Călin Bereschi, primar Mirşid: “În Sălaj, doar Primăriile oraşelor îşi permit să susţină o echipă în Liga a III-a”

Pentru al doilea al consecutiv, câştigătoarea Ligii a IV-a Sălaj a ratat promovarea în Liga a IV-a. După ce anul trecut, Dumbrava Gîlgău a pierdut barajul cu Unirea Tăşnad, în acest an, a venit rândul Unirii Mirşid să rateze promovarea. Echipa antrenată de Mihai Bode a cedat cu scorul de 0 – 6 în turul de la Turda şi cu 2 – 4 în returul de sâmbătă, de la Mirşid. “A fost un meci echilibrat, cu ocazii de ambele părţi. Poate, cu puţin noroc, purteam să obţinem un rezultat de…

Mai mult...

Întâlniri cu actori și regizori, la Tenaris CineLatino

Spectatorii festivalului Tenaris CineLatino vor avea ocazia să îi întâlnească și să intre în dialog cu regizorii și actorii unora din filmele din program, la finalul proiecțiilor care au loc miercuri, 27 iunie, și joi, 28 iunie, în Zalău. Prima întâlnire este programată pentru miercuri, la ora 19, în sala de spectacole a Clădirii Transilvania, unde va rula comedia “Ghinonistul”. Regizorul filmului, Iura Luncașu, se va afla în mijlocul publicului, alături de actrița Sînziana Tarța. Cunoscut în principal pentru producțiile de televiziune pe care le-a regizat, fiind cel care a…

Mai mult...

UNTOLD – Primul brand ambasador al turismului românesc!

DESCOPERĂ CAMPANIA „ROMÂNIA ALL INCLUSIVE”!  După patru ani în care UNTOLD s-a aflat în topul festivalurilor din Europa și a reușit să atragă zeci de mii de turiști străini în România, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Europa  primește din partea Ministerului Turismului distincția de AMBASADOR AL TURISMULUI ROMÂNESC! Astfel, UNTOLD devine primul brand românesc care primește această distincție, fiind în acest fel recunoscute eforturile depuse în promovarea României. Pe lângă turiștii care au ocazia să descopere Transilvania, an de an, mulți dintre ei ajung să descopere…

Mai mult...

Tricolor uriaş arborat de Ziua Drapelului Naţional

Ziua Drapelului Naţional a fost sărbătorită marţi, 26 iunie, şi la Zalău, printr-o serie de manifestări, dintre care nu au lipsit ceremonialul militar de înălţare a tricolorului românesc, alocuţiuni ale reprezentanţilor instituţiilor din judeţ, defilarea Gărzii de Onoare şi un concert al Fanfarei Promenada. La eveniment au participat oficialităţi locale şi judeţene, şefi de instituţii publice, cadre militare, dar şi simplii cetăţeni. Aceştia din urmă au primit steguleţe tricolore din partea reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum” Sălaj. Pentru a întâmpina într-un mod deosebit această zi de sărbătoare, pe…

Mai mult...

Membrii CECCAR primesc clarificări referitoare la Declaraţia unică

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj va organiza joi, 28 iunie, o nouă întâlnire dedicată membrilor CECCAR, pentru a oferi clarificări şi îndrumări referitoare la noul mecanism de declarare şi impozitare a veniturilor persoanelor fizice, respectiv Declaraţia unică, Spaţiul Privat Virtual, precum şi alte noutăţi legislative cu incidenţă fiscală. Întâlnirea se va desfăşura la sediul CECCAR- Corpul experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din România – filiala Sălaj, din municipiul Zalău. Pentru îndrumarea membrilor CECCAR în ceea ce priveşte clarificarea noutăţilor legislative, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj organizează şi în…

Mai mult...

Îmbrăcăminte, combustibili şi alimente, confiscate de poliţiştii sălăjeni

Acţiunile derulate în primele cinci luni ale anului 2018 de către poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspecoratului de Poliție Județean Sălaj s-au concretizat în 17 percheziții domiciliare şi măsuri asiguratorii asupra unor bunuri, în valoare totală de aproape 5,5 milioane de lei. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în intervalul 1 ianuarie-31 mai 2018, în cauzele penale instrumentate, faţă de 56 de persoane s-a dispus continuarea urmăririi penale, fiind luate măsuri preventive față de trei dintre acestea. Totodată, au fost ridicate, în…

Mai mult...

11 absenţi de la proba la Limba maternă

Şi a doua probă scrisă a examenul de Bacalaureat Naţional, sesiunea iunie-iulie 2018, s-a desfăşurat fără incidente. Marţi, 26 iunie, în sălile de examen au fost prezenţi 293 din totalul celor 304 absolvenţi înscrişi pentru a susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă, potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj. Ceilalţi 11 elevi au absentat. Miercuri, 27 iunie, candidații vor susține proba obligatorie a profilului (matematică pentru profilul real, respectiv istorie pentru profilul uman). Ultima probă scrisă (proba la alegere a profilului și specializării) se va desfășura joi, 28 iunie. Pimele…

Mai mult...

