Jandarmii sălăjeni, în căutarea îngerilor cu sufletul brăzdat de greutăți

Nora este o săteancă din Fetindia. Și-a crescut toți cei șase copii într-o casă în care încăperea principală are cel mult trei metri lungime și mai puțin de patru metri lățime. Acum, aici învață și copiii cei mici, doi băieți. Unul este clasa a VII-a, iar cel mai mare este clasa a IX-a. Tanti Valera are aproape 74 de ani și locuiește la marginea pădurii, tot în Fetindia. Soțul i-a murit cu ani în urmă. Își taie singură lemnele, pune mâna pe topor, crapă butucii chiar dacă are o dizabilitate…

Mai mult...

Jurnaliștii Daniel Săuca, Daniel Mureșan și Sebastian Olaru s-au întâlnit cu elevii de la CNS

Cunoscuții jurnaliști sălăjeni Daniel Săuca – președintele Asociației Jurnaliștilor din Sălaj, Daniel Mureșan – directorul cotidianului Magazin Sălăjean și Sebastian Olaru – jurnalist la Agerpres au fost prezenți luni, 18 decembrie, în mijlocul elevilor de la Colegiul Național „Silvania” din Zalău. „Săptămâna altfel” a început la CNS cu o serie de activități interesante și interactive. Cei trei jurnaliști s-au întâlnit cu elevii claselor a IX-a G, a X-a E, a X-a F și a XII-a F. Au fost abordate mai multe subiecte, respectiv rolul presei în viața adolescenților, cum distingem…

Mai mult...

Jurnalistul Sebastian Olaru şi-a lansat cartea “Sălaj. Locuri de de poveste, povestea locurilor”

Sala “Dialoguri europene” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj a găzduit astăzi  după-amaiză lansarea cărţii unui cunoscut jurnalist zălăuan, Sebastian Olaru,  “Sălaj. Locuri de de poveste, povestea locurilor”. Evenimentul care a adunat oameni de cultură, autorităţi publice, jurnalişti şi prieteni ai autorului a fost organizat de Consiliul Judeţean (CJ), CCAJ Sălaj şi Agenţia Naţională de Presă “Agerpress”. Volumul are la bază materiale publicistice realizate de jurnalistul Sebastian Olaru şi jurnaliştii Redacţiei Documentare – Arhivă din cadrul ANP “Agerpress”, publicate pe fluxul agenţiei în anul 2014 şi…

Mai mult...

Jurnalistul Sebastian Olaru îşi lansează volumul “Sălaj. Locuri de de poveste, povestea locurilor”

Cunoscutul jurnalist zălăuan Sebastian Olaru îşi lansează cartea “Sălaj.Locuri de de poveste, povestea locurilor”. Lansarea va avea loc joi, 5 noiembrie, de la ora 16 în sala “Diloguri Europene” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj. Evenimentul este organizat deConsiliul Judeţean (CJ), CCAJ Sălaj şi Agenţia Naţională de Presă “Agerpress”. “Sălaj.Locuri de poveste, povestea locurilor” a apărut la Editura “Caiete Silvane” cu sprijinul CCAJ Sălaj. Volumul are la bază materiale publicistice realizate de jurnalistul Sebastian Olaru şi jurnaliştii Redacţiei Documentare – Arhivă din cadrul ANP “Agerpress”, publicate…

Mai mult...

„Gala Presei Sălăjene” – la o nouă ediţie

Sala „Porolissum” a Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj va găzdui vineri, 5 decembrie, „Gala Presei Sălăjene”. Evenimentul, aflat la a VIII-a ediţie, va începe de la ora 18 şi este organizat de Asociaţia Jurnaliştilor din Sălaj – organizaţie afiliată la CNS Cartel Alfa şi la Convenţia Organizaţiilor de Media în parteneriat cu CJ Sălaj şi Primăria municipiului Zalău. Cei prezenţi, jurnalişti, gazetari, reprezentanţi ai instituţiilor publice locale şi judeţene şi oameni de cultură vor avea parte de: lansarea Anuarului Presei Sălăjene 2014 – apărut cu sprijinul CJ Sălaj – editor Asociaţia…

Mai mult...

