SCM Zalău, dintr-o victorie în alta

După ce a obţinut o performanţă istorică în Cupa României, calificându-se în grupele competiţiei, SCM Zalău nu face paşi greşiţi nici în campionat. Echipa pregătită de Cristian Lupuţ şi Sergiu Moga s-a impus vineri cu scorul de 2 – 1 pe terenul celor de la Minerul Ocna Dej, obţinând astfel a treia victorie din tot atâtea posibile în campionat. Partida a fost una echilibrată de la început până la final, iar la cabine s-a intrat cu „scor alb”. După revenirea de la vestiare, zălăuanii au deschis scorul prin Stefan Nikolic,…

Mai mult...

S-a reluat traficul rutier pe tronsonul Zalău – Tășnad. Drumul spre Satu Mare rămâne închis

Autoritățile sătmărene au făcut anunțul mult așteptat: în data de 9 septembrie, începând cu ora 12, a fost reluat traficul rutier pe ruta E81 Zalău – DN1F Tășnad. Vă reamintim că circulația a fost blocată în zonă timp de aproape trei zile, după ce dintr-un puț forat s-a degajat gaz metan chiar în apropierea unei benzinării. La această oră, în urma măsurilor tehnice luate s-a găsit o soluție pentru punerea în siguranță a puțului forat de la Supuru de Sus. Decizia a fost luată în cadrul Comitetului Județean pentru Situații…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 9 septembrie

1940: trupele hortyste masacrează, la Treznea, 86 de oameni nevinovaţi S-a întâmplat în 9 septembrie 1878 – Pe baza propunerii Consiliului de Miniştri, domnitorul Carol I a adoptat titlul de “Alteţă regală”, titulatură recunoscută ulterior pe plan internaţional (9/21). 1898 – A murit scriitorul francez Stephane Mallarmé (n.18.03.1842). 1901 – A murit Henri de Toulouse–Lautrec, pictor şi litograf francez post–impresionist ce a avut un rol important în dezvoltarea artei afişului modern (picturile “Jane Avril”, “Yvette Guilbert”) (n.24.11.1864). 1901 – A murit pictorul francez şi litografistul Henri de Toulouse-Lautrec; a abordat o mare varietate de genuri, de la desen,…

Mai mult...

Pericolul de explozie nu a trecut, traficul pe un sector din DN 1F este tot blocat

Au trecut mai bine de două zile de când un sector din DN 1F, aflat la graniţa dintre Satu Mare şi Sălaj, a fost oprit după ce în zonă a fost semnalată o scurgere de gaze în apropierea unei benzinării. De atunci și până în prezent situația nu pare că s-a îmbunătățit. Autoritățile din Satu Mare sunt în continuare în stare de alertă, la fel sunt și locuitorii din Supur şi Bogdand. Din puțul săpat de o societate autorizată pe terenul privat al proprietarului care i-a angajat, se produc în…

Mai mult...

La Jibou își deschide porțile una dintre cele mai moderne grădinițe din Sălaj

La Jibou a fost inaugurată vineri noua grădiniță Prichindel, unitatea de învățământ preșcolar fiind modernizată, extinsă și dotată la ultimele standarde. La eveniment au participat primarul orașului Jibou, Dan Ghiurco, viceprimarul Vlad Pașcalău, deputatul Florian Neaga, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, subprefectul Florin Florian, primari, profesori și educatoare. Grădinița a fost practic reconstruită după un concept impresionant, pentru standarde maxime, iar rezultatul este considerat unul formidabil, a declarat primarul Dan Ghiurco. „De luni, micuții vor veni aici în condiții excelente, într-o atmosferă caldă și primitoare ca de…

Mai mult...