Zvonoteca

# În zona industrială, colo pe lângă Emailaţi şi Armătura, e plin de cratere în asfalt. Indiferent cât de deştept ai fi, tot dai în gropi, vorba aceea. Să te ferească Cel de Sus să zonă că-l faci praf, asta în cel mai fericit caz, atunci când nu iei şi tu aceeaşi treci cu motorul prin formă. Batăr acu că e campanie ar face bine cei care-s încă în putere să puie pe orecare să acopere hudele din drum că tot am peticit şi-am acoperit cu caimac de asfalt iar rezultatele uite că… dăinuie peste timp. Ca orice lucru prost făcut, că alea bune, după ce că-s rare, se duc şi repede.

# Circulă vorba în târg şi pe reţelele de socializare că toată spuma roşie a judeţului s-a-nghesuit în uichend la nunta primăverii. Doamne şi domnişoare în rochii care mai de care mai mulate şi mai sclipicioase, mai dantelate şi mai decoltate, domni la patru ace au făcut prezenţa, cu plicurile la purtător, la petrecerea odraslei unui mare şef, mare. Şi-apoi să vezi cu s-a umplut feisbucul cu trageri în chip de la locul faptei: tot o directoare şi-o inspectoare, tot un doctor şi un popă, plus nişte aspiranţi la scaunele de consilieri. Lume „bună”, cum s-ar spune! Toţi au venit să-i felicite pe tinerii însurăţei şi să fie alături, în aceste momente extraordinare, de socrul mare. Să trăiască, la mulţi ani!

Alte articole

2 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. CIUNT......ATUL..........:)

    MUC SI SFARC!

Leave a Comment