Stagiu de Karate A.N.A.K.

Stațiunea de vânătoare din localitatea Comandău, județul Covasna, a găzduit zilele trecute un seminar de karate organizat de A.C.S. Mikado din Covasna și coordonat de sensei Duță Viorel, președintele Asociației Nord Amical Karate.
Acțiunea a fost una foarte reușită, vremea a fost de partea participanților care s-au bucurat de soare dar și de primirea deosebită din partea gazdelor.
Au avut loc două antrenamente, zilnic, pe gazonul din incinta domeniului într-o atmosferă deosebită în imediata apropiere a unei păduri de brad. Au fost abordate structuri de kata și kata-kumite, precum și multe exerciții de respirație care au încărcat “bateriile” participanților,, aerul proaspat, mai ales cel de dimineața fiind o adevarată terapie cu oxigen. Participanți la acest eveniment au fost antrenori, instructori și sportivi din Covasna, Târgu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Baia Mare, Șimleu Silvaniei și Târgu Lăpuș, care au petrecut un sejur deosebit într-o atmosferă reconfortantă. Mulțumim gazdelor noastre pentru această minunată minivacanță și vom reveni cu plăcere ori de câte ori vom avea ocazia.
Pentru membrii A.N.A.K. urmeaza un stagiu mult-așteptat, și anume cel din Grecia-Paralia Katerini, unde vom îmbina plăcutul cu utilul, terapie și relaxare, croaziere și excursii, parcuri acvatice dar și antrenamente pe malul Marii Egee.

Prof. Gheorghe POP

Alte articole

Leave a Comment