profesional. Copiii au mai primit jocuri şi jucării, iar unii dintre ei s-au bucurat de pachete personalizate de la diferiţi donatori care i-au „adoptat”…

Mai mult...