Asistentă medicală din Şimleu, răsplătită cu „Premiul Dr. Carol Mozes”

Szami Erzsebet, asistentă în cadrul secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Orăşenesc „Prof. dr. Ioan Puşcaş” din Şimleu Silvaniei, a fost premiată la finele săptămânii trecute în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Premiilor „Dr. Carol Mozes”, de la Oradea. Premiile Mozes, iniţiate de senatorul Cseke Attila în 2011, pe vremea când era ministru al Sănătăţii, se acordă în onoarea celui care a întemeiat Liceul Sanitar din Oradea şi este autorul „bibliei” asistenţilor medicali “Tehnica îngrijirii bolnavului”. Alături de şimleuancă, au primit distincţii similare trei asistente medicale din judeţul…

Mai mult...

Volei Municipal Zalău va evolua în Cupa Challenge

Cu excepţia sezonului 2014 – 2015, în care Volei Municipal Zalău nu s-a înscris în cupele europene din motive financiare, clubul de volei din municipiu a fost „abonat” în ultimele sezoane în competiţiile europene. De altfel, Remat Zalău, câştigătoarea a trei dintre cele şapte titluri naţionale pe care le deţine clubul din municipiu, a fost prima echipă de volei din România care a evoluat în Liga Campionilor, cea mai importantă competiţie intercluburi. La fel ca în sezonul trecut, Volei Municipal Zalău se va înscrie şi în acest an în Cupa…

Mai mult...

Dosare penale întocmite de polițiștii sălăjeni de la “Economic”

În urma activităților desfășurate de polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice în domeniul industriei agroalimentare, în primele patru luni ale anului, au fost întocmite 14 dosare penale şi au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 81.000 lei.În vederea recuperării prejudiciilor din dosarele penale aflate în instrumentare, ofiţerii de la structura de profil au instituit măsuri asiguratorii pe bunuri mobile şi imobile în valoare de 1.763.000 lei. Acțiunile fost organizate atât cu forţe proprii, cât şi împreună cu reprezentanţii autorităţilor cu atribuţiuni de control din domeniu. Polițiștii…

Mai mult...

ISU Porolissum i-a vizitat pe elevii din Vîrșolț

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum și Serviciul Vountar pentru Situaţii de Urgenţă SVSU Vîrșolț au organizat şi desfăşurat marți, 9 mai, o serie de activităţi de informare preventivă la Şcoala Gimnazială nr. 1 Vîrşolţ. Activitățile au cuprins derularea unui exerciţiu de alarmare-evacuare, utilizarea corectă a mijloacelor de primă intervenţie (stingătoare), măsuri de prevenire în cazul producerii unor situaţii de urgenţă (cutremur, incendiu etc).

Mai mult...

Un sălăjean a devenit campion al Angliei la volei

Devenit campion al României cu Remat Zalău în 2010, voleibalistul Marius Ciortea, originar din comuna Rus, s-a transferat în urmă cu doi ani la formaţia engleză Volleyball Club IBB Polonia London, după ce în România a mai activat la Volei Municipal Piatra Neamţ, Universitatea Craiova, Universitatea Cluj, Unirea Dej şi Steaua Bucureşti. Ciortea a evoluat cu IBB Polonia London în prima ligă din Anglia, intitulată „Super 8”, iar în primul său sezon a câştigat Cupa Angliei, fiind primul trofeu de acest gen din istoria clubului. Sezonul recent încheiat a fost…

Mai mult...

Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei, locul cinci la „Cupa Crisius”

Primăria şi Clubul Copiilor Chişineu-Criş au organizat la finalul săptămânii trecute ediţia a 38-a a „Cupei Crisius”, un eveniment de amploare ce s-a desfăşurat la 15 probe, în special sportive. În concursul de karate shotokan a evoluat şi o delegaţie a Clubului Copiilor din Şimleu Silvaniei, condusă de Gheorghe Pop. Cei 14 karateka şimleuani au obţinut 21 de medalii, iar în clasamentul general, Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei s-a clasat pe locul cinci, devansând alte palate şi cluburi cu loturi mai numeroase. Lotul delegaţiei şimleuane a fost compus din: Alexandra…

Mai mult...

Atletul Claudiu Meleg, pe podium la „Crosul Gabriela Szabo” de la Bistriţa

Aproape 1000 de participanţi au luat startul la ediţia cu numărul 12 a „Crosului Gabriela Szabo”, eveniment la care a fost prezentă şi o delegaţie a Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău, alcătuită din zece sportivi pregătiţi de Teodor Bidian, Mirel Seişanu şi Lucian Bârlogeanu. Cel mai bun rezultat a fost obţinut de Claudiu Meleg, sportiv pregăti de Teodor Bidian, care s-a situat pe poziţia a treia la categoria plus 18 ani, fiind depăşit de doi seniori. Adrian Iancău, atlet antrenat de Mirel Seişanu, s-a clasat pe locul patru…

Mai mult...

