Zvonoteca

# Vorbeşte gura lumii că un vestit artist de prin părţile noastre s-ar fi apucat de alte „arte”, inspirat pare-se după un eşec amoros. Cică, i-ar fi creat, pe un binecunoscut site de socializare, un cont fals fostei mari iubiri, ce abundă în informaţii de tot felu’. De la poze nud până la pe unde şi cu cine îşi petrece domniţa nopţile. Şi toate ca toate, dar omu’, rănit în amorul propriu, anunţă că urmează şi nişte filmuleţe incediare. Păi, nu era mai simplu să le trimită direct pe la Capatos sau alte emisiuni de genu’, decât să stea să numere like-urile? Dacă-i circ, atunci circ să fie!

# Cine vrea să ajungă la Izbucu’ Barcăului tre’ să meargă cu jeep-ul, desigur cine are. Nu de alta, dar drumurile îs de toată isprava. Trei kilometri de asfalt, alţi trei de piatră şi tot aşa până acolo, că sigur îţi faci praf adidaşii, dar şi nervii. De maşină… nu mai vorbim. Te tăt întrebi ce au făcut autorităţile locale pentru prosperitatea comunei, că deh nu-s la primu’ mandat! Oricum n-au stat degeaba şi au deschis abc, de unde să-şi cumpere oamenii ce le trebe. De-ar mai da vânzătorul şi bon fiscal la tătă lumea care cumpără de la abc-ul satului, ar mai trece cu vederea turistu’ drumul de proastă calitate şi ar mai crede, un pic, că omul care conduce comuna e cinstit şi curat ca lacrima.

Leave a Comment