Elevii, aşteptaţi la „Concursul judeţean de recitare din poezia românească”

Elevii din şcolile gimnaziale, licee şi colegii sunt aşteptaţi să se înscrie la „Concursul judeţean de recitare din poezia românească”. Aflat la cea de a XV-a ediţie, concursul se desfăşoară în cadrul evenimentului „Primăvara Poeziei” în organizarea Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj.

Concursul îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze tinere talente în acest domeniu, adresându-se tuturor elevilor înscrişi la şcolile gimnaziale din clasele V-VIII, licee şi colegii din întreg judeţ. Acesta va avea loc în data de 25 aprilie, începând cu ora 9,30 la CCAJ Sălaj şi se va desfăşura pe două secţiuni. Prima secţiune se adresează elevilor din şcolile gimnaziale, care vor trebui să pregătească pentru concursul de recitare două poezii din autorii cuprinşi în programa şcolară, dar cu alte texte decât cele studiate; iar cea de a doua secţiune este adresată elevilor din licee şi colegii care vor pregăti pentru concursul de recitare trei poezii: una de dragoste, una patriotică şi una satirică, din autorii cuprinşi în programa şcolară, dar cu alte texte decât cele studiate. Înscrierile se vor face până în data de 23 aprilie 2015, pe baza fişei de participare alăturată regulamentului, disponibilă pe site-ul www.culturasalaj.ro,
Potrivit organizatorilor, concurenţii care se încadrează în prima secţiune, şcoli gimnaziale clasele V-VIII, se vor prezenta la sediul CCAJ Sălaj, sâmbătă, 25 aprilie 2015, la ora 9, concursul urmând să înceapă la ora 9,30, concurenţii care se încadrează în secţiunea a doua, licee, grupuri şcolare şi colegii, se vor prezenta la sediul instituţiei menţionate tot în aceeaşi şi şi aceeaşi oră. Comisia de jurizare va fi alcătuită din personalităţi şi specialişti în domeniul literaturii şi se vor acorda premii în valoare netă şi diplome.

Leave a Comment