Dacian Cioloş şi Florin Piersic şi-au dat întâlnire la Zalău

Fostul premier Dacian Cioloş s-a numărat printre spectatorii care au urmărit luni, 8 mai, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, piesa de teatru „Străini în noapte”, în regia lui Radu Beligan. La finalul reprezentaţiei, Cioloş a mers în culise, pentru a-i felicita pentru prestaţia de pe scenă pe cei doi actori – Florin Piersic şi Medeea Marinescu şi a se fotografia cu aceştia. Artista a postat pe pagina personală de Facebook fotografia, în dreptul căreia a scris: „Seara aceasta, după reprezentaţia cu Străini în Noapte, la Zalău, alături…

Mai mult...

Sportul Şimleu Silvaniei, ameninţată cu excluderea din campionatul Ligii a IV-a

Formaţia de la poalele Măgurii nu s-a prezentat sâmbătă la partida cu Rapid Jibou, urmând a fi amendată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Sălaj. La următoarea neprezentare, Sportul Şimleu Silvaniei va fi exclusă din campionatul Ligii a IV-a. Etapa a 24-a din Liga a IV-a de fotbal s-a desfăşurat duminică, 7 mai, lupta pentru titlul de campioană judeţeană continuând să fie la fel de disputată şi după această rundă. Scorul etapei s-a înregistrat la Nuşfalău, unde CS Barcău din localitate a dispus cu scorul de 10 – 1 de AS…

Mai mult...

Elevii de gimnaziu din Jibou au participat la “Sărbătoarea Stegulețelor”

Biblioteca Orăşenească Jibou a organizat, în zilele de 8 și 9 mai, cea de-a V-a ediţie a manifestării intitulate ”Sărbătoarea steguleţelor”. Manifestarea a fost dedicată “Zilei Europei” şi a reunit câte o clasă de la două instituţii de învăţământ din oraş. Copiii au pictat steguleţe din hârtie, în culorile statelor membre UE., iar pentru vernisajul expoziției au pregătit un spectacol artistic. Anul acesta, vedetele evenimentelor au fost elevii claselor gimnaziale. Au fost ”uniţi în diversitate”, elevii din clasa a VII-a A de la Şcoala ”Lucian Blaga” (diriginte Emanuel Turc) şi…

Mai mult...

APIA începe plata unor subvenții

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat, în urmă cu câteva zile, autorizarea la plată a fermierilor care au solicitat, în cadrul campaniei 2016, subvenții din bugetul național pentru culturile de in, cânepă, tutun, hamei și sfeclă de zahăr. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a informat că a demarat autorizarea la plată a femierilor care au solicitat, în cadrul Campaniei 2016, ANT -urile 2 – 6 (Ajutoarele Naționale Tranzitorii), scheme din Buget Național. Plăţile aferente acestor scheme se acordă cu respectarea condiţiilor de eligibilitate…

Mai mult...

În aşteptarea creşterii salariilor, angajaţii IAIFO au reluat lucrul

Cei 260 de angajaţi ai fabricii Rominserv IAIFO Zalău au decis să reia lucrul, după trei zile de protest, chiar dacă nu au obţinut, încă, majorarea salariilor. Totuşi, susţine liderul de sindicat Vasile Pop, patronatul a dat asigurări oamenilor că până la finalul săptămânii în curs va veni cu o propunere de nerefuzat. „Am avut mai multe discuţii cu reprezentanţii conducerii, însă fără a ajunge la un numitor comun. Totuşi, oamenii au decis să reia lucrul, după ce au obţinut promisiuni că până la sfârşitul săptămânii în curs, patronatul va…

Mai mult...

Fenomenul creșterilor salariale pune lacăt pe instituții: Salariații Gărzii de Mediu intră în grevă generală

După ce au recurs la anumite forme de protest sub forma grevelor de avertisment, miercuri, 10 mai, personalul Gărzii Naţionale de Mediu din toată ţara, implicit cel din Sălaj, va declanşa greva generală pe termen nelimitat, manifestându-şi astfel nemulţumirea şi indignarea pentru inechitatea salarială care există in domeniul protecţiei mediului. „Este de neînţeles discrepanţa între importanţa care se acordă la nivel global problemelor legate de protecţia mediului şi modul în care sunt trataţi în ţara noastră cei care veghează la păstrarea unui mediu sănătos. Cu toate că protecţia mediului este…

Mai mult...

Un nou trend infracțional vă poate lăsa fără bani în cont

Poliția Română avertizează cetățenii în privința unei noi metode infracționale de deturnare a transferurilor bancare efectuate de societăți comerciale în relațiile de afaceri, în principal prin compromiterea și accesarea neautorizată a conturilor de e-mail. Infractorii caută mereu idei pentru a câștiga ilicit bani. O nouă metodă vizează deturnarea transferurilor bancare efectuate de către societăți comerciale, în relațiile de afaceri. Schema infracțională a acestor fapte presupune compromiterea și accesarea neautorizată a conturilor de e-mail ale societăților comerciale, monitorizarea corespondenței purtate de angajații respectivei firme și simularea corespondenței reale, prin intermediul unei…

Mai mult...