OFICIUL FITOSANITAR SĂLAJ: BULETIN DE AVERTIZARE

ÎN ATENŢIA POMICULTORILOR Tratamentele din perioada repausului vegetativ în plantaţiile pomicole au importanţă foarte mare în reducerea (combaterea) dăunătorilor care iernează sub sau pe scoarţa pomilor: păduchi ţestoşi, ouă de acarieni, afide, cotari şi psilide. Aceste tratamente se vor efectua până la umflarea mugurilor. Pentru combaterea dăunătorilor amintiţi mai sus, în această perioadă se poate folosi unul din insecticide: – Confidor Oil SC 004 – 1,5% sau – Nuprid Oil 004 CE – 1,5% sau – Mospilan 20 SG – 0,450 kg/ha + 0,5% TOIL (adjuvant pe baza de ulei…

Mai mult...

Totul despre alegerile locale: „Bătălia” se va da în 5 iunie

Alegerile locale vor avea loc în data de 5 iunie, a decis Guvernul, care a aprobat în şedinţa de miercuri șase hotărâri care vizează organizarea şi desfăşurarea acestui scrutin. Alegerile locale din acest an vor avea loc în 5 iunie, potrivit unei Hotărâri incluse în pachetul legislativ pentru organizarea și desfășurarea alegerilor autorităților administrației publice locale, adoptat astăzi de Guvern. „Stabilirea datei de 5 iunie a avut în vedere prevederile legale potrivit cărora data alegerilor se stabilește prin Hotărâre de Guvern cu cel puțin 75 de zile înaintea votării și…

Mai mult...

11 februarie, Ziua Europeană a Numărului Unic 112

În acest an, Ziua Europeană 112 este dedicată studenţilor beneficiari ai programelor de mobilitate universitară Erasmus, cu accent pe o mai bună informare şi conştientizare a acestora. În acest context, Asociaţia Numărului European de Urgenţă (EENA) a solicitat serviciilor naţionale de urgenţă, birourilor de informare ale UE din statele membre, reţelelor europene de cooperare studenţească şi agenţiilor Erasmus să contribuie pentru maximizarea impactului acţiunilor de promovare 112 pe o categorie cât mai mare de public ţintă. Gary Machado, directorul executiv al EENA, a afirmat că “nivelul alarmant de scăzut al…

Mai mult...

Munca la negru, în vizorul inspectorilor de muncă

Controalele tradiţionale lunare, desfăşurate de inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj, au scos la iveală o serie de abateri. În cursul lunii trecute, inspectorii de muncă au verificat în întreg judeţul 120 de agenţi economici. Controalele s-au desfăşurat în domeniul relaţiilor de muncă (RM) şi în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă (SSM). Potrivit unor informaţii furnizate de Mariana Pop, purtător de cuvânt la ITM Sălaj, în luna ianuarie, în domeniul RM au fost verificaţi 76 de agenţi economici, dintre care 17 au fost sancţionaţi cu amenzi…

Mai mult...

A apărut Anuarul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj 2015

Iubitorii de cultură au la îndemână Anuarul Centrului de Cultură și Artă al Județului (CCAJ) Sălaj 2015. Publicația sintetizează activitatea CCAJ Sălaj pe parcursul anului trecut, în toate domeniile: Conservare și promovare a culturii tradiționale; Școala populară de arte și meserii; Ansamblul folcloric „Meseșul”; Revista și editura „Caiete Silvane”, diversele proiecte derulate și finanțate de instituție. Publicația, ediția tipărită, va fi distribuită gratuit instituțiilor de cultură din țară și din județ, mass-media, primăriilor etc. Cei interesaţi pot răsfoi publicaţia virtual, ediția on-line poate fi accesată pe site-ul CCAJ Sălaj, culturasalaj.ro,…

Mai mult...

Apartament în flăcări din cauza unui aragaz

Detaşamentul de pompieri Zalău din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a fost solicitat să intervină în cursul zilei de miercuri, 10 februarie, pentru a stinge un incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada General Dragalina din municipiul Zalău. Incendiul a izbucnit din cauza unui aparat de gătit lăsat nesupravegheat. Potrivit reprezentanţilor Inspectoartului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD care a acordat primul ajutor la două persoane care au suferit o uşoară intoxicaţie cu fum, fără a fi necesară transportarea acestora la spitalului.…

Mai mult...

Doi condamnaţi sălăjeni, duşi cu mandat în arestul judeţean

Polițiștii sălăjeni au pus în aplicare marți, 9 februarie, două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, față de doi bărbați de 47, respectiv 50 de ani. Primul mandat a fost emis de Judecătoria Zalău și a fost pus în executare de  polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri, față bărbatul de 47 de ani, din localitatea Recea Mică. Acesta are de ispășit o pedeapsă de doi ani și opt luni închisoare pentru comiterea de infracțiuni la regimul circulației rutiere, mai precis conducerea unui autovehicul pe drumurile…

Mai mult...

Nevoiaşii sălăjeni ar putea primi luna viitoare alimentele de la UE

Aproape 60.000 de sălăjeni defavorizaţi aşteaptă cu sufletul la gură pachetele cu alimente comunitare, distribuite în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020. Problemele apărute în derularea licitaţiilor au făcut ca procedura de achiziţie să nu fie finalizată nici până în prezent, iar beneficiarii nu au putut intra în posesia alimentelor de la Uniunea Europeană. După cum ne-au declarat reprezentanţii Instituţiei Prefectului Judeţului Sălaj, licitaţia organizată în luna octombrie a anului trecut a fost anulată din cauza contestaţiilor, în prezent fiind deschisă procedura de achiziţie pentru furnizorii de produse. Sursele…

Mai mult...

Zvonoteca

# Mâine-poimâine or începe zălăuanii, de prin unele cartiere, să iasă la plimbare cu scară după ei. Nu de alta, dar la câte gropi sunt…. A început plombarea lor mai pe centru’, numa că în cartiere istea mărginaşe parcă n-ar sta alegători. Vorba unui alegător din Zălau, sătul de promisiunile electorale: „Toţi ne fură, toţi ne-njură şi ne bagă… pumnu-n gură!”. # Dai cu tunu’ şi nu mai găseşti niciun şăf de instituţie prin oraş, indiferent pă ce număr de telefon suni: fix sau mobil. Unu-i în conced de relaxare,…

Mai mult...