Centrele sociale din judeţ au nevoie de peste 6 milioane de lei pentru a supravieţui

Autorităţile judeţene aşteaptă cu nerăbdare rectificarea bugetară din luna octombrie, nu de alta dar fondurile necesare pentru finanţarea sistemului de asistenţă socială sunt pe terminate. În acest sens, Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj a solicitat Ministerului Finanţelor peste 6,1 milioane de lei, ne-a declarat Sebastian Olaru, purtătorul de cuvânt al administraţiei judeţene. Cea mai mare parte din această sumă – circa 80 la sută – o reprezintă banii necesari pentru susţinerea financiară a sistemului de protecţie a copilului şi a centrelor de resurse şi asistenţă socială a persoanelor cu handicap, în…

Mai mult...

O lucrare neinspirată pune din nou Consiliul Judeţean la plată

La nici patru ani de la finalizarea investiţiilor în valoare de peste 700.000 de lei, prin care a fost modernizată Sala „Porolissum” a Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, autorităţile judeţene sunt puse în situaţia de a cheltui alţi bani pentru remedierea problemelor apărute din cauza unor lucrări mai puţin inspirate făcute în 2009. Aşa se face că în aceste zile echipele de muncitori au îndepărtat plăcile de greso-granit cu care proiectantul de la acea vreme a dispus să fie „căptuşit” acoperişul corpului de legătură dintre clădirea Consiliului Judeţean Sălaj şi Sala…

Mai mult...

Consiliul Judeţean îşi trage maşină nouă

Autorităţile judeţene vor să-şi înnoiască parcul auto şi să achiziţioneze un autoturism nou, prin intermediul Programului „Rabla”. O decizie în acest sens va fi luată în şedinţa de Consiliu Judeţean (CJ) de vineri, când va fi supus spre aprobare un proiect de hotărâre privind achiziţie unei maşini. Potrivit lui Sebastian Olaru, purtătorul de cuvânt al CJ Sălaj, iniţiativa vine ca urmare a faptului că „în parcul auto al instituţiei se află un autoturism cu o vechime de 10 ani, ce are un consum de combustibil ridicat şi o stare tehnică…

Mai mult...

Cu banii Consiliului Judeţean, bisericile ajută 600 de sălăjeni cu nevoi speciale

Peste 600 de persoane cu nevoi speciale din judeţ vor beneficia, în acest an, de servicii sociale asigurate de diverse biserici şi asociaţii şi finanţate din fonduri de la Consiliul Judeţean Sălaj. După cum ne-a declarat Sebastian Olaru, purtătorul de cuvânt al CJ Sălaj, în acest an 32 de biserici şi trei asociaţii au accesat “Programul de finanţare a activităţilor de asistenţă socială prestate de unităţile de cult şi/sau entităţile care acordă asistenţă socială persoanelor cu nevoi sociale asistate în judeţul Sălaj”. “Numărul total al personalului solicitat pentru angajare de…

Mai mult...

Bisericile s-au înghesuit la banii daţi de CJ Sălaj pentru servicii sociale

30 de biserici şi cinci asociaţii din Sălaj au depus cereri de finanţare la Consiliul Judeţean ca să beneficieze de fonduri pentru asistenţa socială a persoanelor cu nevoi speciale. Potrivit purtătorului de cuvânt al administraţiei judeţene, Sebastian Olaru, în acest an au fost puşi la bătaie 739.000 de lei. “Cererile urmează să fie analizate de o comisie din cadrul CJ Sălaj, după care se va stabili cine sunt beneficiarii şi care este numărul de posturi finanţate pentru fiecare beneficiar în parte”, ne-a declarat reprezentantul instituţiei finanţatoare. Programul derulat de CJ…

Mai mult...

Spitalul Judeţean nu va fi reabilitat la timp

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Sălaj nu va fi realizată până la termenul stabilit iniţial, au anunţat repezentanţii autorităţilor judeţene. Demarate în octombrie 2011, lucrările de reabilitare a celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ ar trebui finalizate până în data de 10 martie 2013. “Există minime întârzieri în graficul de execuţie al lucrărilor, dar nu îngrijorătoare. Acestea se datorează necesităţii corelării eliberării unor spaţii de lucru cu finalizarea lucrărilor în alte spaţii”, ne-a declarat Sebastian Olaru, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Sălaj, instituţie în a cărei administrare se…

Mai mult...