
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ITI Țara Silvaniei, împreună cu reprezentanți ai firmelor Noa Management și BBook Bed and Breakfast, au organizat, în perioada 08 – 12 decembrie 2025, cinci întâlniri de consultare aferente proiectului Sprijin pentru actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă a A.D.I. ITI Țara Silvaniei, operaționalizarea și consolidarea capacității administrative a asociației A.D.I. ITI Țara Silvaniei în scopul gestionării corecte și transparente a fondurilor FEDR, FC, FSE+.
Evenimentele s-au bucurat de participarea a peste 130 de reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, ai instituțiilor publice deconcentrate și de învățământ, precum și din zona mediului de afaceri și a societății civile. Obiectivul întâlnirilor a avut ca scop consultarea publică asupra strategiei ITI, explicarea procesului și modul în care feed-back-ul participanților va fi integrat în documentul final. Structurate pe parcursul a cinci zile, cele cinci întâlniri au vizat discuții referitoare la structura strategiei, principalele direcții de dezvoltare, criteriile de prioritizare și calendarul estimativ al implementării.
Reamintim că Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ITI Țara Silvaniei este beneficiară a proiectului Sprijin pentru actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă a A.D.I. ITI Țara Silvaniei, operaționalizarea și consolidarea capacității administrative a asociației A.D.I. ITI Țara Silvaniei în scopul gestionării corecte și transparente a fondurilor FEDR, FC, FSE+.
Valoarea totală a contractului de finanțare pentru proiectul menționat mai sus este de 1.147.820,00 lei, valoarea asistenței financiare nerambursabile fiind de 100% (604.289,27 lei – valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor (FEDR/FSE+FC/FTJ) și 543.530,73 reprezentând valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național).
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă a teritoriului Țării Silvaniei prin intermediul serviciilor specializate și expertizei tehnice, în scopul promovării dezvoltării economice și sociale durabile a zonei.
Printre obiectivele specifice ale proiectului se evidențiază:
- Organizarea procesului de consultare publică a autorităților publice locale, organizațiilor neguvernamentale, partenerilor sociali, asociaţiilor profesionale, reprezentanţilor sectorului privat, în scopul actualizării strategiei, în vederea informării și consultării cetățenilor cu privire la proiectele de interes public propuse în strategie, participarea lor activă la procesul de luare a deciziilor.
- Identificarea și dezvoltarea unui portofoliu de proiecte integrate care să sprijine dezvoltarea economică, socială și de mediu a Microregiunii Țara Silvaniei.
Strategia actualizată de dezvoltare durabilă a Țării Silvaniei reprezintă principalul document de planificare elaborat la nivel microregional, care identifică, pe baza unui amplu proces de consultare publică, profilul socio-economic al teritoriului, acoperind toate domeniile de dezvoltare economică şi socială.
Rezultatul major al proiectului îl reprezintă finalizarea unei strategii integrate actualizate, capabilă să aducă soluții realiste și valoare adăugată considerabilă dezvoltării teritoriului ITI „Țara Silvaniei”, maximizând impactul finanțării și contribuind la dezvoltarea durabilă a zonei, constituind un reper atât pentru autorităţile naţionale în privinţa fundamentării programelor de finanţare, cât şi pentru autorităţile judeţene/locale şi potenţiali investitori publici sau privaţi.
Dorim să mulțumim și pe această cale tuturor celor care au luat parte la evenimentele de consultare!
Mai multe informații aici: Țara Silvaniei