Bilete de tratament la preţ redus pentru pensionari şi asiguraţi

Vârstnicii din întreg judeţul, dar şi angajaţii din sistemul public sau privat, care vor să beneficieze de un bilet de tratament cu preţ redus sunt aşteptaţi la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Sălaj. Până la finalul anului în curs, CJP Sălaj va distribui încă două serii de bilete de tratament. Potrivit unor informaţii furnizate de Mircea Pop, purtătorul de cuvânt al instituţiei, în cursul lunii noiembrie, pentru penultima serie, cu începere a tratamentului din data de 12 noiembrie, la nivel de judeţ au fost alocate 131 de bilete valabile în diferite staţiuni balneoclimaterice din ţară. Staţiunile pentru care pensionarii, dar şi asiguraţii în sistemul public de pensii pot opta sunt cele aflate în proprietatea Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă (TBRCM), printre acestea numărându-se: Băile 1 Mai – Bihor, Nicolina – Iaşi, Moneasa – Arad, Lacu Sărat – Brăila, Covasna – Covasna, Geoagiu-Băi – Hunedoara, Olăneşti – Vâlcea, Sărata Monteoru – Buzău, Pucioasa – Dâmboviţa, Buziaş – Timiş, Bala – Mehedinţi şi Amara – Ialomiţa.
Pentru un bilet care include 18 zile de tratament, trei mese zilnice şi diferite proceduri, solicitanţii vor trebui să depună la sediul instituţiei o cerere tip, o adeverinţă de la medicul de familie, o copie a actului de identitate, cuponul de pensie sau, în cazul angajaţilor, o adeverinţă de salarizare. Cererea însoţită de actele menţionate se pot depune la sediul CJP Sălaj, iar contravaloarea biletului se va achita de către solicitanţi în momentul ridicării acestuia. În cazul pensionarilor, preţul unui bilet este de 50 la sută din valoarea pensiei brute, iar în cazul altor categorii de persoane preţul diferă în funcţie de venit. Astfel, dacă asiguratul solicitant are un venit brut de până în 2.230 de lei lunar, acesta va achita jumătate din valoarea unui bilet, circa 700 -750 de lei, iar în cazul în care venitul brut este mai mare de 2.230 de lei lunar se va achita valoarea integrală, care este cuprinsă între 1.500 şi 1.600 de lei, în funcţie de staţiune.

Alte articole

Leave a Comment