Zvonoteca

# Tot mai multe nume, sonore sau mai puţin sonore, se aud pe buzele zălăuanilor, când vine vorba despre candidaţii la funcţiile de primar, atât din Zalău cât şi din comune. Pentru municipiu, auzim mai nou că nu doar medici (trei la număr) şi ingineri vor să se înscrie pe listele de candidaţi-surpriză, ci şi doi distinşi profesori, doamnă şi domn, ca să mai risipim din mister, deja sunt pregătiţi să se înscrie în cursă. Unităţile de învăţământ la care predau distinşii viitori posibili primari nu le dezvăluim însă vă putem spune că susţinători şi şanse au destule. S-ar putea ca cele două partide care deja se agită în acest sens să constate nişte surprize colosale, atât la vederea candidaturilor-ciupriză cât şi în rezultatele finale. Doamne-ajută, să fie cât mai mulţi, să avem de unde alege!

# Imaginaţi-vă cum e să fii blondă, şefă, ţeapănă, deşteaptă elegantă şi frumoasă (ultimele trei în accepţiunea proprie) şi să reuşeşti performanţa de a călca pe nervi toată suflarea angajată din subordine, cu fiţele tale. Pentru unii e tragic pentru alţii benefic, cum să fie!? Nu spunem despre ce instituţie cu sediu central e vorba, şi nici ce meşteresc angajaţii acolo. Însă dacă musca nimereşte căciula persoanei vizate, iar persoana simte asta, este rugată insistent de angajaţi, să ia măsuri. Nu împotriva lor, din nou, ci împotriva propriului comportament, spre binele unităţii dar şi al clienţilor care (vorbeşte lumea) nu ar fi nici ei străini de cauză.

Alte articole

One Thought to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    Capra aia blonda,urita si proasta numai directoarea de la Mediu poate sa fie. Seamana perfect cu idiotul de barbatusu, de la curtea de conturi.

Leave a Comment