Zvonoteca

# Nu prea mai dau “mână cu mână”, zălăuanii, cel puțin mână de om „de rând” cu una bucată mână oficialitate. Nivelul de saturație al populației privind gafele politice, gargara la nivel de partid și aberațiile în care românii, implicit sălăjenii sunt aruncați, au atins cote îngrijorătoare. Astfel, în privința horelor organizate ipocrit în municipiu, slabe șanse să fie iureș, în urma evenimentelor politice aberante întâmplate în această perioadă. Prin urmare, dacă cumva oficialii se așteaptă la aplauze și ovații din partea zălăuanilor cu prilejul sărbătoririi Micii Uniri, vor așteapta cam… degeaba.

# Bine-i să ai carte de muncă la stat. Parcă prea bine, prea ca la țară! O recunosc și cei care decid asupra județului, prin ședințe, cum că ăla de lucră în slujba statului a ajuns să încaseze și o mie de euroi pe lună, în timp ce ăla de la privat, trage la șaibă de-i ies ochii din cap pe cel mult 4-500, adică fo’ 15-18 sute de lei. Prin urmare, după aprobarea majorărilor salariale la împărăția județului, s-a mărit discrepanța între plebe și înscăunați iar realitatea are deja, aspecte care dor tot mai mult pentru una pătură socială, bună doar la ascultat gargară politică și pus ștampila. Că în rest, nici naiba nu-i bagă în seamă pe amărășteni, mai ales dacă sunt la privat. Vorba unui fost ministru-sinistru al Muncii pe Degeaba: “să muncească pe doi lei, care-i problema?”.

Alte articole

Leave a Comment