La Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” Arad filiala Zalău, absolvenţii antreprenori – faţă în faţă cu profesorii

Amfiteatrul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” (UVVG) Arad filiala Zalău a găzduit vineri, 25 martie, prezentarea ofertei de antreprenoriat. Evenimentul a adunat zeci de absovenţi ai Universităţii, actualmente, majoritatea antreprenori, autorităţi publice locale, dar şi conducerea instituţiei de învăţământ superior. “Astăzi este o dublă sărbătoare pentru Universitate, este sărbătoarea noastră şi avem onoarea să avem în mijlocul nostru conducerea universităţii reprezentată de doamna rector – profesor universitar Corali Adina Cotoraci, domnul preşedinte al senatului – profesor univeristar doctor Sorin Başchir, domnul prorector – profesor universitar Anghelin Andrei, domnul prorector – profesor universitar dr. Cristian Haiduc. Este sărbătoarea noastră şi sărbătoarea ortodoxă, pe care noi o aniversăm – Buna Vestire. Iată, odată cu aceste sărbători soarele a ieşit în Zalău, ieri am avut o zi mohorâtă şi ploiasă, iar azi e o zi minunată. Este potenţat timpul de afară de plăcerea de a avea în mijlocul nostru personalităţile din conducerea Universităţii de Vest din Arad”, a precizat în deschidere Aurica Grec – directorul Univesităţii din Arad, filiala Zalău.
A luat apoi cuvântul rectorul, profesor universitar, Corali Adina Cotoraci, care a făcut o scurtă trecere în revistă a activităţilor Universitatăţii, prezentând “starea actuală” a universităţii. Potrivit acesteia, structura universităţii, la ora actuală, s-a refăcut, fiind separate Facultăţile de Medicină în: Facultatea de Medicină, Facultatea de Farmacie şi Facultatea de Medicină Dentară. Universitatea mai cuprinde: Facultatea de Ştiinţe Juridice care a rămas şi rămâne cu profilul ei caracteristic, Facultăţile de Ştiinţe Economice, Informatică şi Inginerie şi Facultatea de Ştiinţe Socio Umane – Educaţie Fizică şi Sport. “În contextul actual sunt foarte puţine univesităţi private în ţară care încă funcţionează. Suntem printre primele universităţi private acreditate în România şi am considerat că trebuie să menţinem acest sandard, trebuie să fim o universitate echilibrată, dinamică şi competitivă şi să ne adaptăm cerinţelor pieţei. Întotdeauna există această particularitate a noastră, am fost înfiinţaţi în urmă cu 25 de ani printr-un parteneriat al autorităţilor locale. Suntem o universitate privată prin participarea la această fundaţie a autorităţilor locale. (…). Filialele universităţii sunt acestea pe care în mare parte le cunoaşteţi: Filiala Zalău – condusă de doamna profesoară Aurica Grec.
Doresc să aduc mulţumiri atât doamnei profesor cât şi unităţii academice pe care o conduce, pe care o păstoreşte cu deosebit entuziasm şi dăruire pentru că prin eforturile ei, activitatea universităţii a crescut”, a declarat rectorul UVVG filiala Zalău.
Corali Adina Cotoraci. Tot în cadrul evenimentului, zeci de absolvenţi ai UVVG Arad filiala Zalău, în mare parte actualmente antreprenori s-au aratat foarte mulţumiţi de cursurile pe care le-au urmat în cadrul acestei instituţii de învăţământ, cursuri care i-au ajutat în carieră, dar mai ales businessul propriu. La nivel de judeţ sunt mulţi absolvenţi ai UVVG Arad, filiala Zalău, care conduc importante instituţii publice.

Alte articole

Leave a Comment