Zvonotecă

# Bălăcăreală în toată regula în ziarul de sport al judeţului, între fostul preşedinte al clubului de fotbal ce s-a desfiinţat în vara anului trecut şi o altă persoană ce a trecut p-acolo, aşa, ca raţa prin apă. Nu avem absolut nimic cu băieţii de la ziarul respectiv, să nu se înţeleagă greşit, chiar sunt băieţi buni, dar e de toată jenă să te apuci acum să te baţi în drepturi la replică, iar în vara anului trecut, când era nevoie de ajutor pentru a nu lăsa fotbalul să moară, toţi v-aţi dat la fund. Mama lor de interese, că nimic nu se mai face cu suflet în ţara asta.

# În zadar se străduia miercuri după-amiaza şoferul maşinii care adună praful de pe marginea drumurilor să strângă colbul, că la câte maşini erau parcate aşa, în dorul lelii, cu două roţi pe şosea şi cu două pe stradă, mai mult a avut de ocolit decât de colectat. Dacă nu e curăţenie în oraş, nu e bine, dacă încearcă omul să facă ceva bun pentru populaţie, nu poate, că pe şoferi nu-i interesează cum îşi lasă maşinile parcate. Fiecare face cum îl toacă capul, dar de vină, toţi ştiu să bage.

3 Thoughts to “Zvonotecă”

  1. Anonim

    Care e diferenta intre strada si sosea?

  2. Anonim

    asngajatul respective de unde este?dela ADP sau Citadin? de ce nu si-a anuntat seful pe primarul Ciunt, casa sa dea liber la amenzi? Cat timp politia locala nu are voie sa dea amenzi, decat in situatii exceptionale, nu va mai plangeti !

  3. Anonim

    Oare cum sta masina cu doua roti pe strada si doua pe sosea?Ca nu inteleg.

Leave a Comment