Patru instituții din învățământul sălăjean, luate pe sus de procurori

Procurorii și polițiștii au bătut la ușile unor instituții de învățământ din Sălaj, la sfârșitul săptămânii trecute. Faptele pentru care a fost demarată ancheta sunt grave și sunt legate de modalitatea de acordare a gradațiilor de merit în mai multe unități de învățământ din județ.

Potrivit reprezentanților Poliției Sălaj, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj-Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, au efectuat în cursul zilei de joi, cinci percheziţii la sediul unor instituţii de pe raza judeţului Sălaj, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind comiterea unor infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, fals în declaraţii, fals intelectual şi uz de fals. Din probatoriul administrat până în prezent a reieşit că faptele ar fi fost comise în perioada 2016-2018. „Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, facem precizarea că, atunci când împrejurările vor permite, vom reveni cu informaţii suplimentare”, au menționat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

Procurorul Vladimir Munteanu, purtător de cuvânt în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, a spus pentru Magazin Sălăjean că în cauză este vorba despre percheziții efectuate la Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, Colegiul Naţional “Silvania” Zalău, Şcoala Gimnazială “Porolissum” Zalău, Şcoala Gimnazială Stîrciu şi Şcoala Gimnazială nr.1 Horoatu Crasnei.

“Deocamdată nu există suspecți în cauză, urmărirea penală fiind începută in rem (pentru faptă, n.red.). Infracțiunile  pentru care se fac cercetări sunt fals material, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, fiind vorba despre documente care au stat la baza dosarelor privind gradații de merit”, a spus procurorul Vladimir Munteanu. În răspunsul primit la redacție din partea reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, se arată:

“Reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au ridicat  în ziua de 7 februarie 2019, dosare de gradații de merit, din arhiva Inspectoratului Școlar Județean Sălaj.

Din informațiile apărute în presa locală, se pare că cercetările au început în urma unor sesizări care, sperăm, să se dovedească a fi neîntemeiate, la final.

Nu ne dorim ca sistemul de învățâmânt să fie pus într-o lumină nefavorabilă din cauza unor situații de acest gen, care nu caracterizează activitatea dascălilor.

Precizăm că fiecare candidat la concursul pentru obținerea gradației de merit este direct răspunzător de autenticitatea documentelor depuse în dosar și ne exprimăm convingerea că dascălii își asumă responsabilitatea faptelor.”, se arate în comunicatul ISJ Sălaj.

Alte articole

3 Thoughts to “Patru instituții din învățământul sălăjean, luate pe sus de procurori”

  1. In sfarsit s-a dus Parchetul peste Bulgareanu

    De mult erau suspiciuni ca “e ceva putred in Danemarca”.

  2. Anonim

    Curvusagul din scoli sj curve multe

  3. Anonim

    Da ti salar de merit la c*rva de la nr.6 ca mi a luat barbatul

Leave a Comment