Zvonoteca

# Multe dintre lucrările desfășurate pe străzi importante din Zalău, cum sunt Simion Bărnuțiu, Voievod Gelu sau Corneliu Coposu, sunt, în prezent, sistate din cauza “temperaturilor scăzute” după cum informează Împărăția municipiului. Situația trenează de săptămâni și se regăsește, de altfel, în aproape toate locurile din centru sau cartiere care au fost transformate, încă din 2019, în șantiere. Desigur, nu sunt 30 de grade afară, că doar ne găsim în plină iarnă, însă vremea este, tot de luni bune, una de adevărată toamnă, iar temperaturile, cel puțin până acum, au…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 8 ianuarie

1873: se naşte, la Șimleu Silvaniei, Iuliu Maniu – jurist, om politic, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc   S-a întâmplat în 8 ianuarie 1324 – A murit Marco Polo, celebru călător şi scriitor veneţian (n.15.09.1254). 1337 – A murit pictorul şi sculptorul Giotto di Bondone. Pictor florentin, sculptor şi arhitect, Giotto a fost recunoscut ca primul geniu al artei italiene renascentiste (mozaic: „Navicella” – „Corabia Apostolilor”, fresce: „Sfântul Francisc dându-şi mantia săracului”, „Moartea seniorului din Celano” aflate la Bazilica San Francesco, Biserica Superioară şi Assisi, „Fuga în Egipt”, „Jeluirea lui Cristos”, „Noli me tangere” aflate…

Mai mult...

America, America…

Daniel Săuca Iată că SUA au livrat încă un personaj „monstruos” (măcar) pentru istorici, jurnaliști, comentatori. Se va termina, firește, și balamucul de pe Potomac, „mineriada” lor. Ce se va întâmpla după? Vom reveni la „normalitate”? CTP: „Am spus-o și am repetat-o până m-a durut capul, acest individ, Trump, este capabil de orice, va recurge la orice mijloace pentru a își păstra puterea, și asta se întâmplă acum. Văzând imaginile, am senzația unui serial prost. Acesta este terorism la nivel de stat, condus și lansat, inițiat, acum câteva ore în…

Mai mult...

Cât costă și când vor fi terminate lucrările de reabilitare pe străzile principale din Zalău

     Proiectele de modernizare ce vizează principale străzi din municipiu se află, în prezent, în diferite stadii de execuție. Mai mulți cititori ne-au solicitat amănunte legate de stadiul lucrărilor desfășurate pe mai multe străzi, lucrări care, în parte, sunt sistate în perioada de iarnă. Aflați în acest articol ce străzi sunt în reabilitare, ce lucrări se execută, când vor fi gata și care este valoarea contractelor.

Mai mult...