Copiii sunt amprentaţi pentru paşaport de la 12 ani

Pană acum, paşaportul simplu, valabil pentru trei ani, se elibera până la vârsta de şase ani. Paşaportul electronic simplu se eliberează de la jumătatea lunii august persoanelor care nu au împlinit vârsta de 12 ani. Pană acum, legea prevedea ca acest document să fie emis copiilor până la şase ani. În 12 august au intrat în vigoare prevederile Legii 175/06.06.2013 pentru modificarea şi completarea Legii 248/2005, în sensul schimbării vârstei de amprentare a minorului de la 6 ani la 12 ani, implicit şi a valabilităţii paşaportului. Taxele pentru eliberarea paşaportului…

Mai mult...

Primarii sălăjeni au căzut la pace cu Guvernul

Dacă urmă cu o lună, primarii din România ameninţau cu acţiuni de protest, zilele trecute, aceştia au semnat un acord de parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi cu primul ministru Victor Ponta. Două luni. Acesta este răgazul pe care edilii membri ai Asociaţiei Comunelor din România (ACoR) l-au dat guvernanţilor pentru a rezolva cele mai acute probleme cu care, susţin ei, se confruntă, în prezent, autorităţile din mediul rural. Reprezentanţii filialei Sălaj a ACoR sunt convinşi că la finalul celor două luni, rezultatele parteneriatului vor fi mai…

Mai mult...

Primele meciuri de verificare pentru echipele sălăjene de volei

CS Volei Municipal Zalău şi Phoenix Şimleu Silvaniei vor participa, începând de miercuri, la primul turneu amical dinaintea startului de sezon După Piatra Neamţ şi Unirea Dej, Universitatea Cluj va găzdui, şi ea, un turneu de verificare, competiţia fiind programată în perioada 18 – 20 septembrie, în Sala Sporturilor „Horia Demian”. Iniţial, şi-au anunţat prezenţa şase echipe la turneul de sub Feleac, însă, VCM LPS Piatra Neamţ nu va mai participa, având în vedere că în această perioadă are loc o acţiune a lotului naţional de seniori, tocmai în oraşul…

Mai mult...

Scădere a producţiei industriale în zona euro în iulie: Trimestrul al treilea – hotărâtor privind direcția fermă a economiei UE

Mediul economic a urmărit astăzi evoluția producției industriale din luna iulie la nivelul celor 17 state membre ale zonei euro, cifrele anunțate indicând o scădere semnificativă, respectiv de 1,5% faţă de iunie; valorile din lunile precedente au arătat un avans de 0,6% în iunie (conform ultimei revizuiri) și o scădere de 0,3% în mai. „Scăderi consistente sunt şi în ceea ce priveşte raportarea producţiei industriale din iulie 2013 la cea din luna iulie 2012 (-2,1% pentru zona euro si, respectiv, -1,7% pentru UE), iar acest fapt crește semnele de întrebare…

Mai mult...

Preşcolarii şi elevii din Sălaj, preveniţi să nu consume droguri

Elevii şi preşcolarii de la unităţile de învăţământ din întreg judeţul vor fi informaţi şi, totodată, implicaţi în diferite proiecte educative şi informative cu privire la prevenirea consumului de tutun, alcool şi droguri, graţie unor iniţiative demarate de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Sălaj. Valer Merce, inspector şi coordonator CPECA Sălaj, a declarat că, şi în acest an şcolar, instituţia a pregătit elevilor şi cadrelor didactice proiecte de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri, prin promovarea alternativelor de viaţă sănătoasă şi dezvoltarea abilităţilor de refuz.…

Mai mult...

Zălăuanii sunt invitaţi la conferinţa „Viaţa cotidiană în comunism”

Seria lecturilor publice şi a conferinţelor pentru zălăuani continuă, şi în această toamnă, la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj (CCAJ). Săptămâna viitoare, zălăuanii sunt aşteptaţi la o conferinţă susţinută de profesorul şi antopologul Vintilă Mihăilescu. Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj (CCAJ), sub egida Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, în colaborare cu Asociaţia culturală JAD, Asociaţia Scriitorilor din Sălaj şi Cenaclul Literar „Silvania”, organizează vineri 27 septembrie, începând cu ora 18, în sala „Dialoguri Europene” a CCAJ Sălaj, conferinţa cu tema „Viaţa cotidiană în comunism” susţinută…

Mai mult...

În arest după ce a condus cu permisul anulat

Un zălăuan în vârstă de 29 de ani a fost arestat preventiv pe o perioadă de 15 zile, fiind acuzat de către procurori că a condus un autovehicul pe drumurile publice deşi avea permisul anulat şi că, mai apoi, a refuzat să se supună recoltării probelor biologice ori testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei. Liviu-Mirel R. este cercetat penal după ce în ziua de 15 septembrie, în jurul orei 9, aflat în stare de ebrietate ca urmare a consumului mare de alcool din noaptea precedentă, s-a urcat la volanul…

Mai mult...

Zvonoteca

# Ce-nseamnă să scrii, la ziar, de acasă! Numai aşa se poate explica de ce un coleg de-al nostru de breaslă, şi nu oricare, ci unul cu vechi state de plată, l-a „văzut” prin mulţimea dornică să-l atingă pe Preafericit tocmai pe deputatul Seres Denes. Sau poate a ajuns să-l confunde pe Seres cu Nosa după ce o fi consumat la aceeaşi masă cu bărboşii. # Circulă vorba prin târg că la întâmpinarea Preafericitului nu a putut veni chiar orice popă şi că invitaţiile s-au făcut pe sprânceană. Aşa se…

Mai mult...