Zvonoteca

# Nu-i rău că se peticește, dacă tot nu se asfaltează prin Zalău, dar dacă lucrurile ar fi făcute cu cap ar fi și mai bine. Nimeni nu are pretenții ca citadinii să toarne asfaltul la boloboc, pentru că nu-i de unde, dar și atunci când ăștia astupă groapa cu material la un nivel mai ridicat la câțiva centimetri peste cel asfaltului deja existent, deja-i vorba de prostie sau nesimțire. Așa că mai bine lăsați dracului gropile existente așa cum îs și nu mai cheltuim inutil banul public.

# Vai, steaua lor de dascăli! Au pretenţii până la cei şi înapoi de la pruncii din bănci, dar când să-şi demonstreze nivelul de pregătire, dau cu mămăliga-n geam. Asta dacă nu dau bir cu fugiţii înainte să înceapă examinarea! Totuşi, privind peste notele obţinute la probele Definitivatului, nu putem să nu ne punem un mare semn de întrebare, cum mama Zmeilor au luat peste 9, unii chiar 10 la inspecţii, iar la scris s-au chinuit pentru un 3 ori un 4.

One Thought to “Zvonoteca”

  1. Ioanovici

    Una-i una (inspectia) si alta (examenul) e alta. Lege fundamentala si pentru idioti.

Leave a Comment