Iubitorii de munte din România vor concura la ediţia a VII-a a „Trofeului Someş”

Clubul de Turism Montan „Someşul” din Someş Odorhei organizează în perioada 1 – 3 septembrie ediţia a VII-a a „Trofeului Someş”, un eveniment la care sunt aşteptaţi aproape 100 de iubitori de munte şi alpinişti din Baia Mare, Satu Mare, Alba-Iulia, Râmnicu Vâlcea, Hunedoara şi Sălaj.
Concursul va cuprinde şase probe: proba de regularitate – parcurgerea unui traseu de regularitate cu odurată de 5 – 7 ore; proba de alpinism (individual); proba de orientare sportivă; proba de tehnică-speo-alpină; o probă teoretică, în care vor fi adresate întrebări de cultură generală despre locul în care se desfăşoară concursul – Rezervaţia Naturală Stanii Cliţului, dar şi despre Munţii Meseş şi cascadele din România şi o probă culturală – umor cu tematică montană (cântece, poezii şi glume cu tematică montană).
Georgiana Duvac, secretarul general al Clubului de Turism Montan „Someşul”, ne-a precizat că ediţia de anul trecut s-a desfăşurat în Munţii Metaliferi din Hunedoara – în Cheile Cibului şi Cehile Glodului.
Clubul de Turism Montan „Someşul” din Someş Odorhei este singurul club de profil activ din judeţul Sălaj, luând fiinţă în anul 2008. Preşedinte este sălăjeanul Alexandru Pop, existând alţi peste 20 de mebri din judeţ, dar şi din afara Sălajului.
„Ne-am cunoscut la Cluj, în perioada când eram studenţi”, ne-a dezvăluit Georgiana Duvac.
Membrii clubului au la activ numeroase expediţii naţionale, dar şi internaţionale, în Munţii Rila din Bulgaria – pe vârful Musala, cu o înâlţime de 2.925 metri, în munţii Alpi din Austria, pe vârful Grossglockner, de 3798 metri şi în Franţa, pe vârful Mont Blanc, de 4.810 metri şi pe vârful Kleinglockner 3.770 metri. O expediţie de neuitat este şi cea din Munţii Pamir – Vârful Lenin, cu o înâlţime de 7134 metri, membrii clubului sălăjean ajungând până la cota de 5.400 metri.

Leave a Comment