Numărul cazurilor de infecţii respiratorii a crescut considerabil în ultimele două săptămâni, atât în Sălaj, cât şi în restul judeţelor, iar cei mai afectaţi sunt copiii. Cum tratamentul trebuie administrat ori în spital, ori la domiciliu, unde bolnavii sunt izolaţi, efectul neplăcut pe care îl au se reflectă în mod direct asupra absenteismului şcolar, care, deşi motivat, cauzează dificultăţi şi ore în plus de recuperare a materiei pentru acei elevi. Potrivit Ministerului Sănătăţii, ratele de absenteism din unităţile şcolare au înregistrat niveluri crescute faţă de săptămâna precedentă, în şcoli, de…
Mai mult...Zi: 25 februarie 2011
Bani cu ţârâita pentru străzile municipiului
Străzile din municipiu vor fi reparate pe bani mai puţini în acest an. Municipalitatea a alocat din banii contribuabililor 3,8 milioane de lei pentru întreţinere şi reparaţii străzi, reprezentând doar 30 la sută din valoarea fondurilor alocate acestui sector în cursul anului trecut. Însă promite că aceste lucrări, deşi restrânse din cauza bugetului redus, vor fi de calitate. Aproximativ 3,8 milioane de lei a alocat municipalitatea pentru reparaţiile străzilor din oraş pe parcursul acestui an. Potrivit administratorului public în cadrul Primăriei Municipiului Zalău, Radu Nistorescu, bugetul este cu mult mai…
Mai mult...Frontul politic (I)
Frontul reprezintă linia (nu neapărat vizibilă) ce desparte energii cu caracteristici diferite. Frontul masei de aer cald sau rece, frontul curentului de apă, frontul undelor electromagnetice, etc, sunt doar câteva exemple. Cele mai multe definiţii ale frontului fac însă trimitere la armate, la război. Frontul politic, l-aş defini ca fiind linia de demarcaţie între două forţe politice care se confruntă pentru putere. Odată constituit, frontul nu este niciodată static. Comasările de forţe sunt foarte costisitoare de aceea, atunci când frontul se formează, se aşteaptă acţiuni imediate care să aibă obiective,…
Mai mult...Duminică se reiau alegerile la Almaşu
Cum alegerile de la Almaşu, din 13 februarie, au fost anulate, duminică, cetăţenii cu drept de vot din comună sunt aşteptaţi din nou la urne. Pe buletinele de vot, însă au fost tipărite numele doar a trei candidaţi. Claudiu Bălan s-a reîntors pe postul de secretar al comunei. Cursa electorală pentru fotoliul de primar al comunei Almaşu s-a reluat după ce judecătorii din Zalău au hotărât ca reprezentantul PSD, Claudiu Bălan să rămână în afara buletinelor de vot. Primul tur de scrutin, desfăşurat pe data de 13 februarie la Almaşu…
Mai mult...