Ateliere pentru copii, concursuri şi un protest simbolic, de “Noaptea Muzeelor”

Curtea Muzeului Judeţean a fost invadată sâmbătă, 19 mai, şi duminică, 20 mai, de către copiii veniţi să ia parte la atelierele educative şi de creaţie organizate în cadrul “Nopţii muzeelor”. Celor mici au avut, astfel, prilejul, de a confecţiona obiecte de podoabe, păpuşi, să modeleze în lut, să tragă cu arcul, dar şi să ia parte, alături de părinţi, la diverse competiţii contra cronometru, în care să îşi verifice atât abilităţile sportive, cât şi cunoştinţele de istorie. În cadrul aceluiaşi eveniment, a fost vernisată o expoziţie specială, de bronzuri…

Mai mult...

RAFTUL CU CARTE: Cum plătim pentru greșelile strămoșilor

Autor: Nina Canault După părerea dumneavoastră, ce este o greşeală? O eroare de judecată, o acţiune cu efecte negative?, l-am întrebat eu pe psihanalistul Didier Dumas. Răspunsul său m-a luat prin surprindere: „Greşeala? Greşeala înseamnă lucruri nespuse, imposibilitatea de a vorbi despre anumite lucruri, de a se asuma ca o fiinţă umană, ca fiinţă care există prin limbaj. Greşeala este, într-un cuvânt, trauma; cea pe care am trăit-o sau cea pe care am provocat-o. Cunoaştem deja lucrul acesta datorită psihanalizei. Practica terapeutică actuală ne arată că traumele ancestrale, fantomele, produc…

Mai mult...

Treznea şi-a omagiat eroii

Daniel Mureşan „Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.” – Nicolae Iorga. De la acest gând a încolțit ideea membrilor Asociației ”Treznea – Sat natal” atunci când s-a discutat pentru prima oară cum ar putea fi redate prezentului numele sătenilor din Treznea care și-au jertfit viața, luptând pentru patrie, în primul și al doilea Război Mondial. Oameni simpli, smulși din rosturile existenței lor și duși de valurile vremurilor tulburi care au venit peste ei pentru ca să se stingă mult mai repede decât…

Mai mult...

30 mai – termen pentru depunerea situațiilor financiare pe 2017

Persoanele juridice, respectiv societăţile/ companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, subunităţile fără personalitate juridică din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, cu excepţia subunităţilor de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European au obligaţia depunerii situaţiilor financiare pentru anul 2017 până în data de 30 mai. Pentru depunerea situaţiilor anuale contribuabilii pot folosi programul de asistenţă pus la dispoziţie gratuit de unităţile fiscale teritoriale ale ANAF sau programul de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, secţiunea Declaraţii electronice/ Descărcare declaraţii/ Situaţii financiare…

Mai mult...

Prezentare de carte la Biblioteca Judeţeană: “Destin de luptător” – Ioan Cosmuţa

La editura “Ecou Transilvan” a apărut volumul “Destin de luptător”, semnat de scriitorul sălăjean Ioan Cosmuţa. Cartea va fi prezentată publicului în Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene “I. S. Bădescu”, marţi, 22 mai, de la ora 13. Evenimentul în are ca invitat special pe conf. univ. dr. Viorel Hodiş. Scriitorul Ioan Cosmuţa s-a născut în 13 mai 1939, în Glod. Absolvent al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, Facultatea de Construcții (1957-1963) și Ecole de Technologie Superieure (Universitate Tehnică) Montreal, Canada (2002-2003), Ioan Cosmuţa a fost inginer constructor de baraje și…

Mai mult...

Gospodărie din Glod, mistuită de flăcări

Pompierii Gărzii Ileanda au intervenit în în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 3, pentru a stinge incendiul ce a cuprins o gospodărie din localitatea Glod. Echipajul ajuns la faţa locului a descoperit că mansarda din lemn a casei şi anexele erau înghiţite de flăcări. Potrivit primelor cercetări, focul s-a declanşat din cauza instalaţiei de iluminat improvizate. Au ars circa 140 mp de mansardă din lemn a casei, magazia de cereale pe aproximativ 100 mp, o tonă de grâu şi au fost deteriorate mai multe bunuri.

Mai mult...

Bilanţul pagubelor provocate de grindina care a lovit comuna Cuzăplac

Peste 60 de hectare de teren arabil, vii şi livezi din comuna Cuzăplac, 20 de acoperişuri de case şi 30 de anexe gospodăreşti au fost afectate de grindina care s-a abătut asupra comunei joi, 17 mai. Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Sălaj, în cursul zilei de luni, 21 mai, prefectul Florin Florian va emite ordin pentru constituirea comisiei de evaluare a pagubelor, care va merge în teren marţi, 22 mai. Reamintim că joi, 17 mai, timp de aproximativ o jumătate de oră, bucăţi de gheaţă de mărimea unui ou de găină au…

Mai mult...