Salarii românești, prețuri europene: plătim tot mai mult pentru un litru de carburant

Benzina vândută la pompele din România s-a scumpit, în medie, cu 16 bani pe litru,  în primele două săptămâni din acest an, în timp ce  prețul motorinei a crescut  cu 15 bani pe litru, potrivit datelor serviciului de monitorizare a pieţei carburanţilor din Uniunea Europeană, Oil bulletin.

În prima zi din acest an, preţul mediu la benzină era, în România, de 5,16 lei pe litru, iar preţul mediu al motorinei de 5,27 lei pe litru. În 15 ianuarie, benzina costa 5,32 lei litrul, iar motorina 5,42 lei litrul. În procente, preţul în lei a crescut aşadar, în doar două săptămâni, cu 3 la sută la benzină şi cu 2,8 la sută la motorină. Dacă transformăm preţurile în euro, pentru a compara situaţia de la noi cu cea din Europa, în primele două săptămâni din acest an, preţul benzinei a crescut de la 1,108 euro pe litru la 1,15 euro pe litru, iar cel al motorinei de la 1,131 euro pe litru la 1,172 euro pe litru, potrivit aceleiaşi surse.

Aşadar, comparând preţurile în euro, avem o scumpire de 3,7 la sută a benzină şi 3,6 la sută la motorină, procent diferit faţă de comparaţia anterioară din cauza evoluţiei cursului de schimb leu-euro. Preţurile din România se situează, încă, sub media europeană, dar scumpirea de la noi, din aceste două săptămâni, a fost mai mare decât cea din celelalte țări europene, dacă facem o comparaţie a preţurilor medii. Astfel, dacă în 1 ianuarie preţul mediu al benzinei era, în Europa, de 1,374 euro pe litru, două săptămâni mai târziu acesta ajunsese la 1,379 euro pe litru, așadar scumpirea a fost de doar 0,3 la sută. La motorină, preţul mediu din cele 28 de state europene a crescut de la 1,259 euro la 1,283 euro pe litru, rezultând deci o scumpire medie de 1,9 la sută în aceeaşi perioadă.

 

Alte articole

One Thought to “Salarii românești, prețuri europene: plătim tot mai mult pentru un litru de carburant”

  1. Gogorita PSD-ista

    Asta-i din Programul de guvernare PSD, atat de trambitat, cu trai mai bun pentru romani.

Leave a Comment