Michelin analizează piaţa pentru viitoarea investiţie din Crişeni

Demararea unei investiţii pe terenul achiţionat, la începutul acestui an, de către producătorul de anvelope Michelin la Crişeni face parte din strategia pe termen lung a multinaţionalei, o decizie în acest sens urmând să fie luată în urma unei analize de piaţă, a anunţat, vineri, Jana Popa, director Michelin România, Platforma Industrială Zalău.
„Piaţa este volatilă şi incertă. Clienţii şi-au schimbat comportamentul, iar noi încercăm să înţelegem aceste schimbări majore, pentru ca viitoarea investiţie, ce face parte din strategia pe termen lung a companiei, să corespundă cerinţelor. Ne aflăm într-o perioadă de studiu, pentru ca înainte de a angaja un proiect să ştim că este adaptat contextului actual, că este exact ce clientul are nevoie”, a precizat oficialul Michelin România.
În luna ianuarie a anului în curs, grupul francez a plătit 1,5 milioane de euro pentru 20 de hectare situate în Crişeni, menţionând că terenul „va permite grupului Michelin să-şi continue dezvoltarea pe termen lung în România”.
De peste zece ani de când este în România, compania Michelin a investit peste 300 milioane de euro în tehnologie şi în modernizarea uzinelor. În fiecare an, în România, producătorul de anvelope plăteşte către comunităţi taxe ce depăşeşc 15 milioane de euro.
La momentul preluării fabricii de anvelope din Zalău, în 2001, aici lucrau 900 de persoane, în prezent, numărul angajaţilor ajungând la 1.200. În această unitate sunt produse anvelope de camion, radialw cu cameră de aer şi tubeless, sub mărcile asociate Taurus, Kormoran şi Riken, anvelope industriale marca Michelin, precum şi anvelope destinate echipării stivuitoarelor, maşinilor şi utilajelor care lucrează în mine subterane.
În această perioadă, Michelin are în testare la Zalău o anvelopă ce urmează să fie utilizată din 2014 în metrourile din Paris, Tokyo şi New York. „Anvelopele pentru metrou sunt ultimul proiect la care am ajuns printr-o permanentă evoluţie a ceea ce înseamnă dezvoltarea tehnologică, maşini şi dezvoltarea persoanelor, pentru că este una din anvelopele cu grad mare de risc şi, deci, de securitate, pentru că lucrează în zone închise, în tuneluri de metrou”, a explicat Jana Popa.
În ceea ce priveşte cea de-a doua unitate de producţie pe care grupul francez o deţine în municipiu – fabrica de cord metalic – aceasta este o investiţie greenfield, construită în perioada 2003-2004, ce numără 300 de salariaţi.

Alte articole

4 Thoughts to “Michelin analizează piaţa pentru viitoarea investiţie din Crişeni”

  1. Da ce faini adidasi are Tov. Popa

    Mereu in ton cu moda…

  2. Anonim

    Is papuci de protectie bai inteligentule.
    In Michelin regulile se respecta inclusiv de catre directori.Si ca sa mori de ciuda sa stii ca-s mai scumpi decat ai tai.Sac !

  3. stefan

    Si eu lucrez la Michelin,!nu pot sa spun ca este un loc de munca foarte bine platit,dar trebuie sa recunosc ca in multe lucruri dau dovada de seriozitate[ca de exemplu calitatea],bonurile, banii se dau totdeauna la timp si pot sa spun ca sunt conditii bune de lucru.Cred ca multi patroni salajeni ar avea de invatat din seriozitatea lor.Dar totusi si ei sunt capitalisti1

  4. Boconci cu fusta

    Fain…

Leave a Comment