Firmele primesc 1.000 de euro pentru fiecare internship transformat în angajare

Firmele vor fi încurajate să angajeze persoanele pe care le aduc în internship prin acordarea unei sume fixe de la stat. Concret, potrivit unui proiect de act normativ care a trecut recent de votul decisiv al deputaților, pentru fiecare stagiu care se transformă în angajare companiile vor primi aproximativ 1.000 de euro, însă numai dacă noii salariați stau la firmă cel puțin doi ani. Recompensarea firmelor pentru transformarea internship-urilor în contracte individuale de muncă este una dintre măsurile dorite de Guvern pentru încurajarea încadrării tinerilor pe piața muncii. Dispozițiile referitoare…

Mai mult...

Avertisment de la Poliția Română: Cumpărăturile pe net vă pot lăsa lefteri!

Sub paravanul site-urilor unde se vând produse la jumătate de preţ, infractorii cibernetici pot ataca conturile cumpărătorilor şi să le golească dintr-o simplă apăsare de buton. La nivel internaţional, în urma anchetelor desfăşurate de poliţiştii din 28 de state, printre care şi România, prejudiciul calculat a ajuns la peste opt milioane de euro. Shopping-ul online, la fel ca şi plăţile sau alte operaţiuni care înainte necesitau drumuri şi timp, constituie o variantă în plină expansiune, care a surclasat mult modalitatea clasică de achiziţie de bunuri. Apariţia site-urilor cu produse ieftine…

Mai mult...

Meniul zilei 26.06.2018

Restaurant Silvania Meniu 15 lei Ciorbă: Ciorbă de fasole cu afumătură Supă cremă de vişine Ciorbă rădăuţeană Felul principal: Şniţel din cotlet de porc cu cartofi natur Spaghete Milanese Salata Club Sarmale TELEFON: 0260 612261   Restaurant Severus Meniu 19 lei: Ciorbă: Ciorba de fasole verde Felul principal: Ceafa de porc la cuptor cu orez Salată Desert Apă TELEFON: 0260 617 228    Glamour Events Halls Zalău Meniu 17 lei Ciorbă: Ciorbă de salată Ciorbă de cartofi cu afumătură Felul principal: Varză la cuptor cu fleică de porc Orez cu cotlet…

Mai mult...

Un cal căzut în şanţ a fost salvat de pompieri

Pompierii Detaşamentului Zalău din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum” Sălaj au fost solicitaţi să intervină luni, 25 iunie, în jurul orei 19.30, în localitatea Gîrceiu, pentru a salva un cal căzut într-un şant de pe marginea drumului. Animalul a fost scos şi predat proprietarului. Două ore mai târziu, colegii lor de la Punctul de lucru Şărmăşag, în cooperare cu voluntarii din localitate, au intervenit pentru a stinge un incendiu produs în localitatea Ilişua la o cameră a unei locuinţe. Potrivit primelor cercetări, focul a izbucnit pe fondul efectului…

Mai mult...

Elevii aparținând minorităților naționale dau Bac-ul la Limba maternă

Peste 300 de elevi sălăjeni aparținând minorităților naționale care s-au înscris pentru examenul de Bacalaureat 2018 susţin marţi, 26 iunie, proba la Limba şi literatura maternă. Ei îşi vor afla notele în 4 iulie, când primele rezultate vor fi afişate în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro. Probele scrise ale examenului de bacalaureat au început luni, cu testul de Limba şi literatura română. După proba la Limba maternă, urmează miercuri, 27 iunie, cea obligatorie a profilului, ultima probă – la alegere a profilului şi specializării – urmând să aibă…

Mai mult...

Este oficial: Se modifică plata pensiilor!

Casa Națională de Pensii îi anunță pe cei care primesc drepturile prin intermediul Poștei Române că, începând cu luna iulie 2018, calendarul de plată se modifică. Astfel, plățile curente se vor face între 1 și 15 ale lunii, la domiciliul beneficiarilor. În ceea ce privește plățile restante, acestea se vor face între 11 și 15 ale lunii, la domiciliu. Pensionarii care nu au fost găsiți la domiciliu își vor putea ridica pensia și talonul de la ghişeele poştale, în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a…

Mai mult...

Zvonoteca

# Pleacă un “specialist” în vorbe, vine altul şi “mai specialist”… se întâmplă la una dintre cele mai importante instituţii din municipiu, iar dovada talentului pentru job-ul bine plătit din banul public se vede de la o poştă, răneşte ochiul cititorului şi molestează dulcea limbă românească. Ce acorduri gramaticale? Ce punctuaţie? Ce coerenţă? Cui îi folosesc! Bună-i şi o compunere stângace, că şi-aşa superiorii nu dau doi bani pe comunicarea cu muritorii! # Şi ca să rămânem în domeniul comunicării şi comunicatului, nu putem să nu semnalăm încăpăţânarea de care…

Mai mult...