Mii de elevi și preșcolari sălăjeni vor primi pachete cu mâncare

Peste 9.000 de elevi sălăjeni, din 32 de unităţi de învăţământ din mediul rural, vor beneficia în acest an de Programul național „Masă sănătoasă”. Este vorba despre școli și grădinițe din localitățile Hida, Bălan, Crasna, Sâg, Surduc, Pericei, Gâlgău, Valcău de Jos, Chieșd, Letca, Ileanda, Șimișna, Buciumi, Bănișor, Someș-Odorhei, Aghireș, Cizer, Halmășd, Măeriște, Vârșolț, Carastelec, Dragu, Horoatu Crasnei, Agrij, Marca, Ip, Bobota, Rus, Plopiș, Zalha, Almașu și Jebucu. Programul se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice, pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar, și implică acordarea cu titlu…

Mai mult...

Școlile din Zalău, pregătite pentru noul an școlar

Primăria Municipiului Zalău derulează programe investiționale privind reabilitarea unităților de învățământ, iar zece școli și grădinițe urmează să intre în proces de modernizare. De asemenea, este în procedură de achiziție un proiect pentru dotarea cu mobilier și echipamente tehnologice a tuturor unităților de învățământ și au fost alocate sume în vederea efectuării de reparații curente și reparații capitale la nivelul clădirilor. La Grădinița cu program prelungit nr. 5, lucrările de reabilitare, modernizare și dotare sunt aproape de finalizare. Din toamnă, 114 copii vor beneficia de confort sporit. Un alt proiect…

Mai mult...

„Ziua Porților Deschise” la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău. Zeci de preșcolari au descoperit atmosfera din sălile de clasă

Preșcolari de la mai multe grădinițe din municipiul Zalău au vizitat astăzi Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din oraș. Însoțiți de educatoare, preșcolarii au intrat în sălile de clasă, s-au așezat în băncile special pregătite pentru ei și au participat la activități educaționale organizate în curtea unității de învățământ. Alături de preșcolari, la evenimente au participat elevii școlii din clasele a IV-a și învățătoarele lor, toți însoțindu-i pe micuți în jocurile educaționale. Au avut loc ștafete, curse în căutarea de ouă roșii, s-a cântat, s-a dansat, totul din dorința de a-i…

Mai mult...

Peste jumătate din personalul școlilor și grădinițelor din Sălaj s-a vaccinat

Gradul de vaccinare în rândul personalului unităților de învățământ din județ este de peste 60 la sută, potrivit datelor furnizate de inspectorul școlar general, profesorul Vasile Bulgărean. Acesta a precizat că nu este mulțumit de numărul profesorilor vaccinați. Vasile Bulgărean a precizat că „nu îmi convine nivelul gradului de vaccinare din învățământ, în rândul profesorilor. Eu am fost și m-am vaccinat în prima zi în care s-a putut. Să ne uităm la trecut. Asemenea probleme sanitare dificile au putut fi eradicate numai prin vaccinare. Teoriile conspiraționiste nu au susținere în…

Mai mult...

Camere de supraveghere video şi audio, obligatorii în toate creşele şi grădiniţele sălăjene

Toate unitățile de învățământ ce funcţionează în regim creşă sau grădiniţă ar urma să fie dotate cu camere video şi audio de supraveghere, inclusiv în clase. Prevederile se regăsesc într-un proiect de completare a Legii educaţiei, propus la Camera Deputaţilor, care, deocamdată așteaptă să fie luat în dezbatere. Inițiatorii susțin că această măsură este cea mai sigură și mai simplă pentru asigurarea securității elevilor și copiilor, dar și a cadrelor didactice. Instalarea camerelor este, conform proiectului, obligatorie și constituie standard de calitate la acordarea acreditării. Costurile trebuie să fie suportate…

Mai mult...

Programul grădiniţelor din judeţ în perioada vacanţei de vară

Veste bună pentru părinţii care nu au cu cine să îşi lase copiii preşcolari în vacanţă de vară. Inspectoratul Şcolar Judeţean  (ISJ) Sălaj a ajunţat că unităţile de învăţământ vor fi deschise pe rând pe tot parcursul vacanţei. Primirea preșcolarilor pe perioada vacanței este obligatorie, indiferent de numărul celor care solicită acest lucru. Pentru asigurarea siguranței copiilor, conducerea grădinițelor va planifica, pe toată perioada de funcționare a unității de învățământ, prezența personalului didactic, nedidactic și didactic auxiliar. Informarea părinților asupra programului de funcționare pe perioada vacanței de vară a unităților…

Mai mult...

13 unităţi de învăţământ vor fi desfiinţate din toamnă

Opt şcoli primare şi cinci grădiniţe din judeţul Sălaj vor fi desfiinţate în anul şcolar 2018-2019, conform anunţului făcut miercuri, 23 mai, în cadrul şedinţei lunare a Comisiei de Dialog Social de către oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj. Măsura se impune pe fondul numărului mic de copii. Este vorba despre Şcoala Primară Muncel (Cristolţ), Şcoala Primară Sînpetru Almaşului (Hida), Şcoala Primară Cozla (Letca), Şcoala Primară Cormeniş (Lozna), Şcoala Primară nr. 2 Cheud (Năpradea), Şcoala Primară Traniş (Năpradea), Şcoala Primară Romita (Românaşi), Şcoala Primară Tihău (Surduc), Grădiniţa Mesteacănu (Almaşu), Grădiniţa Zalnoc…

Mai mult...

Programul grădiniţelor din Sălaj în perioada vacanţei de vară

Vacanta de vara începe peste doar o lună şi tot mai mulţi părinţi se confruntă cu problema umplerii timpului liber al micuţilor. Pentru a le veni în întâmpinare părinţilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj a decis ca şi în acest an grădiniţele să aibă program de vară. „Primirea preşcolarilor pe perioada vacanţei este obligatorie, indiferent de numărul celor care solicită acest lucru. Conducerea grădinițelor va asigura în perioada de funcționare a unității de învățământ, personalul didactic, nedidactic și didactic auxiliar necesar pentru buna desfășurare a activității”, se arată într-o adresă a…

Mai mult...

Festival judeţean de cântece populare maghiare

La Casa de Cultură din Cehu Silvaniei va avea loc sâmbătă, 16 mai 2015, de la ora 10, în organizarea Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj şi a instituţiei de cultură menţionată mai sus, cu sprijinul Primăriei oraşului şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, a VI-a ediţie a Festivalului concurs judeţean de cântece populare maghiare pentru preşcolari, clasele I – IV şi V-VIII. Jurizarea se va face de către specialişti şi reprezentanţi ai instituţiilor partenere şi organizatori. Se vor acorda premii în bani, oferite de CCAJ Sălaj,…

Mai mult...