Zvonoteca

# Tare se mai ajita prin zona de centru, ieri, un directoraş numit politic într-un scaun călduţ. Vorbea cu un altu’ despre schimbările care se anunţă şi se temea, de mama focului, că l-a schimba. Şi cum să nu-i pară rău după o aşa funcţie, în care tătă zâua îşi rezolvă baiurile şi nu tre’ să dea cu subsemnatu’ la nime’. De când e director, are guşa mai mare, burta mai umflată şi ceafa-i curje valuri. Sănătos n-are cum fi, că de atâta bine şi relaxare la serviciu nu se poate slăbi. Şi ca el, mulţi mai sunt, chiar şi doamne. Doamne rumene, frumoase şi fălcoase.

# Şi tot de prin zona scaunelor călduţe, vorbeşte gura târgului că pe la unele enstituţii se fac angajări în draci. Cică tăt felu’ de posturi au apărut, peste noapte, prin organigrame. Numa’ condiţiile nu îş de tăt felu’, ci „specifice”. Mai pe şleau, cum zic gurile rele „cu dedicaţie”. Apăi, cum n-or mai profita unii, taman acu’ când când balamucul îi în toi, să-şi mai umple o ţâră trăistuţa…

2 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. Vorba lu' fane Spoitoru'!Dedicatie,da' sa stim si noi!

    Merg unii increzatori sa ocupe posturi caldute prin cele enstitutii/sic! publice si cand colo se trezesc ca ori sunt supracalificati,ori sunt descalificati de piloacele care le sustin participarea.
    Nu conteaza ca esti felcer si participi la un post de doctor in fizica nucleara sau ca esti instalator si te trezesti sef de sectie cardiovasculara.,ori pictor si te pun astia specialist in marjeting si constructii autorizate,important este sa stii pe cineva pozitionat vremelnic unde trebuie,ca prostu’ pe tampit sustine ca ambii au traiste pline!
    Problema ca prostia si nesimtirea sunt vesnice,dar prostii si nesimtitii sunt trecatori,iar cand vine tavalugu’,se duc imbecilii la ecarisaj si euthanasiere ca sa fie inlocuiti cu altii.
    E mai bine sa te bazezi pe ce ai in cap nu pe scaune si-n traista!

  2. Doamne! Multe buci numite politic si incompetente tremura la schimbare!

    Ca nu le ajunh budigaii fabricati la 10 fabrici renumite ca sa-si .i schime de cat rahatu’ fricii au adunat in ei ca-i schimba!
    Vin ai nostri,pleaca ai nostri si vin ai lor!
    Amu-i amu!
    Va pica cascavalu ca la corb din flit!

Leave a Comment