Un sălăjean s-a răsturnat cu autoutilitara în Cluj. Cinci copii, la bord

Un ansamblu de vehicule care transporta fier, condus de un sălăjean, s-a răsturnat pe un drum național din județul Cluj. Incidentul a avut loc în seara zilei de sâmbătă, 28 martie, între localitățile clujene Cășeiu și Coplean.

În vehicul se aflau șapte persoane, printre care cinci copii, însă nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Echipajele ajunse la fața locului i-au consultat pe toți cei implicați în accidentul rutier.

Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Ansamblul de vehicule, o autoutilitară cu remorcă încărcată cu materiale feroase, se deplasa dinspre Dej, moment în care a intrat în balans.

Șoferul, un sălăjean în vârstă de 33 de ani, ar fi pierdut controlul volanului, iar vehiculul s-a răsturnat pe carosabil. Acesta a fost testat de polițiști cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost unul negativ, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.

Sursă foto: dejeanul.ro

Leave a Comment