Răcelile de sezon favorizează absenteismul şcolar

Răcelile de sezon favorizează absenteismul şcolar

Numărul cazurilor de infecţii respiratorii a crescut considerabil în ultimele două săptămâni, atât în Sălaj, cât şi în restul judeţelor, iar cei mai afectaţi sunt copiii. Cum tratamentul trebuie administrat ori în spital, ori la domiciliu, unde bolnavii sunt izolaţi, efectul neplăcut pe care îl au se reflectă în mod direct asupra absenteismului şcolar, care, deşi motivat, cauzează dificultăţi şi ore în plus de recuperare a materiei pentru acei elevi. Potrivit Ministerului Sănătăţii, ratele de absenteism din unităţile şcolare au înregistrat niveluri crescute faţă de săptămâna precedentă, în şcoli, de la 4.5 procente la 7.7 la sută (o creştere de 71 la sută), iar în licee – de la 3.9 la sută la 5.7 la sută (o creştere de 47 la sută). Şi în Sălaj, clasele de elevi nu sunt pline, mulţi dintre aceştia fiind nevoiţi să stea acasă pentru a-şi trata corespunzător virozele şi pneumoniile.

Leave a Comment