Lansare de carte, la finele săptămânii: “Bocșa – satul meu între document și poveste”

La biblioteca din cadrul Centrului Cultural din satul Bocșa va fi lansată duminică, 22 iulie, de la ora 13.30, cartea Elenei Ciobanca Opriș, “Bocșa – satul meu între document și poveste”, volum apărut în Colecția Monografii” a Editurii Caiete Silvane, cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj.

“Studiul monografic de faţă constituie nu numai un dar de recunoştinţă pentru strămoşii Bocşei, ci şi un adevărat tezaur pentru urmaşii lor. Sufletul care s-a deschis în aceste pagini luminând tăcerea aşternută poate prea mult timp peste Bocşa – Sălaj, răscolind cu minuţiozitate prin bogata ladă de zestre spirituală a acestui sat, a cunoscut şi a iubit atât de mult acest ţinut încât îl consideră un adevărat paradis, plăsmuitor şi roditor de oameni frumoşi şi iubiţi de Dumnezeu. Judecând după etimologia numelui Bocşei, oferită după unele surse de autoare, cu trimitere la numele slavon Bogu (Dumnezeu), înseamnă că bocşenii sunt chiar oamenii lui Dumnezeu. Ca un înger păzitor coborât din soborul celor care veghează destinele şi tradiţiile unei comunităţi, distinsa doamnă, profesoara Elena Ciobanca Opriş, cu mult curaj, forţă şi energii nebănuite, filtrează cu chibzuită maturitate şi obiectivism, prin sufletul domniei sale, filonul de viaţă bocşean, cu intenţia de a-l imortaliza, surprinzând generaţii şi tradiţii, spre a-l oferi cu mare generozitate nu numai urmaşilor domniei sale sau ai bocşenilor, ci mai ales celor care simt cu inima de român ardelean şi visează spre un viitor mai potrivit naţiunii române”, susţine Cornelia Violeta Popescu

“O carte despre Bocşa nu putea fi scrisă mai bine de altcineva decât de un fiu al satului, care a fost şi dascăl în satul său natal. Autoarea o consideră ca o datorie morală faţă de satul în care a crescut şi faţă de înaintaşii săi. Este o reîntoarcere în timp, la fel ca a lui Marcel Proust, în celebra sa carte «În căutarea timpului pierdut», cu amintiri de neuitat, dar şi un îndemn pentru generaţiile viitoare”, opinează, la rândul său, Marin Pop.

Camelia Burghele consideră că “dacă în fiecare sat – mai modern sau mai tradiţional – un învăţător, un profesor sau un preot pensionar ar scrie o monografie bazată pe material (cules de-a lungul unei cariere sau a unei vieţi) din comunitatea din care provine, toată ţara ar fi o hartă etnografică formată din piese de puzzle, iar etnografilor le-ar fi mult mai uşor să definească, gradual şi sectorial, ceea ce ar cuprinde, în întreg, «cultura tradiţională românească». Pornind de la o lucrare de licenţă axată pe toponimia zonei, dna profesoară Elena Opriş a dezvoltat subiectul, abordând cultura tradiţională a satului natal într-o manieră proprie, cea a unei profesoare de limba şi literatura română şi mai puţin a unui etnograf. Rezultatul este o monografie bazată pe o vastă documentare, scrisă, însă, cu sensibilitatea cadrului didactic. Parcurgând materialul, am remarcat plăcerea scrierii, dorinţa de a vorbi cu dragoste şi preţuire despre satul natal – toate vizibile în multitudinea fotografiilor, în frazarea graduală a textului, în complexitatea sumarului sau în limbajul plin de cuvinte încărcate de emoţie”.

Alte articole

Leave a Comment