Lista liceelor agricole a fost actualizată. Un liceu sălăjean nu mai funcționează ca unitate independentă

Noua listă a liceelor tehnologice cu profil agricol a apărut în Monitorul Oficial în 26 noiembrie, iar trei unități de învățământ, printre care și una sălăjeană, nu vor mai exista ca instituții cu personalitate juridică și devin structuri ale altor licee. Aceste modificări apar în urma comasărilor adoptate începând cu acest an școlar, iar alte școli apar pentru prima dată în listă, după cum notează edupedu.ro.

Începând cu anul școlar viitor este prevăzută reorganizarea învățământului profesional și tehnologic. În linii mari, nu vor mai fi propuse locuri pentru învățământul profesional, ci doar pentru învățământul tehnologic dual, pe baza solicitărilor operatorilor economici, după cum se arată în proiectul de metodologie privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027, pus în dezbatere publică de Ministerul Educației și Cercetării.

Lista unităților de învățământ a fost aprobată în urma Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 6.718 din 21 noiembrie 2025 / Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 378 din 7 noiembrie 2025, privind modificarea anexei la Ordinul ministrului educației naționale și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 4.215/296/2019 pentru aprobarea listei liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol.

În vreme ce din listă un liceu a fost eliminat, alte trei nu mai sunt instituții independente, devenind astfel structuri ale altor școli, iar unul dintre acestea este Liceul Tehnologic „Ioan Ossian” din Șimleu Silvaniei, care, odată cu startul anului școlar în curs, a devenit structură a Colegiului Tehnic „Iuliu Maniu” din oraș, potrivit anexei. În aceeași anexă apar pentru prima dată patru licee, fiind vorba și despre colegiul șimleuan.

Lista liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol, aprobată anul acesta, include 59 de unități școlare:

În ceea ce privește reforma liceelor agricole prin Planul Național de Redresare și Reziliență, au fost eliminate țintele privind aceste licee, potrivit sursei citate, deoarece Investiția 7, care presupunea transformarea liceelor agricole în centre de profesionalizare, a fost eliminată, iar Ministerul Educației a propus, prin memorandum, continuarea finanțării proiectelor din alte surse: „se propune trecerea pe alte surse de finanțare pentru un număr de 72 de contracte de finanțare”.

Comasarea liceului șimleuan

Odată cu măsurile privind comasarea mai multor unități de învățământ din țară și din județ, Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” a absorbit Liceul Tehnologic „Ioan Ossian”, care a devenit structură a colegiului șimleuan.

Potrivit conducerii, activitatea profesorilor și elevilor nu a fost afectată. Mai exact, elevii înscriși la „Ioan Ossian” își continuă cursurile în aceeași locație, iar profesorii își desfășoară activitatea în instituție. Situația rămâne neschimbată și pentru colectivul de elevi și cadre didactice ale Colegiului Tehnic „Iuliu Maniu”, unde orele au loc în aceeași măsură.

Singura modificare intervine la nivelul conducerii. Funcția de director al colegiului este deținută de prof. Brăban Alina, iar cea de director adjunct de prof. Papp Lajos Levente.

 

Leave a Comment