Rapid Jibou a câştigat Supercupa Sălajului

Aflată la ediţia a II-a, Supercupa Sălajului a avut loc în acest an între campioana judeţului, Dumbrava Gîlgău şi Rapid Jibou, deţinătoarea Cupei României.
Partida s-a desfăşurat pe stadionul comunal din Popeni, meciul fiind câştigat de Rapid Jibou cu scorul de 4 – 3.
Dumbrava Gîlgău a fost echipa care a deschis scorul, după numai şase minute de joc, prin Răzvan Sabou. Echipa din Gîlgău a rămas în inferioritate numerică în minutul 25, după ce Gabriel Ţiriac a văzut al doilea cartonaş galben. Rapid Jibou a profitat şi a restabilit egalitatea până la pauză prin Adrian Pop.
Rapid Jibou a fost echipa mai prezentă în joc în partea secundă, iar în minutul 69, Gabriel Buda a marcat pentru 2 – 1. După numai trei minute, Mihai Brânduşe a majorat avantajul Jiboului. Situaţia echipei Dumbrava a devenit tot mai delicată, mai ales că din minutul 74, echipa condusă de Aurel Pintican a rămas în nouă oameni, Viorel Ionaşcu fiind cel eliminat.
Jiboul a mai înscris o dată până la final, prin Dan Zaharia, iar Alexandru Pop, atacantul transferat în această vară de la FC Zalău la Dumbrava Gîlgău, a reuşit să reducă din handicap, înscriind pentru 3 – 4 în minutul 85.
Jucătorii echipei Rapid Jibou au primit la final din partea preşedintelui AJF Sălaj, Daniel Sabou, un set de tricouri, medalii, diplomă şi trofeul pentru câştigarea Supercupei Sălajului.

Leave a Comment